Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Targul de Crăciun din Sibiu. Ce nu trebuie să ratezi la spectaculosul târg: de la program la atracții

Târgul de Crăciun din Sibiu 2023 a fost inaugurat pe data de 17 noiembrie. Acesta va fi deschis până pe 2 ianuarie 2024.

Târgul este deschis de luni până vineri, orele 11:00- 22:00, iar în weekend acesta se va deschide cu o oră mai devreme, adică la 10:00, și se va închide la 11:00.

Ce puteți vedea la Târgul de Crăciun din Sibiu

Unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din România, evenimentul din Sibiu este de neratat în fiecare an, iar ediția din 2023 se anunță a fi una impresionantă și plină de surprize. Timp de câteva săptămâni, începând pe 17 noiembrie, această ediție aduce cu sine o serie de noutăți și momente speciale care promit să creeze o experiență de neuitat pentru toți cei care îl vizitează.

Printre atracțiile principale se numără proiecțiile spectaculoase care transformă fiecare clădire din Piața Mare într-o operă de artă în mișcare, transpunând centrul orașului într-un loc de basm.

Fiecare seară va fi marcată de aceste proiecții impresionante, care aduc magia sărbătorilor de iarnă la viață într-un mod unic. Pe toată durata târgului, vizitatorii se pot bucura de o selecție excepțională de expozanți și căsuțe care oferă cele mai frumoase cadouri și produse de sezon.

De la suveniruri artizanale la delicii culinare, târgul este locul perfect pentru a începe cumpărăturile de Crăciun și pentru a descoperi lucruri speciale pentru cei dragi. În plus, evenimentele speciale și activitățile pentru copii vor face ca această ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu să fie un loc ideal pentru petrecerea timpului liber în perioada sărbătorilor.

Atelierul lui Moș Crăciun va fi o destinație minunată pentru copii, oferindu-le o experiență unică și memorabilă, unde vor învăța noi abilități, se vor distra și își vor crea amintiri de neuitat. Târgul de Crăciun din Sibiu este un eveniment pentru toată lumea, indiferent de vârstă sau buget.

Vizitatorii vor găsi cu siguranță ceva pe placul lor, fie că sunt în căutarea unui cadou pentru cei dragi, fie că vor doar să se bucure de atmosferă și să se distreze.

Târgul de Crăciun din Sibiu rămâne o atracție de top în perioada sărbătorilor de iarnă și va continua să aducă bucurie și amintiri frumoase pentru toți cei care îl vizitează, conform Targuldecraciun.ro.

Istoria Târgului de Crăciun din Sibiu

Târgul de Crăciun din Sibiu este un eveniment cultural inițiat de Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei în România, dr. h. c. Barbara Schöfnagel, în parteneriat cu municipalitatea sibiană.

Deschi prima dată în 2007, în anul în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, Târgul de Crăciun a devenit cunoscut în întreaga țară datorită amploarei și tradiției create.

Vedeți în galeria foto mai multe imagini de la targul de Crăciun din Sibiu

Ce mai poți face în Sibiu dacă te duci să vizitezi Târgul de Crăciun

Indiferent când ți-ai propus să vizitezi Târgul de Crăciun, îți recomandăm să te bucuri de tot ce are Sibiul de oferit. Rezervă-ți 1 sau 2 zile în plus să intri cu totul în spiritul orașului și să te bucuri de arhitectura deosebită, gastronomia locală, plimbări pe străduțe și activități tematice de iarnă.

Oricine vizitează pentru prima dată orașul, ori revine pentru a-l explora mai bine, ar trebui să înceapă călătoria cu obiectivele turistice principale din Sibiu.

Fiecare dintre aceste atracții completează puzzle-ul istoriei orașului și te face să înțelegi mai bine specificul zonei. Turul Centrului Istoric te va purta prin piețele și străduțele înguste, unde vei descoperi clădiri medievale impresionante și monumente istorice.

Traseul Fortificațiilor te va duce pe urmele vechii cetăți, unde vei putea admira zidurile și turnurile de apărare care au protejat orașul de-a lungul secolelor.

Cea mai bună privire de ansamblu asupra orașului o poți avea din cele 3 puncte panoramice ale orașului: Turnul Sfatului și Biserica Evanghelică îți vor oferi un view din zona centrală, iar Dealul Gușteriței te va încânta cu o panoramă completă, din partea laterală. Dacă ai noroc să vizitezi Sibiul atunci când se află sub un strat consistent de zăpadă, atunci imaginea va fi și mai aproape de perfecțiune.

După plimbări lungi prin frig, ai nevoie de câteva ore de răsfăț în cel mai vechi centru Spa din România. Deschis în 1904 și proaspăt renovat în 2021, Baia Populară este potrivită pentru înot, dar și relaxare în zona saunelor sau la masaj. Mușchii se vor relaxa, mintea se va limpezi, iar trupul îți va mulțumi.

Excursii la doi pași de Sibiu

Iarna pune în valoare multe dintre obiectivele turistice din jurul Sibiului. Dacă vă rămâne timp de explorat, vă recomandăm în primul rând să nu ratați peisajele pitorești din Muzeul ASTRA. Frumusețea satelor de altădată este atât de bine evidențiată de sezonul de iarnă.

O altă atracție a sezonului este Ferma de Cerbi - Poiana Neamtului din zona Avrigului, unde cei mici pot vedea îndeaproape animalele-vedetă ale acestui sezon, pot face poze cu ele și le pot hrăni, conform Sibiucityapp.ro.

La mică distanță de aici, în zona Porumbacu de Sus, se află una dintre cele mai fotografiate locații din România - Castelul de Lut. Farmecul clădirilor din „turtă dulce” în timpul iernii este cu atât mai mare, astfel că întreaga construcție pare desprinsă dintr-un film pentru copii.

Dacă tot ajungeți aici, nu ratați să-i duceți pe cei mici la Povestea Calendarului, să descopere căsuța dedicată lunilor de iarnă - Decembrie, Ianuarie și Februarie, decorate cu elementele specifice lor.

Așadar, dacă vă doriți să vizitați Târgul de Crăciun din Sibiu, vă puteți lua vacanță câteva zile astfel încât să aveți timp să vă bucurați de acest oraș superb și de împrejurimile lui. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult