Problema ignorată de autorități: Aproximativ 75% din români vor fi obezi în 10 ani. Nu există tratamente decontate

×
Codul embed a fost copiat

Obezitatea este recunoscută ca boală cronică în România, însă doar pe hârtie, pentru că statul nu a pus la punct şi programe speciale care să îi ajute pe pacienţi.

Aceştia au nevoie de tratament și de consiliere psihologică în lupta cu kilogramele în plus. Statisticile arată că în România, în următorii 10 ani, vor fi trei persoane obeze din patru. De altfel, este o problemă la nivel mondial.

Confrom statisticilor, peste jumătate din populația adultă a României se confruntă cu probleme legate de greutate.

Deși obezitatea este o boală cronică, nu există un program prin intermediul căruia pacienții să beneficieze de un circuit complet care să includă consiliere psihologică, analize specifice, consultaţii periodice şi tratament adecvat.

dr. Daciana Toma, medic de familie: „Ce facem cu persoanele cu obezitate care nu își permit servicii medicale private? Nu am unde să le trimit, nu se decontează terapii pentru obezitate.”

Citește și
explozie crans montana
Două tragedii, o singură nesfârșită durere. Cum a ajuns Colectiv să ajute victimele de la Crans Montana și întreaga Europă

prof. dr. Cătălina Poiană, președintele CMR: „În momentul în care este o formă de obezitate în care mecanismul patogenic nu ține doar de stilul de viață. Pacicentul nu poate să controleze singur această problemă.”
Reporter: „Tratamentul decontat ar scădea numărul persoanelor cu obezitate din România?”
prof. dr. Cătălina Poiană, președintele CMR: „Cred că da''

Obezitatea este definită ca având un indice de masă corporală - adică IMC - peste 30. Este un raport care estimează grăsimea corporală în funcție de înălțime și greutate.

Dar, comisia de analiză a obezității a publicat un raport confrom căruia indicele de masă corporală nu este suficient pentru stabilirea diagnosticului de obezitate. Experții medicali vor să se ia în calcul mai mulți factori.

dr. Bogdan Pascu, medic primar endocrinologie pediatrică: „Cuplarea acestei metode cu metode de măsurare a taliei și șoldului pentru aprecierea țesutului adipos sau măsurători directe ale țesutului adipos, astfel încât să creștem acuratețea diagnosticului. Practic, indicele de masă corporală în unele situații poate să subestimeze sau supraestimeze.''

Comisia introduce și două categorii noi de obezitate: preclinică și clinică.

La obezitatea preclinică ar intra cei cu exces de grăsime corporală asociată cu nivel variabil de risc pentru sănătate, dar nicio boală cronică.

Cu obezitate clinică ar fi cei care au o boală cronică din cauza obezității. Apar problemele cu respirația din cauza faptului că obezitatea le-a afectat inimă sau plămânii, disfuncții metabolice, rigiditate articulară cu dureri de genunchi sau șold, disfuncții ale căilor aeriene superioare, ale rinichilor''

La nivel internațional se estimează că peste un miliard de oameni au probleme de greutate.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Două tragedii, o singură nesfârșită durere. Cum a ajuns Colectiv să ajute victimele de la Crans Montana și întreaga Europă
Două tragedii, o singură nesfârșită durere. Cum a ajuns Colectiv să ajute victimele de la Crans Montana și întreaga Europă

Tragedia de la Colectiv a dat naștere unui mecanism oficial al Uniunii Europene pentru intervenții rapide și ajutor imediat între țările de pe continent care se confruntă cu astfel de nenorociri. Incendiul de la Crans-Montana este ultimul exemplu.

Dieta metabolică explicată clar: reguli, meniu și greșeli care îți blochează slăbirea
Dieta metabolică explicată clar: reguli, meniu și greșeli care îți blochează slăbirea

Dieta metabolică este un tip de alimentație structurat pe etape, care urmărește să stimuleze metabolismul și să ajute la pierderea în greutate.

Sărutul explicat de știință: hormonii, emoțiile și efectele asupra corpului. Ce se întâmplă cu corpul tău când săruți
Sărutul explicat de știință: hormonii, emoțiile și efectele asupra corpului. Ce se întâmplă cu corpul tău când săruți

Sărutul este una dintre cele mai benefice componente pentru sănătatea fiziologică, îmbunătățește starea de spirit și adâncește intimitatea într-o relație.

Recomandări
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.