Patru tineri au descoperit o comoară dacică veche de peste 2.000 de ani. Câți bani ar putea obține

×
Publicitate

Unii merg împreună la off-road sau la mare, alții fac expediții în grup și caută comori.

Așa a fost descoperit recent, în Maramureș, un tezaur dacic. Din fericire, cei care l-au găsit sunt pasionați de istorie și autorizați de stat.

Există însă numeroși „braconieri de comori” care nu declară obiectele găsite: fie le păstrează, fie le vând pe piața neagră.

Arheologii spun că inclusiv scoaterea lor din pământ distruge o parte din istoria nescrisă.

Un tezaur dacic, vechi de peste 2.000 de ani, se afla lângă un drum vechi din Valea Chioarului, județul Maramureș, la doar 10 centimetri adâncime. A fost găsit de patru tineri pasionați de istorie, cu ajutorul unor detectoare de metale. Conţine 39 de piese din argint, dar și două seturi de podoabe, care au aparţinut cel mai probabil unei mari preotese a dacilor.

Marius Ardeleanu, arheolog: „Este cea mai mare descoperire din județul Maramureș pentru perioada dacică. Piesele în sine bucată cu bucată nu au o importanță însemnată, ci pentru că s-au găsit garnituri complete.”

Bijuteriile au fost duse la Muzeul de Istorie din Baia Mare, iar zilele acestea vor fi curățate și urmează să fie evaluate de un expert. Neoficial, ar putea valora în jur de 80.000 de lei. Este important de ştiut, pentru că, potrivit legii, cei care le-au găsit au dreptul să primească până la 45% din valoarea lor.

Aceiaşi tineri au mai descoperit în trecut 24 de monezi romane și un tezaur medieval cu peste 60 de piese.

Vlad Șarmași, iubitor istorie: „E un sentiment foarte plăcut să știi că pui mâna pe ceva foarte valoros din punct de vedere istoric, după să ajungă la muzeu și să fie expus. Detecția de metale este destul de costisitoare…”

Acești tineri știu cum să sape pentru a scoate la lumină artefactele fără a le degrada. Fac parte dintr-o asociaţie de profil şi nu au cerut recompense de la stat până acum pentru descoperirile lor.

Laviniu Mureșan, președinte Asociația Detecție Nord: „Unele persoane fiind la început de drum nu conștientizează unele aspecte ale detecției de metale, cu respectarea siturilor arheologice, cu săparea”.

Aşa-zişii braconieri arheologici fac săpături ilegal și, de multe ori, distrug piesele şi povestea din spatele lor.

Marius Ardeleanu, arheolog: „Odată scoase din pământ sunt scose din context, iar pentru arheologi și oameni de știință e important contextul. Să se poată determina momentul când au fost depuse sau ritualul de depunere”.

Cei care vor să cutreiere pădurile în căutare de comori trebuie să știe că au nevoie de autorizații de la Inspectoratele judeţene de Poliție. Obiectele găsite, artefactele trebuie declarate în cel mult 72 de ore.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Parada absolvenților, tradiția de 12 ani a unei universități din Alba Iulia. „E o mândrie că am reușit să terminăm”

Momente încărcate de emoție pentru cei aproape 1.800 de absolvenți ai Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Șezătoare ca pe vremuri în cetatea Alba Iulia. O fetiță a venit să învețe tradițiile îmbrăcată într-o ie de 100 de ani
Nicușor Dan, la evenimentul „Străzi deschise” din București. „Orașul este despre oameni, nu despre mașini”

Dornici să petreacă timp în aer liber, mulți bucureșteni au ieșit și aseară pe străzile deschise doar pentru pietoni.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.