Testele medicale și vaccinurile vor putea fi făcute și în farmacii, începând de anul următor

×
Codul embed a fost copiat

De la anul, pacienţii vor beneficia de servicii contra cost în farmacii. De exemplu, testele de glicemie sau de colesterol vor putea fi efectuate şi de un farmacist. Mai mult, tot acolo îşi vor putea face vaccinul gripal.

Ministerul Sănătăţii a elaborat de curând un ordin care le va permite farmaciilor să efectueze diferite servicii pentru pacienţi. Cum ar fi consilierea în anumite afecţiuni oncologice, sau efectuarea unor teste de verificare a glicemiei sau a colesterolului. Însă pentru asta, farmaciştii vor urma nişte cursuri în cadrul UMF şi abia apoi sunt declaraţi apţi în fața pacienţilor.

Reporter: „Se va face în farmacie şi vaccinul gripal. Nu toţi farmaciştii ştiu probabil să facă o injecţie.”
Mihaela Paraschiv, farmacist-șef: „M-am făcut farmacist că mi-a plăcut mai mult chimia decât fizica. Nu este nicio problemă pentru mine să fac un vaccin. Farmacistul poate să facă mult mai multe decât e oficial recunoscut că poate să facă.”

Pentru vaccinul gripal, de exemplu, trebuie un loc special amenajat şi dezinfectat după fiecare pacient. Cum ar fi biroul farmacistului.

Nu toate farmaciile vor putea acorda aceste servicii. Fie pentru că nu au un spaţiu adecvat, fie că nu şi permit să angajeze personal în plus.

Citește și
cancer la san
Un simplu test de sânge poate prezice ce tratament pentru cancerul de sân va funcționa cel mai bine, arată un studiu

Beatrice Speteanu, farmacist-șef: „Clar acelui pacient ar trebui să i se acorde un timp special, ar trebui să fie cu programare şi încă un farmacist care să fie dispus să stea doar pentru acest lucru. Presupune angajare de personal. Trebuie să existe circuite separate pentru cine vine pentru consiliere, cine vine screening, cine vine pentru vaccinare. Nu se poate ca acum, un pacient care este bolnav să stea să aştepte după unul care caută suplimente sau cosmetice.”

Femeie: „Este o idee grozavă pentru că nu mai stai la coadă la doctor nu ştiu câte ore, poate că te grăbeşti.”

Beatrice Speteanu, farmacist-șef: „Cel mai uşor ar fi pentru cei care vor o glicemie sau un colesterol, inclusiv la cost. Decât să cumperi un aparat şi consumabilele, este mai ușor să vii o dată în farmacie cu programare.”

Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății: „Noi discutăm în acest moment cu Casa de Asigurări de Sănătate. Se urmăreşte ca o mare parte să fie decontate alte servicii, vor fi plătite chiar de pacienţi.”

Serviciile acordate de farmacişti vor completa activitatea medicilor de familie.

Răzvan Prisada, vicepreședintele Colegiului Farmaciştilor: „Ar trebui să se lege foarte bine cu activitatea medicilor de familie. Informaţia colectată trebuie să ajungă şi să închidă cumva cercul la medicul de familie. Orice determinare de parametrii biologici făcută în farmacie va avea relevanță numai dacă va fi transmisă medicului de familie.”

Ghidurile de implementare vor fi făcute în următoarele 2 luni, iar farmaciile vor trebui să le pună în aplicare în alte trei luni.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Un simplu test de sânge poate prezice ce tratament pentru cancerul de sân va funcționa cel mai bine, arată un studiu
Un simplu test de sânge poate prezice ce tratament pentru cancerul de sân va funcționa cel mai bine, arată un studiu

Oamenii de știință au dezvoltat un test simplu de sânge, bazat pe ADN, care poate prezice cât de bine vor răspunde pacientele cu cancer de sân la tratament, scrie The Guardian. 

Alimentele care îți întăresc sistemul imunitar iarna și te protejează de răceli. Ce să consumi pentru a te feri de viroze
Alimentele care îți întăresc sistemul imunitar iarna și te protejează de răceli. Ce să consumi pentru a te feri de viroze

Iarna pune la încercare sistemul imunitar, iar alimentația joacă un rol important în protejarea organismului.

Dieta cu ou fiert – cum funcționează. Ce ai voie să mănânci și ce riscuri implică
Dieta cu ou fiert – cum funcționează. Ce ai voie să mănânci și ce riscuri implică

Dieta cu ou fiert este un regim alimentar restrictiv, axat pe consumul de ouă fierte, proteine slabe, legume neamidonate și fructe cu puțini carbohidrați, fiind promovat pentru slăbirea rapidă.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.