Medicii au descoperit un nou simptom al Covid-19. Este foarte ușor de ratat

62140559
Shutterstock

Medicii din Marea Britanie au descoperit un nou simptom posibil infectării cu Covid-19, și anume mâncărimea.

Dr. Leanne Atkin de la Universitatea Huddersfield din Marea Britanie a declarat recent că numărul persoanelor infectate cu Covid-19 care prezintă mâncărimi a crescut alarmant, conform msn.com.

În general, mâncărimea a fost asociată cu alte simptome neobișnuite ale infectării cu Covid-19, precum „degetele Covid”, descoperite pentru prima dată în luna aprilie în Spania și publicat în Jurnalul Internațional de Dermatologie.

Astfel, pacienții care au manifestat „degete Covid” au întâmpinat de asemenea senzație de arsură, mâncărime și sensibilitate.

„E foarte important ca oamenii să înceapă să recunoască devreme aceste simptome și să se testeze”, a spus Leanne Atkin.

Citește și
Suntem programați genetic să ne ferim de cei care se scarpină. ”Nu te mai scărpina”- sfatul veșnic al doctorilor este greșit
Suntem programați genetic să ne ferim de cei care se scarpină. ”Nu te mai scărpina”- sfatul veșnic al doctorilor este greșit

Medicul a ajuns la concluzia că mâncărimea, în special în zona picioarelor, poate fi un simptom al instalării infecției cu Covid-19, chiar dacă nu este asociată cu alte simptome.

Conform unui studio efectuat de King's College London, 17% dintre respondenți au raportat o iritație, care de cele mai multe ori a dus la mâncărimi, drept primul simptom al infectării cu Covid-19. De asemenea, unul din cinci respondenți a confirmat că singurul simptom pe care l-au avut a fost o iritație.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
Citește și...
Suntem programați genetic să ne ferim de cei care se scarpină. ”Nu te mai scărpina”- sfatul veșnic al doctorilor este greșit
Suntem programați genetic să ne ferim de cei care se scarpină. ”Nu te mai scărpina”- sfatul veșnic al doctorilor este greșit

Ne face plăcere să ne scărpinăm când ne mănâncă ceva – dar este posibil ca omul să fi evoluat pentru a-i respinge pe cei care se scarpină.

Raport alarmant: Peste 220 de milioane de copii ar putea suferi de obezitate până în 2040
Raport alarmant: Peste 220 de milioane de copii ar putea suferi de obezitate până în 2040

Fără măsuri drastice, peste 220 de milioane de copii ar putea suferi de obezitate până în 2040, avertizează un raport internațional.

Cine ar putea fi scutit de neplata primei zile de concediu medical. Decizia Senatului
Cine ar putea fi scutit de neplata primei zile de concediu medical. Decizia Senatului

Senatul a stabilit, luni, că bolnavii incluși în programele naționale de sănătate, cei spitalizați și femeile în concedii de maternitate să primească integral plata concediilor medicale.

Recomandări
Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune
Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune

În a cincea zi de război, un submarin american a scufundat cu torpile o navă de luptă iraniană, în apele internaționale, lângă coastele Sri Lanka. La bord erau probabil 180 de oameni și 140 erau dați dispăruți.

Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate
Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate

Partidele de la putere nu au reușit nici miercuri să se pună de acord, pentru forma finală a bugetului, așa că liderii au luat schița primită de la Finanțe și o vor analiza.

Război în Iran, a cincea zi. Casa Albă a prezentat din nou cele patru obiective din Iran
Război în Iran, a cincea zi. Casa Albă a prezentat din nou cele patru obiective din Iran

Am intrat în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile nu se opresc. Consulatul Statelor Unite din Dubai a fost vizat marți seară de o dronă iraniană. Urmăriți LIVE UPDATE evenimentele.