Mentalitate periculoasă. 1 din 5 români recunoaște că a condus băut, iar cel mai mare pericol e lipsa de respect, nu alcoolul

62455400
Shutterstock

Un sondaj la care au participat peste o mie de persoane arată că aproape 20% dintre şoferii chestionaţi recunosc că au urcat la volan după ce au consumat alcool.

Cercetarea sociologică indică de asemenea că peste 60% dintre respondenţi au spus că printre cunoscuţii lor există persoane care s-au urcat băuţi la volan, dar şi că procentul persoanelor care consideră că şoferii băuţi sunt cel mai mare pericol pe şosele este unul foarte mic.

„Aproape 20% (17,62%) dintre respondenţii unui studiu referitor la atitudinea românilor faţă de consumul de alcool la volan admit că au condus autoturismul după ce au băut. În acelaşi timp, peste 60% dintre respondenţi au spus că printre cunoscuţii lor există persoane care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Totodată, doar 16% dintre respondenţi au apreciat că şoferii care se urcă băuţi la volan reprezintă cel mai mare pericol la adresa siguranţei în traficul din România iar mai mult de o treime au spus că pedepsele mai aspre pentru şoferii care comit infracţiuni ar duce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere”, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de „Spirits România” şi „Consumă responsabil”.

Şoferii care au admis că au urcat băuţi la volan, au vorbit şi despre motivele care i-au determinat să facă acest lucru. Peste 60% dintre ei au explicat că nu erau beţi, ci doar consumaseră puţin alcool, în timp ce o treime (33,77%) au explicat că aveau de parcurs un drum scurt şi care le era familiar. Pentru 5% dintre respondenţi presiunea anturajului a stat la baza acestei decizii, arată realizatorii sondajului.

„Atunci când în calitate de pasager au întâlnit un şofer aflat sub influenţa alcoolului, peste 81% dintre respondenţi spun că au ales să coboare din maşină, în timp ce aproximativ 10% spun că au ignorat acest aspect, iar 8% au ales să sesizeze poliţia. Pe de altă parte, dintre cei care au admis că au în cercul lor cel puţin o persoană care a condus autoturismul sub influenţa alcoolului, puţin peste jumătate (56%) au spus că au atenţionat persoana respectivă asupra posibilelor consecinţe ale gestului lor, în timp ce 30% au spus că au intervenit pentru a împiedica respectiva persoană să plece la drum. Pe de altă parte, 13% spun că au ales să nu intervină în niciun fel”, precizează sondajul.

Citește și
Elevul olimpic la matematică din Caracal a fost premiat alături de profesoara sa cu 6.000 de lei, de către CJ Olt
Elevul olimpic la matematică din Caracal a fost premiat alături de profesoara sa cu 6.000 de lei, de către CJ Olt

Cercetarea a inclus întrebări referitoare la legislaţia rutieră.
În acest sens, 42,33% dintre respondenţi au arătat că legislaţia existentă este suficient de dură, dar nu este aplicată corespunzător, în timp ce 41,96% spun că actuala legislaţie nu este suficient de restrictivă încât să prevină evenimentele rutiere.

33,51% spun că lipsa de respect a șoferilor e cea mai periculoasă, dar 15,89% consideră alcoolul cel mai periculos

Cei chestionaţi au vorbit şi despre pericolele la adresa siguranţei rutiere din România, doar 23,89% au indicând lipsa unei legislaţii suficient de dure încât să descurajeze comportamentele necorespunzătoare.

„Cei mai mulţi (33,51%) au spus că principalul pericol îl reprezintă lipsa de respect a şoferilor faţă de reguli, în timp ce doar 15,89% au spus că principalul pericol este reprezentat de şoferii care se urcă băuţi la volan. Procente aproximativ egale de respondenţi au identificat drept principal pericol atitudinea prea permisivă a poliţiei (13,81%) sau lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate (12,9%). Aproximativ două treimi dintre respondenţi (63,58%) spun că au auzit despre legea Anastasia şi un procent similar (63,4%) spun că aceasta va avea un impact pozitiv asupra reducerii accidentelor rutiere doar dacă va fi aplicată riguros. De altfel, studiul a mai arătat că aplicarea de sancţiuni mai dure este considerată de peste o treime (38,7%) dintre respondenţi drept metoda cea mai bună de îmbunătăţire a siguranţei rutiere în timp ce peste 25% au spus că aplicarea strictă a legislaţiei existente poate duce la o creştere a siguranţei”, mai arată rezultatele sondajului.

Sondajul a fost realizat online la solicitarea Asociaţiei Spirits România, organism ce reuneşte principalii actori din industria băuturilor spirtoase. Cercetarea a fost făcută în cadrul campaniei NOT alCOOL la volan #ConsumaResponsabil şi a analizat opiniile a 1101 respondenţi. Campania are ca obiectiv prevenirea consumului de alcool la volan şi se desfăşoară în perioada mai-decembrie 2024, în parteneriat cu Brigada Rutieră Bucureşti şi cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
Citește și...
Elevul olimpic la matematică din Caracal a fost premiat alături de profesoara sa cu 6.000 de lei, de către CJ Olt
Elevul olimpic la matematică din Caracal a fost premiat alături de profesoara sa cu 6.000 de lei, de către CJ Olt

Elevul Eduard Ştefan, care anul trecut a obţinut locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică "Copernicus", a primit premiul cel mare, de 6.000 de lei, la Gala Excelenţei în Educaţie, eveniment organizat miercuri de Consiliul Judeţean Olt.

România a ajuns unul dintre cei mai mari exportatori din Europa cu un tip inedit de carne. E peste tot în jurul nostru
România a ajuns unul dintre cei mai mari exportatori din Europa cu un tip inedit de carne. E peste tot în jurul nostru

În timp ce preferam porcul, România se numără printre principalii exportatori de carne de melc din Europa. Potrivit datelor INS, producția a ajuns anul trecut la aproape 3 mii de tone, iar mare parte a mers la export, în special în Franța. 

Cum vor suna noile alarme Ro-Alert. Situația de pericol extrem în care alertele vor fi fără niciun fel de sunet
Cum vor suna noile alarme Ro-Alert. Situația de pericol extrem în care alertele vor fi fără niciun fel de sunet

Din luna mai vom primi mai puține mesaje Ro-Alert cu alarmă stridentă. Sistemul este în curs de perfecționare, astfel încât vor fi introduse și alte tipuri de alerte, dar cu sunet mai scurt si mai discret. 

Recomandări
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă

Pe fondul unui sezon de schi imprevizibil din pricina schimbărilor climatice, România își propune să investească în extinderea și modernizarea domeniilor schiabile. 

Consilier BNR, despre pensiile speciale: E vorba de ieşirea la pensie la o vârstă la care unii se pregătesc să aibă copii
Consilier BNR, despre pensiile speciale: E vorba de ieşirea la pensie la o vârstă la care unii se pregătesc să aibă copii

Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, afirmă că pensiile speciale nu vizează doar cuantumul, ci și ieșirea la pensie „la o vârstă când unii abia se pregătesc să aibă copii”.

Plângere penală împotriva lui Ilie Bolojan. Sindicatele din penitenciare îl acuză de abuz în serviciu
Plângere penală împotriva lui Ilie Bolojan. Sindicatele din penitenciare îl acuză de abuz în serviciu

Sindicatele din penitenciare anunţă, miercuri, că au formulat plângere penală împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan pentru abuz în serviciu.