Modificări importante la examenul de Bacalaureat. Anunțul Ministerului Educației

×
Publicitate

Anul şcolar aduce modificări importante la examenul de bacalaureat. Probele orale vor fi mutate în februarie sau martie, anunţa ministerul Educaţiei.

Şi, în timp ce elevii învaţă în şcoli care cad pe ei, fără apă curentă şi cu toaleta în curte, oficialii vorbesc despre digitalizarea examenelor naţionale. În 10 judeţe, lucrările de la simularea bacalaureatului şi a evaluării naţionale vor fi scanate şi corectate de profesori pe calculator. Este un proiect pilot, astfel că până la o transformare totală a sistemului, care să elimine posibilităţile de fraudă, mai avem de aşteptat.

Liceenii care vor da bacalaureatul anul viitor vor susţine probele orale mai devreme.

MInisterul Educaţiei a modificat calendarul examenului. Mai exact, probele orale, cele de evaluare a competentelor lingvistice şi digitale nu vor mai fi vara, la finalul anului şcolar, ca până acum, ci primăvara, la începutul semestrului al doilea. Iar aceast[ măsură va fi aplicată chiar de anul viitor, pentru elevii care intra acum în toamnă în ultimul an de liceu.

Şi tot în 2018, la simulările examenelor naţionale, lucrările elevilor din 10 judeţe, momentan secrete, vor fi scanate şi corectate pe calculator de profesori. Nimeni nu ştie cum se va întâmpla asta sau care sunt costurile, iar ministrul a evitat să răspundă la întrebări. În schimb, a explicat motivele într-un clip pe care l-a postat pe Facebook.

Liviu Pop: ”Reducem pe de o parte presiunea la care au fost supuşi foarte mulţi profesori, pe de altă parte, încrederea în sistem, pentru că nu o să se mai poată prin plimbarea lucrărilor să se întâmple anumite lucruri legate de securizare, şi o reducere a costurilor, pe care o putem folosi în altă parte.”

Lucrările ar urma să fie corectate de mai mulţi profesori că până acum şi de acasă, nu neapărat de la şcoală.

Simion Hăncescu, președintele FSLI: ”O lucrare va fi corectată de patru profesori. Un profesor va primi 80-100 de lucrări care pot fi şi din 25 de judeţe, deci poate să corecteze lucrarea unui elev din Timiş, a unuia din Suceava, totul va fi în mod aleator, pentru că fiecare lucrare va avea un cod de bare, nimeni nu va şti numele elevului, practic se elimină orice posibilitate de fraudă.”

Elevii speră, în schimb, ca digitalizarea să însemne şi mai multă transparenta.

Lucrările din celalalte judeţe vor fi trimise, că până acum, în alte localităţi pentru a fi evaluate. Nu se ştie însă ce metodă de corectare va fi aleasă pentru examenele din vară.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61905411
Cum au încercat 7 elevi să copieze la Bacalaureat

Şapte elevi din Timiş au fost prinşi miercuri în timp ce încercau să copieze la a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat.

61905070
BAC 2017. ”Vreau să mă fac polițist. Dacă nu, infracțiuni”

Bacalaureat 2017. "Liviu Rebreanu a avut o relaţie pe ascuns, cu Maitreyi" - aşa a abordat un licean subiectul principal la proba scrisă de Limba şi literatura română, din cadrul celei de-a doua sesiuni de Bacalaureat, care a început luni.

61894687
Bacalaureat 2017, sesiunea de toamnă. 39.500 de absolvenţi susțin azi prima probă

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat - la care s-au înscris aproape 39.500 de absolvenţi de liceu - începe luni, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.