Când are loc echinocțiul de toamnă 2026. La ce dată începe toamna astronomică și când ziua devine mai scurtă decât noaptea

Când are loc echinocțiul de toamnă în 2026

Echinocțiul de toamnă din 2026 are loc miercuri, 23 septembrie, la ora 03:05 dimineața. Pentru România, aceasta este data care marchează sfârșitul verii astronomice și începutul toamnei. Echinocțiul din septembrie este unul dintre cele patru momente importante ale anului astronomic, alături de echinocțiul de primăvară și cele două solstiții. El vine după solstițiul de vară din luna iunie și înaintea solstițiului de iarnă din decembrie.

Data echinocțiului de toamnă nu este aceeași în fiecare an. De cele mai multe ori, acesta are loc pe 22 sau 23 septembrie. Diferența apare pentru că anul din calendar nu are exact aceeași durată cu anul astronomic. Un an obișnuit are 365 de zile, iar unul bisect are 366, în timp ce mișcarea Pământului în jurul Soarelui nu se încadrează perfect în acest număr de zile. Din acest motiv, momentul echinocțiului se poate muta ușor de la un an la altul. În 2026, pentru România, data este 23 septembrie.

În unele calendare din alte țări, echinocțiul de toamnă poate apărea pe 22 septembrie 2026. Nu este vorba despre o eroare, ci despre diferența de fus orar. În momentul în care în unele regiuni din Statele Unite este încă seara zilei de 22 septembrie, în România a început deja ziua de 23 septembrie. De exemplu, la New York echinocțiul are loc marți seara, pe 22 septembrie, în timp ce la București este deja miercuri, 23 septembrie. Pentru România, data care trebuie luată în calcul este cea locală, conform Timeanddate.com.

Toamna poate fi considerată începută și pe 1 septembrie, dacă vorbim despre calendarul meteorologic. Meteorologii împart anotimpurile în luni întregi pentru a putea compara mai ușor temperaturile, precipitațiile și alte date de la un an la altul. Din punct de vedere astronomic însă, toamna începe odată cu echinocțiul.

La ce oră are loc echinocțiul de toamnă

Echinocțiul de toamnă din 2026 are loc la ora 03:05, ora României, în noaptea de 22 spre 23 septembrie. Mai exact, momentul astronomic se produce miercuri, 23 septembrie, înainte de răsărit. Ora este aceeași în toată România, pentru că întreaga țară folosește același fus orar. Nu contează dacă te afli în vestul, centrul sau estul țării. Orele de răsărit și apus pot fi diferite de la un oraș la altul, însă momentul echinocțiului rămâne același: 03:05.

În timpul universal coordonat, cunoscut sub prescurtarea UTC, echinocțiul are loc la ora 00:05. România se află în acel moment la ora de vară, adică este cu trei ore înaintea UTC. Astfel, dacă adăugăm cele trei ore, ajungem la 03:05, ora României. De aceea, atunci când sunt consultate calendare astronomice internaționale, este bine să fie verificat și fusul orar în care este afișată ora.

În alte țări europene, același echinocțiu apare la ore diferite. La Londra, de exemplu, este ora 01:05, iar la Paris, Berlin și Roma este 02:05. La București și Atena, ceasul arată 03:05. Nu sunt momente diferite, ci același fenomen astronomic exprimat în funcție de ora locală din fiecare țară.

Ora 03:05 marchează momentul exact în care Soarele traversează ecuatorul ceresc dinspre emisfera nordică spre cea sudică. În România, acest lucru se întâmplă în timpul nopții, înainte ca Soarele să răsară. Echinocțiul nu trebuie însă să fie vizibil pentru a avea loc. El este stabilit după poziția Pământului față de Soare.

Ce este echinocțiul de toamnă și ce semnificație are

Echinocțiul de toamnă este momentul în care Soarele trece peste ecuatorul ceresc, dinspre nord spre sud. Ecuatorul ceresc este o linie imaginară care continuă ecuatorul Pământului pe bolta cerească. Fenomenul are loc în luna septembrie și marchează începutul toamnei astronomice în emisfera nordică. Cuvântul „echinocțiu” vine din limba latină și este legat de ideea de „noapte egală”. În această perioadă, ziua și noaptea ajung să aibă durate apropiate în multe regiuni ale lumii.

