Situl arheologic, aflat chiar în centrul Capitalei, s-a degradat constant după ce lucrările, începute în urmă cu opt ani, au fost oprite. Acum, Primăria Capitalei anunță intervenții urgente pentru salvarea monumentului ajuns o ladă de gunoi.

Din spatele zidurilor sale, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu au condus Țara Românească. Astăzi însă, locul în care s-a scris istoria Capitalei se luptă să supraviețuiască.

Corespondent Știrile ProTV: „Dacă în trecut aici se luau cele mai importante decizii ale Țării Românești, astăzi, Curtea Veche se află într-un stadiu avansat de degradare. Printre zidurile construite în vremea lui Vlad Țepeș au crescut buruieni necontrolat, iar acoperișul stă să cadă, astfel că apa se infiltrează în structura clădirii.”

Ruinele au fost scoase la lumină în anii '70, transformate în muzeu în aer liber și în unul dintre cele mai vizitate obiective ale Bucureștiului. Din 2015 însă, porțile s-au închis. Monumentul avea nevoie de consolidare, iar în 2017 a fost lansat un amplu proiect de restaurare.

Citește și
Afecțiunea mai puțin cunoscută care îi face pe oameni să se rătăcească inclusiv în propria casă. Cum se manifestă

Lucrările au început un an mai târziu, dar s-au blocat după ce au fost executate în proporție de doar 5%. Lipsa unor avize și problemele administrative au lăsat șantierul în voia sorții, iar din 2020 monumentul s-a tot degradat. A ajuns o groapă de gunoi unde se adăposteau oamenii străzii.

Matei Sumbasacu, președintele Asociației pentru Reducerea Riscului Seismic: „Este centrul în jurul căruia s-a dezvoltat tot Bucureștiul, astfel că este inima orașului. Problema majoră este că șantierul a fost abandonat așa pur și simplu fără să se asigure conservarea lucrărilor. Este o structură care a fost făcută pe zidărie de blocuri ceramice și este foarte sensibilă la acțiunea apei, iar de șase ani stă în bătaia ploii”.

Acum, Primăria Capitalei anunță că în prima fază vor fi executate lucrări de punere în siguranță.

Cătălin Aflat, Director General Investiții din PMB: „Lucrările cele mai importante sunt cele de sprijinire și refacere a întregii structuri, cât și de refacere a acoperișului, astfel încât să putem scoate apa în afara clădirii”.

Ulterior, autoritățile vor să înceapă restaurarea Palatului Voievodal, un proiect estimat la peste 40 de milioane de lei, cu o durată de execuție de doi ani și jumătate.