Filarmonica George Enescu deschide Stagiunea 2025-2026 cu două concerte simfonice sold-out

62579398

PARTENERIAT. Filarmonica George Enescu deschide astăzi, 1 octombrie, Stagiunea 2025-2026, cu un program artistic excepțional, interpretat în colaborare cu artiști renumiți din străinătate și din țară.

 

Publicul este invitat ca până pe 26 iunie 2026 să vină la Ateneul Român, pentru a găsi momente unice, de liniște și de prezență autentică, care să îi dea un răgaz în zgomotul existențial.

De aceea tema de comunicare a acestei stagiuni este Respiro, iar scopul său este să ne facă pe toți să ne reamintim, cu un singur cuvânt, că, la Filarmonica George Enescu, avem posibilitatea să ascultăm muzică clasică într-un mod care ne duce la acele clipe de liniște interioară, în care ne regăsim sau descoperim o energie nouă. 

Progamul zilei de 1 octombrie

În această seară, pe 1 octombrie, două evenimente sunt pe agenda Filarmonicii. De la ora 19.00, pianistul Mihai Ritivoiu, artist în rezidență, va deschide Stagiunea Camerală cu un excepțional recital de pian, care cuprinde lucrări de Liszt și Chopin. Un număr limitat de bilete mai este disponibil la acest recital, pe www.oveit.com sau direct aici.

Tot astăzi, de la ora 18.00, faimosul dirijor Kent Nagano, aflat în premieră la București, va participa la o conversație inedită, cu tema Leadership Without Words, inspirată de arta dirijorală a lui Kent Nagano și de lecțiile pe care modelul de lucru cu orchestra le poate oferi societății: despre încredere, empatie, scop comun și despre felul în care frumusețea și inspirația pot fi descoperite în cele mai neașteptate locuri. Evenimentul face parte din seria Talks re: Music & Beyond, lansată în această stagiune de Filarmonica George Enescu, pentru a crea momente de luciditate și inspirație, în care experiența împărtășită de artiști se extinde mult dincolo de muzică. Locurile au fost epuizate rapid.

Deschiderea Stagiunii Simfonice

Deschiderea Stagiunii Simfonice 2025-2026 va avea loc în zilele de joi, 2 octombrie, și vineri, 3 octombrie, cu două concerte sold-out, cu dirijorul Kent Nagano și violonistul german Frank Peter Zimmermann, cu un program care începe cu George Enescu - Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc, op. 32 – și continuă cu Ludwig van Beethoven - Concertul în re major pentru vioară și orchestră, op. 61 – și cu Igor Stravinski - Ritualul primăverii.

Distins cu trei premii Grammy pentru înregistrările sale, Kent Nagano este considerat unul dintre cei mai importanți dirijori actuali, atât pentru repertoriul de operă, cât și pentru cel simfonic. Din septembrie 2026, el va deveni noul Dirijor Principal și Director Artistic al Orchestrei și Corului Național al Spaniei (OCNE) din Madrid. În plus, împreună cu Jan Vogler, este Director Artistic al proiectului Anului The Wagner Cycles al Dresdner Musikfestspiele, realizat împreună cu Dresdner Festspielorchester și Concerto Köln. Artistul este și patron al Festivalului Herrenchiemsee. Din 2006, Nagano este Dirijor Onorific al Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, din 2019 al Concerto Köln, din 2021 al Orchestre symphonique de Montréal și din 2023 al Philharmonisches Staatsorchester Hamburg.

Frank Peter Zimmermann, unul dintre cei mai importanți violoniști ai generației sale, va concerta în acest sezon alături de Berliner Philharmoniker, Boston Symphony Orchestra și Orchestre de Paris, toate sub bagheta lui Dima Slobodeniouk. Frank Peter Zimmermann cântă la vioara Antonio Stradivari „Lady Inchiquin” din 1711.

