Cât costă o ședință foto de Crăciun. „Dacă aş putea, aş lua tot decorul acasă”

×
Publicitate

Spiritul sărbătorilor de iarnă a ajuns și în studiourile foto din țară. În decoruri care mai de care mai atractive, cu fulgi mari de zăpadă și reni care trag sania lui Moș Crăciun, ședințele foto sunt cerute de cupluri și de tinerele familii.

Copiii se distrează de minune, iar părinții retrăiesc și ei clipele în care erau mici și așteptau cu nerăbdare Crăciunul.

În studiourile foto din ţară se simte deja atmosfera de Crăciun. Din decorurile special create nu lipsesc zăpada, renii şi sania lui Moş Crăciun, iar colindele întregesc atmosfera.

O familie şi-a programat şedinţa foto în urmă cu cel puţin o lună de zile, ultima înainte ca familia să se mărească cu încă un membru.

Mihai Ungureanu, client: „Păstrăm toate amintirile şi le punem într-un album mare, să împărtăşim amintiri când vor creşte cei mici mari."

Pentru ca fotografiile să iasă exact ca cele de pe coperţile revistelor, micuţa Antonia şi-a luat rochiţa preferată, iar părinţii şi-au asortat ţinutele cu decoraţiuni de Crăciun

Mihaela Ungureanu, clientă: „Apreciez foarte mult ca Paul schimbă, de la an la an, decorurile şi da, dacă aş putea, aş lua tot decorul acasă, cu mine”.

Într-un studio din Iaşi, fotograful a pregătit şapte peisaje, care te duc cu gândul la sărbătorile de iarnă.

Paul Pădurariu, fotograf: ”E o adevărată bucurie să văd atâtea familii care revin an de an şi împărtăşesc emoţii şi amintiri şi îşi aduc aminte că, uite, şi acum 5-6 ani, cât de mic era copilul, cum a crescut şi toată această poveste e minunată.”

Şedinţele foto în studiouri pornesc de la 350 de lei şi durează cel puţin o oră.

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Citește și...
62224402
Vaporașele de pe Bega au fost transformate în adevărate opere de artă urbană

Timișoara, singurul oraș din România care beneficiază de transport în comun pe apă, a prins culoare. Mai mulți artiști au pictat acoperișurile vaporașelor care circulă pe canalul Bega, iar ambarcațiunile au devenit adevărate opere de artă urbană.

62224467
Șoriciul de porc este tot mai căutat de români în orice anotimp, nu doar de Crăciun

Fiert în condimente sau prăjit, apoi dat cu sare pentru o aromă desăvârșită și mai nou expandat, șoriciul de porc este tot mai căutat de români în orice anotimp, nu doar de Crăciun.

62223764
Clinica în care a fost internat Petrică Mîţu Stoian a fost închisă provizoriu

Clinica Nera din judeţul Caraş-Severin, unde s-a internat pentru un tratament postCovid interpretul de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, care a murit în urmă cu o săptămână, a fost închisă temporar, iar pacienţii au fost trimişi acasă.

Recomandări
Oameni strada
INS: Populația României a scăzut la 21,5 milioane de persoane. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat

Populaţia după domiciliu, la data de 1 iulie 2026, a fost de 21,55 milioane persoane, cu 0,5% mai mică faţă de 1 iulie 2025, din care populaţia din mediul urban reprezenta 11,88 milioane persoane, în scădere cu 0,9%, raportat la 1 iulie 2025, scrie INS.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Screenshot 2026 10 28 110558
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania. Două vagoane s-au răsturnat. VIDEO

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, ceea ce a dus la suspendarea circulaţiei pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul ţării, a anunţat miercuri operatorul feroviar Adif, fără a oferi detalii suplimentare.