Fenomenul are legătură cu înclinarea axei Pământului, de aproximativ 23,5 grade. Pe măsură ce planeta se învârte în jurul Soarelui, cele două emisfere primesc cantități diferite de lumină. La echinocțiu, nici emisfera nordică și nici cea sudică nu sunt înclinate mai mult spre Soare. Este un moment de trecere între perioada în care nordul primește mai multă lumină și cea în care sudul începe să fie mai bine luminat. Tocmai această înclinare a Pământului stă la baza schimbării anotimpurilor.

Echinocțiul poate fi observat și în imaginile Pământului realizate din spațiu. În apropierea acestui moment, linia care desparte partea luminată a planetei de cea aflată în întuneric este aproape dreaptă de la nord la sud. Lumina se împarte aproape egal între cele două emisfere, iar acest lucru explică asocierea echinocțiului cu echilibrul dintre zi și noapte. Pe măsură ce trec lunile, această linie își schimbă poziția, odată cu mișcarea Pământului în jurul Soarelui.

De ce ziua și noaptea au aproape aceeași durată

În apropierea echinocțiului, ziua și noaptea au aproape aceeași durată, de aproximativ 12 ore fiecare. Acest lucru se întâmplă deoarece Soarele se află deasupra Ecuatorului, iar cele două emisfere ale Pământului primesc cantități aproape egale de lumină.

Totuși, ziua și noaptea nu sunt perfect egale. Ziua este, de obicei, cu câteva minute mai lungă. Una dintre explicații este modul în care sunt calculate răsăritul și apusul: răsăritul începe când marginea de sus a Soarelui apare la orizont, iar apusul se încheie când aceasta dispare complet, potrivit Weather.gov.

În plus, atmosfera Pământului deviază ușor lumina Soarelui. Din această cauză, putem vedea Soarele chiar și atunci când acesta se află, din punct de vedere geometric, puțin sub linia orizontului. Astfel, perioada de lumină este puțin mai lungă.

Ziua în care lumina și întunericul ajung cel mai aproape de câte 12 ore este numită „equilux”. În emisfera nordică, aceasta apare de obicei la câteva zile după echinocțiul de toamnă, iar data diferă în funcție de loc. De aceea, este mai corect să spunem că la echinocțiu ziua și noaptea au aproape aceeași durată, nu că sunt perfect egale.

Când începe toamna astronomică în emisfera nordică

Toamna astronomică începe în emisfera nordică pe 23 septembrie 2026, odată cu echinocțiul de toamnă. În România, acest moment are loc la ora 03:05. Până la acea oră, noaptea de 22 spre 23 septembrie aparține încă verii astronomice. Din momentul producerii echinocțiului, vara se încheie, iar toamna începe imediat.

Începutul toamnei astronomice este stabilit după poziția Pământului față de Soare. Echinocțiul din septembrie marchează trecerea spre perioada în care zilele devin mai scurte decât nopțile în emisfera nordică. După acest moment, numărul orelor de lumină scade treptat, iar nopțile devin mai lungi. Data de 23 septembrie rămâne reperul astronomic pentru 2026, chiar dacă vremea poate fi încă foarte caldă în unele regiuni.

În același timp, în emisfera sudică începe primăvara astronomică. Acolo, zilele încep să devină mai lungi, iar anotimpurile evoluează în sens opus față de emisfera nordică. Diferența apare din cauza înclinării axei Pământului și a modului în care lumina Soarelui ajunge pe cele două jumătăți ale planetei pe parcursul anului.

Cât durează toamna după echinocțiul din septembrie

Toamna astronomică din 2026 durează aproape 90 de zile. Mai exact, intervalul dintre echinocțiul de toamnă și solstițiul de iarnă este de 89 de zile, 20 de ore și 45 de minute. Calculul începe pe 23 septembrie, la ora 00:05 UTC, și se încheie pe 21 decembrie, la ora 20:50 UTC. Așadar, toamna astronomică din acest an este puțin mai scurtă de 90 de zile.

Toamna se încheie odată cu solstițiul de iarnă, care în 2026 are loc pe 21 decembrie. Din acel moment începe iarna astronomică în emisfera nordică. În România, solstițiul se produce la ora 22:50. Până atunci, inclusiv în primele trei săptămâni din decembrie, ne aflăm încă în anotimpul de toamnă din punct de vedere astronomic.

Anotimpurile astronomice nu au toate aceeași durată. Motivul este legat de felul în care Pământul se deplasează în jurul Soarelui. Orbita planetei nu este perfect circulară, iar viteza de deplasare nu rămâne aceeași pe tot parcursul anului. Pământul se mișcă mai repede atunci când este mai aproape de Soare și mai lent atunci când se află mai departe. Din această cauză, toamna și iarna din emisfera nordică sunt ceva mai scurte decât primăvara și vara.