Pe scurt despre Stagiunea 2025-2026

Dintre cei 76 de soliști și invitați în acest sezon, 75% vor fi pentru prima oară în programarea artistică a Filarmonicii George Enescu. Alți artiști faimoși care vin pentru prima oară în Stagiunea Filarmonicii vor fi: dirijorii Ton Koopman, Dennis Russell Davies, Daniele Rustioni ; pianiștii Nikolai Lugansky, Kirill Gerstein; violoniștii Gidon Kremer, Leonidas Kavakos; violoncelistul Gautier Capuçon; soliști vocali precum Matthias Goerne, Sunnyboy Dladla, Sarah Traubel, Ramona Zaharia, Chen Reiss, Carolyn Sampson, Cristina Păsăroiu.

Mari dirijori internaționali, iubiți de publicul bucureștean, precum Lawrence Foster, Leonard Slatkin, Andrei Boreyko, Sunwook Kim și Gilbert Varga revin la pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Revin pe scena Ateneului importanți dirijori români, precum Cristian Mandeal și Gabriel Bebeșelea.

Stagiunea camerală va continua să aducă publicului atât muzică de cameră, cât și Jazz. Vo continua și în acest an programele educative, precum Clasic e Fantastic și Muzica pe înțelesul tuturor. La acesta din urmă, Filarmonica George Enescu va facilita la fiecare concert accesul gratuit pentru 50 de elevi și studenți din zonele lipsite de infrastructură muzicală sau care au acces limitat la aceasta.

Programul integral poate fi văzut la acest link: https://www.filarmonicaenescu.ro/ro/evenimente .

Pentru a fi la curent cu noutățile, recomandăm abonarea la Newsletterul Filarmonicii, pe site-ul www.filarmonicaenescu.ro .

Sponsori principali: Garanti BBVA, Rompetrol, RCI Holding | Sponsori: URSUS, ENEVO,Groupe SNEF | Susținători: Symphopay, Aqua Carpatica, Intercontinental

Parteneri media principali: RFI România; Radio România Muzical

Parteneri media: stirileprotv.ro, Radio România Cultural, Observator Cultural, Actualitatea Muzicală, Deutsche Zeitung Romania, PressHub

Partener artistic: Fundația Art Production | Partener comunicare: OMA Vision

Articol recomandat de sport.ro
"FIFA, organizație mafiotă. Argentina, ajutată!" Cristiano Ronaldo a reacționat și stârnește o mare controversă
"FIFA, organizație mafiotă. Argentina, ajutată!" Cristiano Ronaldo a reacționat și stârnește o mare controversă
Citește și...
Un artist japonez a cântat „Deșteaptă-te, române!” la șamisen, pentru publicul din Hunedoara

Curtea unui castel nobiliar din județul Hunedoara a fost scenă pentru un spectacol tradițional din Țara Soarelui Răsare.

O tânără de doar 16 ani a devenit prima balerină româncă a Operei Naționale din Paris. ”Talent excepțional”

O tânără de 16 ani din București a devenit prima balerină româncă a Operei Naționale din Paris, una dintre cele mai mari și mai prestigioase instituții culturale ale lumii. Carina practică baletul de la 4 ani, iar de câțiva ani se pregătește la Paris.

După triumful de la Cannes, filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu intră în cursa pentru Premiile Oscar. Costurile sunt uriașe

După succesul de la Cannes, filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, face un pas important spre Oscar. 

Recomandări
Vacanță întreruptă. Președintele Camerei Deputaților va convoca sesiune extraordinară din 27 iulie, pentru legile PNRR

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a decis convocarea Biroului permanent, urmând să solicite o sesiune extraordinară începând de luni, 27 iulie.

„Lumi ideale nu există, dar putem tinde spre ele”. Cea mai bună șahistă a României, despre o Ungarie cu Polgár președintă

Marea maestră Irina Bulmaga spune că Judit Polgár are calitățile necesare pentru a deveni un simbol al unei Ungarii moderne, după ce fosta campioană mondială a refuzat funcția de președintă a țării.

Petrolierul cu gaz petrolier lichefiat explodat în apropiere de Sulina arde în continuare. Trei drone ar fi lovit nava

Incident extrem de grav în Marea Neagră, în apropiere de portul Sulina. Un petrolier încărcat cu aproape 3.800 de tone de gaz petrolier lichefiat a explodat și arde în largul coastelor României, la 40 de km depărtare de țărm.