"Intre 7 si 5, lucrez ... 5 ore". Marele regret al familiei din VIE pentru care si un simplu calcul e un mister
PARTEA VI. Mai toate studiile arata ca elevii romani care renunta la scoala provin din familii extrem de sarace si au parinti analfabeti, ori semi-analfabeti.
Daca soarta adultilor pare pecetluita, pentru copii, mai exista sanse. Este nevoie insa, de un plan bine punct. De monitorizarea fiecarui caz in parte, si de solutii pentru reintegrare.
Dar si de sprijin pentru cei care sunt pe cale sa ia o astfel de decizie. Toate acestea presupun o colaborare stransa intre autoritati. Iar ministerul Muncii, ministerul Sanatatii si cel al Educatiei ar trebui sa isi asume misiunea.
Campania Stirilor ProTV "Fara carte, fara viitor" spune povestea unei familii rupte in doua. Tot din cauza saraciei, si a deciziilor pripite, luate de niste parinti fara studii.
Alin si Denis au lasat cartea la indemnul mamei, iar acum leaga vita-de-vie la Panciu, cate zece ore pe zi. Nu stiu sa socoteasca, sa scrie ori sa citeasca, asa ca lucreaza cuminti, pentru un banut cinstit si o masa calda. Acasa, tatal si cele trei surori mai mici, fac foamea. Copilele au rarit-o cu mersul la scoala si sunt pe cale sa renunte. Cea mare e in clasa a IV-a dar nu se descurca deloc cu literele.
Seful de echipa: “Hai ba, pune mana si lucreaza acolo! Vedeti-va ma, de treaba pe care o aveti de facut!
Asa incepe o zi de munca la viile Panciu. Alin si Denis au venit aici impreuna cu mama lor tocmai din satul vasluian Radeni. Leaga vita de vie de dimineata si pana seara si se considera norocosi. Au gasit de lucru.
Reporter: Cate ore sa stai sa legi aici?
Alin: Vreo cinci ore. De la 7 dimineata la 5 dupa amiaza.
Reporter: De la 7 la 5 sunt cinci ore?
Alin: Pai nu stiu, ca nu le-am numarat
Reporter: Pai hai sa le numaram cate ore sunt de la 7 la 12?
Alin: 5 ore..
Reporter: Si de la 12 la 5?
Alin: Nu stiu … cinci ore?
Reporter: Deci tu nu lucrezi 5 ore, lucrezi 10 ore
Pentru ca nu stie sa socoteasca, lui Alin ii e greu sa spuna cat munceste intr-o zi.
Sava: “Prea multa carte nu le trebuie ca sa fie constinciosi. Si ce e de facut le spunem noi, ca asta e treaba
Reporter: Cati ani ai?
Alin Barzu: 16 ani
Reporter: Si cate clase ai facut?
Alin: Cinci
Reporer: Dar de ce nu ai mers mai departe
Alin: Nu ma mai duc
Reporer: De ce?
Alin: Nu-mi place
Reporer: Ce ai invatat la scoala?
Alin: Carte, de cititi nu stiu asa bine. Am fost la vaci, eu eram vacar
Reporert: La cati ani te-ai dus vacar?
Alin: La sapte ani. Ma duceam rar la scoala
La fel de rar s-a dus la scoala si fratele lui, Denis. A abandonat in clasa a III-a . Ii este rusine ca e analfabet si evita sa intre in vorba. Cu slapi in picioare si snopul de rafie la brau se ascunde dupa frunzele vitei-de-vie si se misca rapid, ca sa termine randul. Seful de echipa e cu ochii pe el. La fel si Luminita, mama sa si a lui Alin. Femeia ii ajuta, le controleaza miscarile si sta langa ei ca sa nu le scape vreun lastar.
Luminita Barzu, mama copiilor: "Problema e ca nu m-am ocupat eu, ca mama de copil sa-I instriuesc, sa se duca la scoala. A doua problema e ca i-am lasat la vaci si eu i-am stricat copiii de la scoala, cu lipsurile"
Reporter: Dar va pare rau?
Luminita Barzu: Foarte. Treaba asta o regret in sufletul meu pentru ca nici sotul nu stie carte si nici eu nu stiu si as fi vrut ca copiii mei sa invete carte, poate ar fi fost mai bine. Am fetele si poate cu ajutorul lui Iisus, ele nu vor fi ca mine sau ca ceilalti, la sapa.”
Luminita mai are patru copii si un nepot pe care il creste de cand s-a nascut. Baiatul cel mare e plecat la munca in Belgia iar cele trei fete au ramas acasa cu tatal bolnav. In sat nu exista locuri de munca, iar venirea la Panciu e ca o mana cereasca.
Reporter: Cum e fata de acasa?
Luminita: Foarte bine. Avem mancare, baie conditii de apa cald, lenjerie de pat curata
Fiecare castiga cate 50 de lei pe zi si li se asigura cazare si masa.
O lasam pe Luminita si pe cei doi copii sa savureze mancarea pe care nu si-o pot permite acasa si ne indreptam spre Radeni sa-i cunoastem si restul familiei pentru care cei trei muncesc din greu la Panciu. Linistea ULitelor saracacioase e tulburata de zeci de copii de la scoala care au iesit in pauza. Printre ei il gasim pe Marius, nepotul Luminitei despre care ne povestea ca il creste de mic.
Reporter: In ce clasa esti
Marius Barzu: In a treia
Reporter: Stii sa scrii si sa citesti?
Marius: Stiu,
Invatatoare: Stie putin fata de ceilalti
Invatoare: De ce n-a venit Petra la scoala azi?
Marius: Nu stiu, e acasa.
Copila despre care vorbeste invatatoarea este una dintre cele trei fete pentru care Luminita are ganduri marete. Viseaza ca ele sa nu ajunga la sapa si sa se tina de scoala.
Popescu Despina, invatatoare: “E in clasa a IV-a, nu vine la scoala, invata foarte, foarte greu. In clasa IV-a nu a reusit sa-si insuseasca nici alfabetul . Nu stie sa scrie si nici sa socoteasca.
O gasim pe Petronela acasa cu tatal si cu celelalte surori. Fetele se jucau desculte prin batatura. Aici totul iti transmite saracie, mizerie, boala.
Reporter: Petronela, de ce nu te-ai dus la scoala?
Petronela: Am uitat CUM? Am uitat
Tatal: Da si s-a sculat cu somnul s-a luat cu somnul
Reporter: Dar am auzit ca nu prea stii nici alfabetul, e adevarat?
Tatal: Nu prea stie, ca invatatorii astia nu au grija, doamna
Reporter: Dvs. cati ani aveti?
Tatal: 40
Reporter: Si cate clase ati facut?
Tata: Nicio clasa, am fost vacar, cioban
Iar acum e bolnav si sta acasa sa aiba grija de copii. In timp ce mama si fratii mananca la Panciu doua feluri de mancare Petronela si Raluca se lupta pentru un rest de salata.
Reporter: Ce aveti in oala aia? Mai aveti mancare?
Tatal: Nu prea avem. Acolo am facut niste paine
In toata saracia asta fetele rad si se joaca. Par sa nu fie afectate tocmai pentru ca nu isi pot imagina ca se poate trai si altfel. In niciun caz nu stiu, mai ales ca parintii sunt analfabeti, ca scoala, cartea le-ar putea scoate din mizeria in care isi traiesc acum copilaria. Se bucura de animalele din curte si uneori incearca sa mature colbul doar pentru ca asa au vazut la mama.
Practic, Petronela desi este in clasa a patra incearca sa inteleaga povestile doar cu ajutorul fotografiilor. Iar atunci cand vede cifrele totul devine si mai complicat.
In tot acest timp tatal isi curata dintii cu cuiul si din cand in cand mai zambeste, nu pare sa-l deranjeze ca fetele lui sunt analfabete. Vecinii se itesc la gard curiosi sa afle de ce se discuta despre carte si scoala in batatura familiei Barzu.
Chiar si pisica pare sa fie interesata. Iar dupa ce s-au chinuit sa descifreze literele fetitele au descoperit in carte o fotografie cu o palma. Curioase nevoie mare m-au rugat sa le-o citesc pentru ca nu intelegeau ce e asa de important la o palma pentru a aparea in cartea de limba romana de clasa a patra.
Bucuria acestor micuti ca au invatat ceva interesant e de-a dreptul molipsitoare. Rasetele lor au atras ca un magnet alti zeci de copii de pe ulita care au venit sa asculte povesti.
Bucuria din ochii acestor copii, satisfactia ca au invatat ceva prin joaca ne face sa ne intrebam: de ce acesti copii nu beneficiaza de programe adaptate nivelului lor pentru a nu se pierde definitiv in peisajul saraciei si umilintei. Unde sunt consilierii scolari si asistentii sociali comunitari care ar trebui sa depisteze la timp problemele unui elev cu rezultate slabe la invatatura. Pentru ca pe ulitele satului Radeni nu au pus piciorul.