Pentru a calcula corect durata toamnei, trebuie folosit același sistem de timp atât la începutul, cât și la sfârșitul anotimpului. În septembrie, România se află încă la ora de vară, iar în decembrie folosește deja ora de iarnă. Dacă sunt comparate direct orele locale, poate apărea o diferență de o oră. De aceea, calculul în UTC este mai simplu și mai exact. În 2026, toamna astronomică cuprinde ultimele zile din septembrie, lunile octombrie și noiembrie în întregime și cea mai mare parte a lunii decembrie.

Ce se întâmplă cu durata zilelor după echinocțiul de toamnă

După echinocțiul de toamnă, zilele continuă să se scurteze în România și în mare parte din emisfera nordică. Soarele rămâne tot mai puțin timp deasupra orizontului, iar nopțile devin mai lungi. Schimbarea nu începe chiar la echinocțiu, ci continuă tendința pornită după solstițiul de vară. Pe măsură ce avansăm în toamnă, diminețile devin mai întunecate, iar seara se lasă tot mai devreme.

În București, în această perioadă, durata zilei scade cu aproximativ trei minute de la o zi la alta. Diferența poate părea mică atunci când comparăm doar două zile consecutive, dar devine ușor de observat după câteva săptămâni. Răsăritul are loc tot mai târziu, iar apusul vine tot mai devreme. Valorile exacte diferă însă de la un oraș la altul, în funcție de poziția geografică.

Scurtarea zilelor are legătură cu înclinarea axei Pământului. Pe măsură ce emisfera nordică se orientează tot mai mult în direcția opusă Soarelui, acesta rămâne mai puțin timp pe cer. În același timp, razele solare ajung mai oblic la suprafața Pământului. Schimbarea este mai puternică în regiunile aflate mai la nord și mai puțin evidentă în apropierea ecuatorului.

Zilele continuă să se scurteze până la solstițiul de iarnă, care în 2026 are loc pe 21 decembrie. Atunci este atinsă cea mai scurtă zi a anului în emisfera nordică. După acest moment, durata zilei începe din nou să crească, la început foarte puțin. Echinocțiul de toamnă rămâne, astfel, una dintre etapele prin care trecem de la zilele lungi ale verii la zilele scurte ale iernii.

Tradiții de echinocțiul de toamnă

În Japonia, echinocțiul de toamnă este sărbătoare națională și are o legătură puternică cu cinstirea strămoșilor. În această perioadă are loc Higan, care durează șapte zile: ziua echinocțiului, cele trei zile dinainte și cele trei de după. Mulți japonezi merg la mormintele celor din familie, se reculeg și duc ofrande. Tradiția are rădăcini budiste, iar apusul Soarelui spre vest este legat de ideea Tărâmului Pur. Pentru multe familii, această perioadă devine astfel un moment de liniște și de aducere aminte a celor care nu mai sunt.

Printre obiceiurile păstrate în Japonia se numără curățarea mormintelor, așezarea florilor și aprinderea bețișoarelor parfumate. Un preparat des întâlnit în perioada Higan este ohagi, făcut din orez și pastă dulce de fasole roșie. Acesta poate fi oferit în memoria strămoșilor. Tradițiile continuă uneori și acasă, unde familiile îngrijesc altarul dedicat celor plecați și pregătesc mici ofrande. Higan este legat și de ideea de bunătate, respect și grijă față de cei din jur.

Și în Anglia există tradiții legate de echinocțiul de toamnă. La Stonehenge, oamenii se adună pentru a urmări răsăritul și pentru a marca schimbarea anotimpului. Pentru unii participanți, momentul are și o semnificație spirituală. Monumentul este cunoscut mai ales pentru legătura sa cu solstițiile, însă în prezent echinocțiul de toamnă atrage la rândul său numeroși vizitatori. Oamenii vin aici pentru a vedea răsăritul, pentru a observa cerul și pentru a întâmpina începutul unui nou anotimp.

În Mexic, echinocțiul de toamnă atrage vizitatori la Chichén Itzá. Aici, pe piramida El Castillo, lumina și umbrele creează un efect care seamănă cu trupul unui șarpe. Imaginea pare să coboare pe balustrada piramidei și se leagă de capul sculptat aflat la baza construcției. Fenomenul este cunoscut drept „coborârea lui Kukulcán” și este urmărit de mulți turiști în perioada echinocțiului.