„Cincizeci și una de persoane au fost salvate de două nave care se aflau în apropiere, un cargou și un petrolier”, a precizat purtătorul de cuvânt, scrie news.ro.

Potrivit mărturiilor celor salvați, la bordul ambarcațiunii se aflau 77 de persoane.

Reprezentantul Pazei de Coastă grecești nu a oferit informații despre naționalitatea migranților.

Operațiune amplă de căutare și salvare în largul insulei Gavdos

O ambarcațiune scufundată parțial a fost reperată duminică într-o zonă maritimă situată la aproximativ 70 de kilometri sud de Gavdos, potrivit aceleiași surse.

O operațiune de căutare și salvare continua.

Potrivit purtătorului de cuvânt, „patru nave se aflau în apropiere, două ambarcațiuni și o dronă a Agenției europene FRONTEX, dar și un avion aparținând Forțelor Aeriene” participau la operațiuni.

Creta și Gavdos, situate în apropierea coastelor Libiei, au devenit principala poartă de intrare a solicitanților de azil în Grecia, de unde sunt trimiși către centre de primire de pe insulele din Marea Egee sau din Grecia continentală.

Centrele de primire, din nou în centrul dezbaterii

Creta dispune doar de o structură de primire provizorie a solicitanților de azil, însă Ministerul Migrației și Azilului a promis deschiderea unui centru de primire „în curând”.

Potrivit unor date ale ministerului, citate la sfârșitul lui august de agenția greacă de presă ANA, numărul migranților sosiți a scăzut cu aproape o treime în ultimele 12 luni.

Acesta a scăzut la 41.998 în perioada august 2025 - august 2026, de la 61.112 în aceeași perioadă 2024-2025.

Ministrul grec al Migrației și Azilului, Thanos Plevris, care susține o politică strictă în domeniul migrației, a salutat recent o scădere cu peste 35% a numărului solicitanților de azil în Grecia în primele șapte luni ale lui 2026, față de aceeași perioadă a lui 2025.

El acționează în prezent împreună cu omologii săi din Germania, Austria, Danemarca și Olanda în vederea deschiderii, într-o țară din afara Uniunii Europene (UE), a unor centre de expulzare – „hub returns” – în care să fie trimiși solicitanții de azil respinși.