Tot mai mulți credincioși cer deschiderea bisericilor: „N-am avut așa ceva. Ca și când biserica este pricina bolii”

×
Codul embed a fost copiat

Tot mai mulți credincioși, dar și reprezentanții Patriarhiei, le cer guvernanților să deschidă bisericile.

S-au alăturat demersului și colegi din partidul premierului, însă ministrul Sănătății ii îndeamnă pe toți la prudență. Oficialul spune că pericolul nu a trecut și cel mai devreme, lăcășurile vor fi deschise după 1 iunie.

Sunt două luni de când ușile bisericilor au fost zăvorâte pentru credincioși. Reprezentanții Patriarhiei Române sunt în discuții cu autoritățile pentru ca, odată cu relaxarea măsurilor pentru combaterea Covid-19, să se deschidă și bisericile.

Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal: „Cel puțin, în primă instanță, accesul individual în clădirea bisericii cu respectarea tuturor normelor pentru rugăciune individuală ar fi un pas foarte important, poate participarea cu respectarea distanțelor în număr limitat la slujbe, în afara bisericilor sau în interior, unde spațiul permite.”

Marți seară, în biroul permanent al PNL, mai mulți lideri liberali au cerut deschiderea bisericilor sau măcar accesul credincioșilor în curțile lăcășurilor de cult, la slujbe.

Citește și
Predică ieșită din comun în SUA. Ce a făcut un pastor în fața enoriașilor
Predică ieșită din comun în SUA. Ce a făcut un pastor în fața enoriașilor

Florin Roman, liderul deputaților PNL: „Au fost două discuții. Pe 50 și o sută de oameni.”

Reporter: „Și așteptăm un răspuns când?”

Florin Roman: „Zilele astea. Nouă ni s-a spus că următoarea ordonanță ar trebui să fie în data de 12, dar până atunci ei ar trebui să discute în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, să ia o decizie.”

Ministrul Sănătății spune însă, că deocamdată bisericile rămân închise și după 15 mai.

Nelu Tătaru, minsitrul Sănătății: „Din prima parte de relaxare nu va merge cu bisericile, cum nu merge nici cu restaurantele. În funcție de cum e evoluția primelor două săptămâni sau a primelor relaxări, putem să ne așteptăm la un 1 iunie sau 15 iunie, în funcție de cum evoluează. Ne gândim. Poți limita? Sau se poate duce cineva în biserică să îți spună: „Nu poți să stai decât la doi metri, nu te atingi de icoană” sau „Nu pupați aceeași icoană”? Sau ceva în genul ăsta. Sunt multe lucruri pe care lumea mă întreabă din punct de vedere medical: „Cum o vedeți?” N-o văd, distanțarea nu o putem lua așa.”

Arhiepiscopia Tomisului îndeamnă de câteva zile credincioșii să trimită petiții prefecturilor din toată țara pentru deschiderea lăcașurilor de cult. La Prefectura Constanța sunt peste 600 de solicitări.

IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului: „N-am avut niciodată așa ceva, să se închidă biserica într-un mod atât de nejustificat, ca și când biserica este pricina bolii, să o ținem închisă.”

Prefectul Constanței le-a răspuns petiționarilor printr-un comunicat și le-a cerut, cu argumente medicale și biblice, să dea dovadă de răbdare.

„Dați cezarului ce e al cezarului și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” Este îndemnul Mântuitorului. Prin urmare, respectați regulile impuse de autorități și păstrați-vă credința și speranța. Responsabilitatea este o dovadă de credință. Așa ne protejăm pe noi și pe cei de lângă noi. În tot acest timp suntem liberi să credem și să ne rugăm, în privat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Primul an în care preoții s-au rugat singuri în biserici, de Paște. „A intrat Hristos prin uşile încuiate”
Primul an în care preoții s-au rugat singuri în biserici, de Paște. „A intrat Hristos prin uşile încuiate”

Hristos a Înviat şi ne-a reaprins speranţa într-o lume în care nu mai este loc pentru boală, sărăcie şi război. El ne-a adus lumina, iar noi i-am răspuns eliberaţi de la ferestre: ''Adevărat a Inviat''.

Predică ieșită din comun în SUA. Ce a făcut un pastor în fața enoriașilor
Predică ieșită din comun în SUA. Ce a făcut un pastor în fața enoriașilor

Pastorul unei biserici baptiste din Statele Unite a testat noile tehnologii şi s-a lansat într-o predică pe o reţea socială.

Românii și ”dezlegarea” la pandemie pentru a merge la biserică. Ce fac de Paște celelalte țări ortodoxe
Românii și ”dezlegarea” la pandemie pentru a merge la biserică. Ce fac de Paște celelalte țări ortodoxe

MAI a redeschis bisericile înaintea Paștelui, deși a închis inițial toate lăcașurile de cult, în contextul pandemiei. Ulterior, Iohannis a anulat ordinul. Situația este la fel de confuză în aproape toate țările ortodoxe din regiune, cu excepția Greciei.

Cum puteam lua Lumina Sfântă în timpul stării de urgență. Răspunsul lui Vela la criticile apărute
Cum puteam lua Lumina Sfântă în timpul stării de urgență. Răspunsul lui Vela la criticile apărute

Paște 2020. Se apropie Paștele Ortodox, iar ministrul de interne Marcel Vela a anunțat, marți seară, reguli speciale pentru cea mai importantă sărbătoare a creștinilor.

Recomandări
Tensiuni între partidele de la putere, în prima întâlnire din 2026. Ce vrea PSD pentru a mai susține „reforma lui Bolojan”
Tensiuni între partidele de la putere, în prima întâlnire din 2026. Ce vrea PSD pentru a mai susține „reforma lui Bolojan”

Liderii partidelor de la putere stau luni față-n față pentru prima dată în 2026. Iar tensiunile mocnesc.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.