Jeremy Corbyn, liderul opoziției laburiste britanice: ”Amânarea Brexitului este acum inevitabilă”

62018115
Facebook.com

Liderul opoziţiei laburiste britanice Jeremy Corbyn s-a declarat marţi convins că guvernul condus de Theresa May va trebui să amâne ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

''Orice s-ar întâmpla la voturile care urmează, acum a devenit inevitabil că guvernul va trebui să extindă articolul 50 în orice scenariu'', a spus Corbyn în Camera Comunelor.

Aleşii britanici vor dezbate şi vor supune la vot marţi seară răspunsul dat premierului Theresa May după respingerea în urmă cu două săptămâni în forul legislativ, cu o majoritate covârşitoare, a planului său privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Votul de marţi reprezintă o consecinţă a celui din 15 ianuarie în care parlamentul britanic a respins, cu 432 de voturi la 202, acordul de retragere negociat de Theresa May şi Uniunea Europeană.

Şefa executivului britanic a spus că doreşte să-şi asigure concesii legate de frontiera cu Irlanda de Nord pentru a obţine sprijinul parlamentarilor pro-Brexit din propriul partid şi al micii formaţiuni nord-irlandeze Partidul Democratic Unionist, care susţine guvernul de la Londra în legislativul britanic.

Unii parlamentari doresc o schimbare în sensul ca parlamentul să aibă controlul asupra procesului de retragere şi şansa de a defini Brexitul. Dacă acest demers va reuşi, acest lucru ar putea avea un efect profund, oferindu-le parlamentarilor care vor să blocheze, să amâne sau să renegocieze Brexitul o posibilă cale juridică de a o face.

Alţi deputaţi britanici au propus alternative la acordul convenit de Theresa May şi UE pentru a o convinge pe şefa executivului britanic să schimbe direcţia acţiunilor sale căutând relaţii mai strânse cu UE sau organizarea unui al doilea referendum asupra oportunităţii retragerii din blocul comunitar.

Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a anunţat că parlamentarii britanici vor avea oportunitatea de a vota marţi seară asupra a până la şapte modificări propuse la acordul de Brexit negociat de Theresa May cu UE.

Bercow a precizat că el a selectat cele şapte amendamente, printre care şi cel propus de parlamentarul conservator Graham Brady, care cere ca aşa-numitul "backstop" nord-irlandez, un mecanism menit să prevină o frontieră dură în insula Irlanda după Brexit, să fie scos din acord şi înlocuit cu "aranjamente alternative".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62011243
Theresa May va cere Uniunii Europene să redeschidă negocierile pentru Brexit

Theresa May le-a transmis marţi celorlalţi membri ai Guvernului de la Londra că vrea să ceară redeschiderea negocierilor cu UE, relatează BBC. 

62017966
Schimbări în acordul de Brexit. Amendamentele adoptate și respinse în parlamentul britanic

Camera Comunelor a respins marți seară o propunere care urmărea prevenirea unui Brexit fără acord, dacă Theresa May nu ar reuși să obțină o înţelegere cu UE până pe 26 februarie.

62007627
Theresa May ar putea supune din nou la vot acordul de Brexit pe 13 februarie

Theresa May le-a spus parlamentarilor conservatori că intenţionează să supună la vot în parlament acordul ei de Brexit pe 13 februarie, relatează Sky News, citând surse neprecizate, conform Agerpres.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.