Val de caniculă peste România. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

×
Publicitate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă valabilă până la sfârşitul acestei săptămâni în mare parte din ţară.

Potrivit meteorologilor, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă.

canicula

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia şi Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Luni, 26 iulie, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat în regiunile vestice.

Citește și
Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ
Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ

În Bucureşti, temperaturile urcă la 38 de grade începând de miercuri

 

Vremea va deveni caniculară în Bucureşti, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar până la sfârşitul săptămânii disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, potrivit prognozei speciale pentru Capitală în intervalul 26 - 31 iulie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Valorile temperaturii maxime vor creşte de la 32...33 de grade luni, spre 35...36 de grade marţi, iar apoi se vor situa în jurul a 38 de grade. Temperatura minimă va avea valori, în general, de 20...22 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cum s-a încheiat meciul serii în Gala Next Fighter 28! Cornel Păsat accidentat serios de Kamara: „Nu prea văd bine”
GALERIE FOTO Cum s-a încheiat meciul serii în Gala Next Fighter 28! Cornel Păsat accidentat serios de Kamara: „Nu prea văd bine”
Citește și...
Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ
Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vor fi ploi în cea mai mare parte a ţării, dar în şi lapoviţă şi ninsoare în centru şi în est, în timp ce la munte va ninge. 

Cum va fi vremea la începutul primăverii calendaristice: Prognoza meteo pentru luna martie 2026 în România
Cum va fi vremea la începutul primăverii calendaristice: Prognoza meteo pentru luna martie 2026 în România

Meteorologii de la ANM au publicat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. În perioada 23 februarie - 23 martie se anunță un început de primăvară tipic, cu temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei.

Vremea azi, 24 februarie 2026. E ploaie și vânt de Dragobete, dar sunt și zone unde se ating 13 grade Celsius
Vremea azi, 24 februarie 2026. E ploaie și vânt de Dragobete, dar sunt și zone unde se ating 13 grade Celsius

Precipitațiile cuprind aproape toată țara. Se intensifică și vântul, iar în unele zone au fost emise atenționări de vreme rea.  

Recomandări
Donald Trump, discurs record de două ore despre Starea Uniunii: „Trăim epoca de aur a Americii”
Donald Trump, discurs record de două ore despre Starea Uniunii: „Trăim epoca de aur a Americii”

Preşedintele Donald Trump a ţinut un discurs-record despre Starea Uniunii, în care şi-a lăudat realizările, a făcut unele afirmaţii false şi şi-a atacat repetat adversarii democraţi, dar nu a mai făcut afirmaţii care să şocheze ca în alți ani.

Guvernul înăsprește sancțiunile pentru șoferi: O zi fără permis la fiecare 50 de lei datorați
Guvernul înăsprește sancțiunile pentru șoferi: O zi fără permis la fiecare 50 de lei datorați

Ministrul Dezvoltării spune că dreptul de a conduce se suspendă la 105 zile de la emiterea procesului-verbal de contravenție. Șoferul nu trebuie să predea permisul, deoarece în evidențele poliției va apărea automat suspendarea dreptului de a conduce.

Analist: “Există riscul ca România să sufere pierderi de teritoriu. Se poate întâmpla chiar în acest an”
Analist: “Există riscul ca România să sufere pierderi de teritoriu. Se poate întâmpla chiar în acest an”

România este astăzi un stat atât de slăbit, încât există riscul să nu facă față unei intensificări a presiunilor externe și, din această cauză, să sufere pierderi teritoriale, în viitorul imediat.