Aceasta tanara picteaza superb desi este complet paralizata. O galerie FOTO impresionanta

61216029

Boala ei fara leac este invinsa cu ajutorul unei tehnologii foarte performante.

Sarah Ezekiel a avut o viata normala pana la varsta de 34 de ani, cand era insarcinata cu al doilea copil. Atunci, in anul 2000, a inceput sa aiba probleme de vorbire si o slabiciune in brate, scrie Daily Mail.

Iar dupa numai 2 luni a primit un diagnostic cumplit: sufera de boala neuro-motorie. In scurt timp nu a mai putut sa se miste, iar sotul ei a parasit-o, facand-o sa cada intr-o depresie puternica.

Salvarea ei a fost un aparat special, destinat persoanelor imobilizare. Calculatorul, numit Tobii Eyegaze, le permite bolnavilor sa vorbreasca si chiar sa picteze cu ajutorul ochilor.

picturi facute cu ochii

Persoana care il foloseste alege litera sau forma dorita, apoi clipeste, ceea ce inseamna ca vrea sa foloseasca semnul respectiv si astfel are loc comunicarea. Acest aparat costa 3.200 de lire si se poate atasa la orice calculator.

Sarah vrea sa-si vanda acum picturile, ca sa stranga bani pentu bolnavii asemeni ei, care au nevoie de aceasta tehnica pentru a se descurca in viata cotidiana.

In Marea Britanie aproximativ 5.000 de oameni sufera de boala neuro-motorie, insa numai 100 din ei au acasa acest calculator special, care a fost lansat pe piata in urma cu doar un an.
 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61215812
"Ce minte bolnava ar fi putut face asa ceva?" Ce poveste revoltatoare ascunde aceasta fotografie

Dupa ce in Marea Britanie a fost scoasa pe piata o papusa care imita alaptatul, care a starnit numeroase controverse, in SUA, o papusa care imita un prunc nascut prematur a declansat un scandal imens.

61215815
“Il insel cu unul mai tanar, dar eu stiu ceva mai grav despre el”. Ce a aflat femeia despre sotul ei

O femeie de 40 de ani, casatorita de 20 de ani, este chinuita de un sentiment de vina despre care crede ca, in final, va provoca sfarsitul mariajului ei. Ea isi inseala sotul, dar ce face el este mult mai grav.

61215559
Primul interviu cu misterioasa "femeie Barbie". O sa ramai uimit cand o sa afli ce meserie are. FOTO

Pentru unele fete, papusile Barbie nu sunt doar niste simple jucarii, ci adevarate modele de urmat in viata.

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.