Atletico Textila revine cu un nou sezon, exclusiv pe VOYO. Matei Constantin: „Sper ca fanii serialului să se bucure”

Atletico Textila

Atletico Textila, cea mai amuzantă echipă de fotbal revine în forță, pe VOYO, cu sezonul 5!

După un parcurs memorabil, marcat de promovarea în liga a doua și salvarea clubului, jucătorii și antrenorii se întorc în forma deja cunoscută și iubită de fani, gata să înfrunte provocări mai mari ca până acum, dar la fel de pline de umor. Noile aventuri vor putea fi urmărite începând de sâmbătă, 11 ianuarie, exclusiv pe VOYO.

„Sper ca fanii serialului să se bucure de noul sezon cel puțin la același nivel la care ne-am distrat noi la filmări. Oricât de haotic era uneori programul sau ritmul alert în care lucram, atmosfera creată de întreaga echipă Atletico Textila a compensat semnificativ. Referitor la Junior, pot spune cu siguranță că acesta nu s-a schimbat de când l-au văzut ultima dată. Ba chiar cred că se pot aștepta să fie implicați atât el, cât și Tibi, în și mai multe încurcături specifice lor. Aștept cu interes să văd următorul sezon, fiind preferatul meu de până acum”, a mărturisit Matei Constantin, actorul care îl interpretează pe noul proprietar Atletico Textila.

Dacă în trecut Junior a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a garanta victoria echipei sale; în primul episod din sezonul 5, repercursiunile acțiunilor sale îl vor prinde din urmă. Arbitrul pe care l-a mituit împreună cu prietenul său, Tibi, va depune mărturie împotriva lor, ceea ce va duce la reținerea celor doi băieți.

Vestea că Junior are probleme cu legea se va răspândi rapid pe rețele sociale, iar comunitatea sa din mediul online își va exprima imediat sprijinul față de patron. „E greu, vreau să vă transmit un singur lucru: nu mor câinii, când vor caii! Atât am avut de zis”, le va transmite Junior susținătorilor săi printr-un clip postat online.

Citește și
inter napoli
Interul lui Chivu, remiză spectaculoasă cu Napoli, la Milano. „Nerazzurii” au rămas lideri în Serie A

Cum vor reuși cei doi prieteni să iasă din această încurcătură și cum va fi afectată echipa de acțiunile patronatului, rămâne de văzut în noul episod Atletico Textila ce va avea premiera sâmbătă, 11 ianuarie, exclusiv pe VOYO. 

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Interul lui Chivu, remiză spectaculoasă cu Napoli, la Milano. „Nerazzurii” au rămas lideri în Serie A
Interul lui Chivu, remiză spectaculoasă cu Napoli, la Milano. „Nerazzurii” au rămas lideri în Serie A

Formaţia italiană Inter Milano, condusă de românul Cristian Chivu, a terminat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa campioană a Italiei, Napoli, în etapa a 20-a din Serie A.

FC Barcelona a câştigat Supercupa Spaniei, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid. „El Clasico” s-a jucat la Jeddah
FC Barcelona a câştigat Supercupa Spaniei, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid. „El Clasico” s-a jucat la Jeddah

FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei la fotbal, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid, cu scorul de 3-2 (2-2), duminică seara, în finala desfăşurată la Jeddah (Arabia Saudită).

Manchester United, eliminată de Brighton în Cupa Angliei. Meciul s-a terminat cu scorul de 2-1
Manchester United, eliminată de Brighton în Cupa Angliei. Meciul s-a terminat cu scorul de 2-1

Echipa Brighton a eliminat duminică, în turul al treilea din Cupa Angliei, formaţia Manchester United, pe care a învins-o cu scorul de 2-1.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.