Care este probabilitatea să mori într-un avion. Cifrele nu mint

62473737
Shutterstock

Zborul cu avionul devine din ce în ce mai sigur, riscul de deces reducându-se la jumătate în fiecare deceniu de la sfârşitul anilor 1960, potrivit unui studiu realizat de Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite.

Între 2018 şi 2022, media a fost de un deces la fiecare 13,7 milioane de pasageri la nivel mondial, comparativ cu un deces la fiecare 7,9 milioane de pasageri între 2008 şi 2017 şi un deces la fiecare 350.000 de pasageri între 1968 şi 1977.

"Siguranţa aeriană este într-o continuă îmbunătăţire", a declarat Arnold Barnett, profesor la MIT şi coautor al studiului publicat în revista de specialitate Journal of Air Transport Management.

Între 1978 şi 1987, media a fost de un deces la fiecare 750.000 de pasageri, între 1988 şi 1997 de un deces la fiecare 1,3 milioane, apoi de un deces la fiecare 2,7 milioane între 1998 şi 2007.

Cu toate acestea, progresul nu este garantat, afirmă Arnold Barnett. Ultimul accident major care s-a produs pe teritoriul american datează din 2009, când un avion al companiei Colgan Air care zbura de la New York la Buffalo s-a prăbuşit, omorându-i pe toţi cei 49 de pasageri aflaţi la bord.

Însă o serie de incidente recente, cu coliziuni uneori evitate în ultima clipă pe pistele americane, au ţinut prima pagină a ziarelor, în timp ce grupul Boeing s-a aflat din nou în atenţia criticilor după ce o uşă s-a desprins dintr-un avion al său - un model 737 MAX 9, operat de compania Alaska Airlines - în timpul zborului.

Care sunt cele mai sigure țări 

Există, de asemenea, disparităţi între ţări, după cum subliniază cercetătorii de la MIT în studiul lor.

Lista celor mai sigure ţări include Statele Unite, statele membre ale Uniunii Europene, Muntenegru, Norvegia, Elveţia, Regatul Unit, Australia, Canada, China, Israel, Japonia şi Noua Zeelandă.

Categoria a doua prin prisma siguranţei zborului cu avionul include Bahrain, Bosnia, Brazilia, Brunei, Chile, Hong Kong, India, Iordania, Kuwait, Malaezia, Mexic, Filipine, Qatar, Singapore, Africa de Sud, Coreea de Sud, Taiwan, Turcia şi Emiratele Arabe Unite.

Deşi riscurile de aviaţie sunt mai mari în restul ţărilor, care formează categoria a treia, acestea au fost reduse la jumătate în perioada 2018-2022.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62473735
Cunoscut luptător de kickboxing, înjunghiat într-o sală de sport din Timișoara după o postare pe TikTok. Faze șocante | VIDEO

Un luptător de kickboxing a fost înjunghiat într-o sală de sport din Timișoara, după ce a lovit mai întâi cu pumnul un tânăr de care râdea pe TikTok. Cel din urmă îi reproșa comportamentul online, iar la un moment dat lucrurile au degenerat.  

62473676
Explozie de energie în prima noapte a festivalului Untold. Zeci de mii de tineri s-au distrat până dimineața

Miercuri seară s-au deschis porțile festivalului Untold și zeci de mii de oameni din întreaga lume au răspuns invitației.

62473589
Orașul Cluj-Napoca se transformă în capitala distracției. Festivalul Untold, disponibil pe VOYO

În urmă cu puțin timp, în Cluj-Napoca, s-au deschis porțile festivalului „Untold”. Organizatorii anunță că sunt câteva sute de mii de spectatori care vor participa anul acesta, mulți veniți din străinătate.  

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.