Ce este Limesul dacic, aproape să intre în patrimoniul UNESCO. Numai în România se întinde pe 1.500 de kilometri

×
Publicitate

Limesul dacic - cel mai lung sector de frontieră terestră romană din Europa - este mai aproape de a intra în patrimoniul UNESCO. La noi în țară sunt 1.500 de kilometri, iar evaluarea este în plină desfășurare.

Experții verifică administrarea siturilor și oferă sugestii acolo unde sunt necesare îmbunătățiri.

„În colțul acela era amplasat turnul roman, s-au găsit urme, muniții, s-au găsit foarte multe urme, vârfuri de săgeți și în rest era folosit pentru gospodărirea celor șase –opt romani care era staționați aici” explică primarul din Ibănești.

Limesul reprezintă o zonă care cuprinde, doar în țara noastră, aproape 300 de vestigii romane importante, cu potențial turistic. Unul dintre cele mai spectaculoase situri arheologice de la noi este în Mureș, în localitatea Ibănești.

De la cetățuie, de pildă, romanii supravegheau împrejurimile, dintr-un turn cu trei etaje. Locul a fost descoperit în urmă cu aproximativ 40 de ani.

Localnică: „Și copiii mei o fost acolo cu dl. Mera, au umblat , au fost și ceva străini, dar nu au căutat până la capăt. Nu știu ce s-a întâmplat, s-a oprit, nu știu de ce. Obiecte vechi găsea din piatră și ceva strălucit găsea, ei spuneau că sunt obiecte dacice”.

În Transilvania au fost deja identificate mai multe castre romane - adică tabere militare fortificate.

Dr. Felix Marcu, Muzeul Național de istorie a Transilvaniei: „Aici, în Dacia se întâlnesc aproape toate tipurile de limes întâlnit în tot imperiul roman. Imperiul roman însemnă o lungime de peste 7.000 km, jur împrejurul Mediteranei. Limesul acesta este cel mai spectaculos datorită peisajului.”

Dan Vasile Dumitru, primar comună Ibănești: „Punerea pe harta UNESCO al turnului roman, care făcea parte din limita imperiului roman, ar însemna pentru valea noastră, pentru comun Ibănești, o dezvoltare semnificativă al turismului în zonă. Puține locuri sunt ca să vezi în zone vestigii și urmele imperiului roman”.

Limesul era menit să protejeze provincia Dacia. În Transilvania, pornea de pe Valea Dunării și urca pe aliniamentul vestic al Munților Apuseni până pe Valea Someșului, apoi cobora pe Valea Oltului.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62376150
Cum arată pensiunile și hotelurile pentru animale de companie din România. Serviciile oferite de acestea s-au diversificat

Vara, și prietenii noștri necuvântători merg în vacanță, dar nu neapărat cu stăpânii. Este una dintre cele mai aglomerate perioade în hotelurile și pensiunile pentru caței și pisici, iar în timp serviciile oferite de acestea s-au diversificat.

62374863
Cea mai perfecționistă zodie. Cine nu acceptă nicio greșeală și neprevăzutul i se pare de pe altă planetă

Există persoane care își doresc ca totul să fie perfect și bine organizat. Dar care este zodia care caută cel mai mult perfecțiunea în tot ceea ce întreprinde și nu acceptă neprevăzutul în viața sa.

62376086
Muzică, jocuri și multe surprize în a doua seară de la Summer Well. „Superb! E festivalul meu preferat”

Distracția a fost la cotă maximă și în cea de a doua seară a festivalului Summer Well, unde publicul s-a bucurat de muzica unor artiști români și străini.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62231719
INS: Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025 a urcat la 6,6%, faţă de 6,2%, în august

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.