Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un milion de bugetari vor avea lefuri mai mari cu 150 de lei. Un angajat la stat are salariul cu 30% mai mare decât la privat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un milion de bugetari vor încasa salarii mărite în medie cu 150 de lei. Majorarea intră în vigoare începând cu leafa pe august, anunță ministrul Muncii, care dă asigurări că banii necesari majorărilor sunt prinși deja în buget.  

Guvernul a decis și creșterea ajutoarelor pentru cei vulnerabili. Vârstnicii și familiile cu copii ori persoane aflate la limita supraviețuirii ar urma să primească 100 de lei în plus. Autoritățile nu au stabilit deocamdată de când va fi aplicată această majorare.

Majorările salariale decise acum pentru angajații de la stat înseamnă o cheltuială în plus de 2 de miliarde de lei până în decembrie. Dacă ne uităm la câți bani au fost dați pe salarii și sporuri în sistemul bugetar, în primele șapte luni din an s-au strâns 68 de miliarde de lei.

Asta înseamnă un sfert din totalul cheltuielilor pe care le-a făcut statul în această perioadă. Dar cei mai mulți bani sunt dați pentru asistența socială - adică pensii, alocații pentru copii și ajutoare sociale - toate au trecut de 100 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă o treime din total.

Mergem mai departe și punem în balanță cheltuielile statului și veniturile - vedeți - statul cheltuiește mai mult decât are în buget. Veniturile statului au fost cu peste 26 miliarde de lei mai mici față de cheltuieli, iar golul e acoperit din împrumuturi.

Citește și
angajari, bugetari, stat
Mii de posturi de bugetari, scoase la concurs înainte ca angajările la stat să fie blocate de la 1 iulie
7.000 lei salariul mediu la bugetari, doar 5.500 lei la privat

Avem aici cu linia roșie deficitul - dacă în primele trei luni vorbeam de 15 miliarde de lei, la jumătatea anului era deja la peste 23 de miliarde, iar pe final de an am putea avea un deficit uriaș: 80 de miliarde de lei.

De lefuri mărite vor beneficia 1 milion de angajați la stat, dintr-un total 1 milion 200 de mii, pentru salariile aferente lunii august. Practic, este vorba despre toți cei care, din cauza pandemiei, au avut creșterile amânate.

Acum, primesc un sfert din cât mai aveau de încasat ca mărire, potrivit legii salarizării.

Marius Budăi, ministrul Muncii: ”Majorările vor fi în jurul a 150 de lei la angajat și sunt angajați care vor primi și mai puțin. Aceste cheltuieli se vor face cu încadrare în bugetul deja aprobat”.

Majorările de la stat au fost în ultimii ani mult mai dese și mai mari decât cele de la privat, arată date oficiale. Potrivit Consiliului Fiscal, în 2021, salariul mediu la stat era cu 30% mai mare decât cel de la privat, adică 7.000 de lei față de 5.500 de lei.

Deși trebuiau majorate și pensiile, ministrul Muncii vorbește despre creșterea lor doar de la 1 ianuarie 2023. Guvernul a decis însă majorarea ajutoarelor sociale. Pentru cei 165 de mii de români aflați la limita supraviețuirii, din toamna anului viitor venitul ar urma să crească de la 260 de lei la 275 de lei. Pentru vârstnici de la 300 la 400 de lei, iar pentru familiile cu copii - de la 600 la 700 de lei.

Probleme mari cu scumpirile sunt în toată Europa

Cu probleme mari din cauza scumpirilor și a facturilor tot mai mari se confruntă toată Europa, iar guvernele se văd nevoite să facă eforturi pentru a-i ajuta pe oameni.

În Marea Britanie, oamenii ieșiți în stradă cer salarii mai mari.

Rebecca McDonald, economist-șef, Fundația Joseph Rowntree: ”Această scădere a standardelor de viață are o amploare pe care n-am mai văzut-o de decenii. E nevoie de intervenții serioase pentru a preveni ca un an dificil să se transforme într-o catastrofă pentru multe familii cu venituri mici”.

În Franța, autoritățile au decis creșterea salariului minim și a lefurilor funcționarilor, dar și o schemă mai generoasă de scutiri fiscale, pentru a-i ajuta pe cei cu salarii foarte mici.

Cu măsuri similare vine și Germania, unde de la anul veniturile sub 10.600 de euro nu vor mai fi taxate, iar alocațiile copiilor vor crește.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult