Absolvenții se pregătesc pentru banchet. Suma uriașă dată de o elevă pe o rochie

×
Publicitate

Ultimul clopoţel din acest an anunţă pentru sute de mii de elevi prima petrecere la patru ace alături de colegi, dar şi costuri pe măsură pentru părinţi.

Banchetele se organizează, mai nou, nu doar la final de liceu şi de gimnaziu, ci şi la clasele a patra. Absolvenţii de şcoală primară merg la restaurant sau la un loc de joacă. Cei mari fac excursii la munte, la mare şi chiar în străinătate.

S-au încheiat mediile, s-a deschis sezonul de banchete! Petrecerea costă între 100 de lei, pentru câteva ore la un local fără pretentii, şi 250 de lei, la hoteluri de 4-5 stele din Capitală, cu open bar, DJ, jocuri de artificii şi aparat de fum. Cei care au plecat cu clasa la munte sau în Bulgaria au plătit, cu transport şi o noapte de cazare, în jur de 600 de lei. Din start se pun deoparte şi bani pentru amintiri.

Elena Hîrțan, fotograf: ”De la 75 de lei în sus, depinde dacă vor şi albume sau doar fotografiile în format digital. Am avut tot mai multe cereri de la clasa a patra, sfârşit de grădiniţă şi anul acesta şi sfârşit de creşa.”

Însă în nota de plată cel mai mult cântăreşte imaginea absolventului.

Citește și
Caz îngrozitor în Cluj. Peste 200 de bizoni și cerbi, lăsați să moară de foame. Autoritățile știau, dar n-au mișcat un deget
Caz îngrozitor în Cluj. Peste 200 de bizoni și cerbi, lăsați să moară de foame. Autoritățile știau, dar n-au mișcat un deget

N-am vrut să-mi iau rochia din magazin, ca să fiu originală. Machiajul a costat 100 de lei şi părul 65”, spune o absolventă.

Am intrat în vreo 12 magazine de pantofi până să-i găsesc pe aceştia. Am pierdut vreo 5 ore jumate doar ca să găsesc pantofii”, spune un absolvent.

La clasa a patra, lucrurile sunt simple: o ţinută nouă, aleasă din magazin, costa în medie 150-200 de lei. De la clasa a opta, alegerile sunt mai variate. Sunt designeri romani care, pentru banchet, reinventează uniforma, iar asta costă în jur de 800 de lei. O absolventă a ales o rochie haute couture și a plătit 2.000 de lei.

rochii banchet

Sunt şi eleve care dau 150 de lei pentru extensii de gene şi încă 100 de lei pe manichiura cu gel. Fetele pot învăţa să facă singure asta, înainte de eveniment, după tutoriale pe internet.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Putin s-a înfuriat! Rușii atacă dur Italia după decizia fără precedent luată de guvernul italian
Putin s-a înfuriat! Rușii atacă dur Italia după decizia fără precedent luată de guvernul italian
Citește și...
Caz îngrozitor în Cluj. Peste 200 de bizoni și cerbi, lăsați să moară de foame. Autoritățile știau, dar n-au mișcat un deget
Caz îngrozitor în Cluj. Peste 200 de bizoni și cerbi, lăsați să moară de foame. Autoritățile știau, dar n-au mișcat un deget

200 de cadavre de bizoni, cerbi și căprioare - este bilanțul revoltător de la ferma din Cluj, unde zilele trecute, după sesizarea unui ONG, au fost descoperite atât rămășițe, cât și animale în agonie.

Primăria de sector care va da amenzi pentru necurățarea zăpezii de pe străzi și trotuare: „Sunt abateri grave”
Primăria de sector care va da amenzi pentru necurățarea zăpezii de pe străzi și trotuare: „Sunt abateri grave”

Primăria Sectorului 1 anunţă că va da sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor de deszăpezire, întrucât operatorul de salubritate, căruia îi revine şi deszăpezirea, nu are capacitate suficientă de intervenţie, iar străzile şi trotuarele sunt blocate.

Sondaj: Câți români și-ar apăra țara dacă România ar fi atacată și câți ar fugi. Votanții care se contrazic singuri
Sondaj: Câți români și-ar apăra țara dacă România ar fi atacată și câți ar fugi. Votanții care se contrazic singuri

Mai mult de două treimi (67,1%) dintre români ar fi de acord cu introducerea serviciului militar obligatoriu, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, în perioada 28 ianuarie - 6 februarie, la solicitarea New Strategy Center.

Recomandări
Cea mai mare înfrângere pentru Trump în actualul mandat a venit acum, de la Curtea Supremă. Președintele SUA a răbufnit
Cea mai mare înfrângere pentru Trump în actualul mandat a venit acum, de la Curtea Supremă. Președintele SUA a răbufnit

Curtea Supremă din SUA (omoloaga Curții Constituționale din România) a dat o lovitură serioasă politicii duse de președintele Trump. Curtea a decis, cu un vot de 6-3, că tarifele comerciale impuse trebuiau discutate în Congres, conform CNN.

Curțile de Apel îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge, ci să ceară Parlamentului reexaminarea legii pensiilor magistraților
Curțile de Apel îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge, ci să ceară Parlamentului reexaminarea legii pensiilor magistraților

Curțile de Apel din România i-au solicitat președintelui Dan să trimită în Parlament o cerere de reexaminare a legii privind pensiile magistraților, invocând atribuțiile constituționale ale șefului statului de a verifica oportunitatea actelor normative.

România, prezentă la Consiliul pentru Pace al lui Trump din două mari motive. Nicușor Dan: „Nu alegem între SUA și UE”
România, prezentă la Consiliul pentru Pace al lui Trump din două mari motive. Nicușor Dan: „Nu alegem între SUA și UE”

La finalul vizitei din Statele Unite, președintele Nicușor Dan a explicat de ce a fost important ca România să participe la Consiliul pentru Pace prezidat de Donald Trump.