Între tatăl în vârstă de 64 de ani şi fiul lui, de 39, existau conflicte mai vechi, mai ales când cel din urma consuma alcool.
Acum două săptămâni, sătul de atâtea ameninţări, părintele a obţinut în instanţă un ordin de protecţie, împotriva propriului fiu. Timp de 6 luni, acesta nu mai avea voie să se apropie de tată la o distanţă mai mică de 100 de metri, aşa că a fost evacuat din locuinţa pe care o împărţeau.
Luni însă, individul a revenit la casa părintească. Speriat, tatăl, a sunat la 112.
Poliţiştii l-au găsit în locuinţă şi l-au reţinut imediat. Se va cere arestarea lui, pentru ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie.