Băutura interzisă prin decret timp de 13 ani. E recunoscută de UNESCO în patrimoniul cultural universal
Cafeaua turcească depășește cu mult statutul unei simple băuturi, fiind recunoscută de UNESCO ca patrimoniu cultural imaterial al umanității. A fost chiar interzisă de un sultan, de frica mișcărilor sociale pe care le-ar fi putut inspira.
Cafeaua turcească nu își are originile în Turcia, ci în Yemen, unde în secolul al XV-lea misticii sufi o consumau pentru a rămâne treji în timpul rugăciunilor prelungite. Pătrunderea în Imperiul Otoman s-a făcut prin intermediul sultanului Süleyman Magnificul, care a cucerit Yemenul în 1538.
Potrivit profesorului de la Harvard Cemal Kafadar, în 1539, amiralul otoman Hayreddin Barbarossa a înregistrat o proprietate care includea o „kahve odası" sau cameră de cafea. Până în anii 1550, primele „kahvehane" sau cafenele au început să apară în Istanbul, arată CNN.
Cum a fost interzisă cafeaua
Cafenelele au stârnit controverse. Erudiții religioși și liderii politici din Asia și Europa le considerau locuri pentru activități subversive și discuții inutile. Guvernatorul din Mecca, Hayır Bey, a interzis cafeaua în oraș în 1511, printr-un edict care a durat 13 ani, din cauza temerilor că aceasta ar putea duce la idei radicale. Sultanii otomani au închis în mod repetat cafenelele din cauza unor temeri similare. Totuși, acestea nu au dispărut niciodată complet. Chiar și în Anglia secolului al XVII-lea, Charles al II-lea a încercat să le închidă, bănuind că „în acele cafenele au loc o seducție antiregalistă și conversații trădătoare", spune ghidul turistic londonez Chris MacNeil.
Metoda unică de preparare
Cafeaua turcească se deosebește fundamental de alte tipuri de cafea prin metoda de preparare. Cercetătoarea în gastronomie Merin Sever explică că „diferența fundamentală între cafeaua turcească și alte cafele este că metoda cezve-ibrik este în esență gătit; nu este preparată prin infuzie, ci 'gătită' în apă ca o supă, producând o băutură neflitrată".
Semnificația socială și culturală. Cafeaua cu sare
Pentru profesoara Seden Doğan de la Universitatea din South Florida, cafeaua turcească este „mai mult decât o băutură", fiind o "punte" care facilitează relațiile sociale - atât în durere, cât și în bucurie.
Cafeaua are un rol important în tradițiile naționale turcești, inclusiv în ritualul de logodnă, unde viitoarea mireasă servește cafea familiei mirelui. Ca test al caracterului său, ea adaugă o cantitate generoasă de sare în cafeaua mirelui - dacă acesta bea fără să se plângă, demonstrează răbdarea și maturitatea.
Ghicitul în zaț
După consumare vine ritualul tasseografiei sau cititul în zaț. Autoarea Kylie Holmes consideră această practică o „interpretare simbolică ludică" și un „ritual comunal", în timp ce Doğan precizează: „O facem pentru distracție", petrecând adesea minute bune pentru a crea narațiuni pozitive.
Expansiunea în Europa
Cafeaua s-a răspândit rapid spre vest, ajungând în Londra prin intermediul lui Daniel Edwards, un comerciant al Companiei Levant care a trăit în Smyrna (actualul Izmir). Servitorul său, Pasqua Rosée, a deschis în 1652 ceea ce se crede că a fost prima cafenea din Londra, în St. Michael's Alley.
Deși are o istorie bogată și o semnificație culturală profundă, cafeaua turcească nu a reușit să obțină recunoașterea globală a espresso-ului. Sever consideră că există o problemă de generații: „Am limitat cafeaua turcească la un ritual, iar pentru tineri, acum este văzută ca ceva ce bei doar cu părinții".
Cu toate acestea, există eforturi de promovare internațională. În New York, Uluç Ülgen, cunoscut sub numele de Dr. Honeybrew, rulează Turkish Coffee Room, oferind sesiuni teatrale de băut cafea și ghicit. El observă că „în ciuda gustului amar al cafelei turcești, americanii o beau până la ultima picătură pentru spectacolul de citire a ceștii".
Unde să savurezi autenticitatea
Pentru o experiență autentică în Istanbul, experții recomandă locuri precum Hafız Mustafa, Mandabatmaz pe strada İstiklal și Nuri Toplar în Bazarul Egiptean, unde cafeaua este preparată lent în cezve, de preferință pe nisip fierbinte, și servită fierbinte cu spumă groasă, alături de lokum și apă.
