14 județe sunt sub ape. În unele case, apa de la robinet nu mai este potabilă

×
Publicitate

Ploile și topirea zăpezilor au adus mari necazuri în nu mai puțin de 14 județe din țară, unde apele au acoperit terenuri, drumuri, și gospodării. Hidrologii au anunțat până joi cod portocaliu de inundații, pentru râurile Buzău, Olt și Târnava Mare.

Apa ar putea depăși cotele de pericol, iar pe versanții munților se formează torenți, care se scurg către zone locuite.

La Sita Buzăului, în Covasna, ploile și zăpada topită de pe versanți au umflat răul Buzău și apa a năvălit pe câmp. De sus, zona arată că un lac imens separat de drumul național 10, care merge spre Brașov.

Pe o distanță de un kilometru viitura a acoperit șoseaua și ore în șir mașinile nu au putut înainta.

Citește și
Elevul olimpic la matematică din Caracal a fost premiat alături de profesoara sa cu 6.000 de lei, de către CJ Olt
Elevul olimpic la matematică din Caracal a fost premiat alături de profesoara sa cu 6.000 de lei, de către CJ Olt

Oamenii care au case în zonă au fost copleșiți de ape din toate părțile.

inundatii

Și răul Tărlung face probleme în Covasna. De la o oră la altă crește amenințător și deja a început să inunde câmpurile. Dacă viitura ajunge în această zona ar putea fi afectate 300 de gospodării.

Autoritățile au de gând să deverseze controlat apa, pentru a salva locuințele oamenilor.

inundatii

Din cauza deversărilor din lacul de acumulare de la Tarlung, la stația de tratare din Brașov apa a ajuns tulbure. Sistemele de filtrare nu au mai făcut față, iar apa care curge acum la robinetele din oraș nu este potabilă - avertizează autoritățile.

Ploile și zăpada topită le-au adus necazuri și oamenilor din localitatea Lunca Câlnicului din Brașov. O casă a fost înconjurată de apă, iar locatarii au fost salvați de pompieri cu o barcă.

inundatii

În mare pericol a fost și un bărbat din localitatea Bita, județul Covasna. S-a trezit înconjurat de ape și s-a urcat într-un copac.

A fost salvat după o oră de un echipaj de la ISU și predat medicilor cu hipotermie.

inundatii
Articol recomandat de sport.ro
Fostul jucător de la FCSB, vizat în dosarul trucării de meciuri! Gigi Becali plătea 600.000 de euro pentru el
Fostul jucător de la FCSB, vizat în dosarul trucării de meciuri! Gigi Becali plătea 600.000 de euro pentru el
Citește și...
Elevul olimpic la matematică din Caracal a fost premiat alături de profesoara sa cu 6.000 de lei, de către CJ Olt
Elevul olimpic la matematică din Caracal a fost premiat alături de profesoara sa cu 6.000 de lei, de către CJ Olt

Elevul Eduard Ştefan, care anul trecut a obţinut locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică "Copernicus", a primit premiul cel mare, de 6.000 de lei, la Gala Excelenţei în Educaţie, eveniment organizat miercuri de Consiliul Judeţean Olt.

România a ajuns unul dintre cei mai mari exportatori din Europa cu un tip inedit de carne. E peste tot în jurul nostru
România a ajuns unul dintre cei mai mari exportatori din Europa cu un tip inedit de carne. E peste tot în jurul nostru

În timp ce preferam porcul, România se numără printre principalii exportatori de carne de melc din Europa. Potrivit datelor INS, producția a ajuns anul trecut la aproape 3 mii de tone, iar mare parte a mers la export, în special în Franța. 

Cum vor suna noile alarme Ro-Alert. Situația de pericol extrem în care alertele vor fi fără niciun fel de sunet
Cum vor suna noile alarme Ro-Alert. Situația de pericol extrem în care alertele vor fi fără niciun fel de sunet

Din luna mai vom primi mai puține mesaje Ro-Alert cu alarmă stridentă. Sistemul este în curs de perfecționare, astfel încât vor fi introduse și alte tipuri de alerte, dar cu sunet mai scurt si mai discret. 

Recomandări
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă

Pe fondul unui sezon de schi imprevizibil din pricina schimbărilor climatice, România își propune să investească în extinderea și modernizarea domeniilor schiabile. 

Consilier BNR, despre pensiile speciale: E vorba de ieşirea la pensie la o vârstă la care unii se pregătesc să aibă copii
Consilier BNR, despre pensiile speciale: E vorba de ieşirea la pensie la o vârstă la care unii se pregătesc să aibă copii

Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, afirmă că pensiile speciale nu vizează doar cuantumul, ci și ieșirea la pensie „la o vârstă când unii abia se pregătesc să aibă copii”.

Plângere penală împotriva lui Ilie Bolojan. Sindicatele din penitenciare îl acuză de abuz în serviciu
Plângere penală împotriva lui Ilie Bolojan. Sindicatele din penitenciare îl acuză de abuz în serviciu

Sindicatele din penitenciare anunţă, miercuri, că au formulat plângere penală împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan pentru abuz în serviciu.