Modifica setarile cookie
Toate categoriile

45 de milioane de lei pentru piste noi de biciclete în Bucureşti. Unde vor fi traseele

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pentru al patrulea an consecutiv, Guvernul a aprobat aproape 45 de milioane de lei pentru noi piste de biciclete în Bucureşti.

Banii vin de la Ministerul Mediului, dar ca să beneficieze de ei, Primăria Capitalei trebuia să finalizeze întâi proiectul din fonduri proprii, doar că abia anul trecut s-a apucat de treabă.

Pe hârtie sunt 48 de km de piste. Unele vor fi pe trotuare, altele pe carosabil. Problema reală este că autorităţile nu au anunţat până acum ce se va întâmpla cu miile de maşini parcate deocamdată la marginea străzii.

48 de km noi de piste pentru biciclete ar urma să fie gata până la finalul acestui an

Este vorba de patru trasee, care fac legătura cu centrul Capitalei. Banii necesari, 44,5 milioane de lei, au fost aprobaţi în şedinţa de Guvern, însă nu pentru prima dată. Aceeaşi sumă a fost dată anual încă din 2016, dar nu a fost folosită. Abia în 2018 au început lucrările pentru traseul Piaţa Victoriei - Şoseaua Kiseleff.

Noile piste vor fi amenajate atât pe carosabil, cât şi pe trotuare. Dar asta înseamnă că şoferii nu vor mai putea parca la marginea şoselei sau chiar pe trotuar, atunci când nu au parcări în zonă. În legislaţia românească o pistă ar trebui să aibă o lăţime de un metru pe sens.

Citește și
Piste pentru biciclisti
Orașe din România care au 100 km de piste pentru biciclete sau care le închiriază gratuit

Federaţia Bicicliştilor susţine însă că normele europene sunt mult diferite.

O pistă de biciclete ar trebui să fie pe stradă, nu pe trotuar şi să aibă o lăţime de cel puţin un metru şi jumătate pe sens, adică ambele benzi să măsoare 3 m, spun experţii europeni. În plus, pista să fie semnalizata atât cu marcaje pe asfalt, cât şi cu indicatoare. Şi pentru siguranţa bicicliştilor este recomandată şi o astfel de bordura care separa zona destinată maşinilor de cea pentru biciclete.

Federația Bicicliștilor: "Au fost încercări pe trotuare, dar acele piste au fost desfiinţate de către Poliţia Rutieră, pentru că încălcau dreptul pietonilor de a circula pe trotuar. Au fost aproape 100 de km de piste marcate pe trotuar, care imediat au fost interzise de către poliţie".

Deocamdată, bicicliştii au la dispoziţie mai puţin de 10 km de piste în tot Bucureştiul. Cei mai mulţi circula pe carosabil. Extrem de riscant, doar anul trecut 6 şi-au pierdut viaţa, iar alţi 38 au fost grav răniţi.

Poliția Rutieră: "Cele mai multe dintre accidente s-au produs din nerespectarea normelor rutiere de către biciclişti, semnificaţiei semaforului, nerespectarea indicatorului de interzis şi neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers".

Deşi nu există infrastructura, vânzările de biciclete în România au crescut cu aproximativ 20% în fiecare an. Aşadar avem pe şosele tot mai mulţi biciclişti cu acelaşi număr de kilometri de piste

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult