Războiul declarațiilor pe surse, privind Brexit-ul. Ce spun oficialii

62077844
Getty

Oficiali ai Uniunii Europene au negat miercuri că Bruxelles-ul pregăteşte o concesie majoră Marii Britanii pentru un acord privind Brexit-ul, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit ediţiei de miercuri a ziarului The Times, UE este pregătită să ofere un mecanism pentru ca parlamentul nord-irlandez să părăsească noul aşa-numit sistem de 'backstop' ('plasă de siguranţă') după câţiva ani.

Cu toate acestea, oficialii care se ocupă de probleme legate de Brexit au susținut contrariul.

''Din păcate, nu există nicio ofertă nouă îndrăzneaţă din partea UE în această etapă", a spus un oficial, subliniind în acelaşi timp că blocul nu respinge continuarea discuţiilor cu Marea Britanie.

''Nu am auzit aşa ceva'', a spus un alt oficial al UE.

"Concesie majoră", propusă de UE

 

Negocierile dintre Londra şi Bruxelles pentru a ajunge la un acord privind plecarea Marii Britanii au intrat în impas din cauza „backstop-ului”, o politică de garanţii pentru a preveni revenirea la o graniţă dură între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat membru al UE, dacă un viitor acord comercial nu va reuşi să menţină frontiera deschisă.

Johnson spune că vrea să elimine ceea ce el consideră a fi un „backstop nedemocratic” şi a propus înlocuirea acestei scheme, sugerând ca Irlanda de Nord să rămână sub reglementările UE, ca verificările vamale să fie făcute departe de frontieră şi ca legislativul din Irlanda de Nord, Stormont, să aibă dreptul să se exprime prin vot asupra acestor aranjamente.

Însă Bruxellesul se teme că a acorda Irlandei de Nord dreptul de „consimţământ”, le-ar oferi aliaţilor lui Johnson, Partidul Democrat Unionist, posibilitatea de veto.

Noua idee, aşa cum apare menţionată în The Times, ar fi o versiune modificată a principiului consimţământului, potrivit Agerpres.

Guvernele europene sunt pregătite să accepte o revocare unilaterală a tratatului de retragere de către Stormont după o anumită perioadă. A fost adus în discuţie anul 2025, atât timp cât vor fi de acord ambele comunităţi.

Un compromis ar putea fi obligaţia de a exista o majoritate dublă în cadrul legislativului nord-irlandez în favoarea ieşirii, nu a continuării aranjamentelor, după un număr de ani, a spus o sursă europeană citată de The Times, relatează Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62083068
Francezii se pregătesc de vremuri negre după Brexit. "Ne bântuie o mare îngrijorare"

Indiferent de felul în care vor ieși britanicii din Uniunea Europeană, vecinii lor francezi se pregătesc pentru cea mai rea variantă.

62082895
Emmanuel Macron: „O decizie în privința Brexit va fi luată la sfârșitul săptămânii”

Uniunea Europeană va decide la sfârșitul acestei săptămâni dacă va fi posibilă o înțelegere pentru Brexit, potrivit declarațiilor președintelui francez Emmanuel Macron.

62082105
Alternativa la un Brexit fără acord propusă de Boris Johnson. Ce se va întâmpla cu Irlanda

Suspans la Londra, care aşteaptă o poziţie oficială din partea Uniunii Europene după ce guvernul Johnson a trimis o serie de propuneri menite să deblocheze negocierile cu privire la Brexit.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 26 07h39m17s489
Pompieri atacați cu pietre și furci, după ce au intervenit la Focul lui Sumedru, lângă Pitești. Un salvator a ajuns la spital

O tradiție românească nelipsită în ajunul Sfântului Dumitru, „Focul lui Sumedru”, a degenerat într-un scandal uriaș, azi-noapte, lângă Pitești.

Bucurie alegeri serbia
Studenții răstoarnă puterea în Serbia: Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea. Val de bucurie pe străzile Belgradului

Serbia se pregătește pentru o schimbare majoră de putere, după 14 ani de dominație a Partidului Progresist Sârb. 

Vlcsnap 2026 10 26 07h11m08s010
Orașele în care vin prea mulți turiști: „Evit să mai merg în centru”. În Brașov se oferă deja reduceri localnicilor

Un studiu făcut la Sibiu arată că orașul riscă să ajungă la „turistificare” - fenomenul prin care o destinație satisface mai mult nevoile turiștilor decât ale locuitorilor.