Tot mai mulți români au asigurare privată de sănătate. Multe polițe sunt făcute și prin intermediul companiilor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Abonații spun că așa nu mai sunt nevoiți să aștepte luni întregi pentru analize și intervenții chirugicale.
Piaţa asigurărilor private de sănătate este în plină dezvoltare, iar cei care îşi permit pot acoperi inclusiv intervenţiile chirurgicale în străinătate.
Sute de mii de români preferă să dea bani din buzunar ca să fie trataţi în condiţii decente, dar multe polițe sunt făcute și prin intermediul companiilor la care lucrează.
Alexandru Ciuncan Președinte & Director General, UNSAR: „La sfârșitul primului trimestru al acestui an aproape 800.000 de români erau protejați printr-o astfel de poliță, în creștere cu 18% față de perioada similară a anului anterior. 45% spun că sunt mai interesați de asigurările voluntare de sănătate”.
Oana Botolan, consultant resurse umane: „Asigurările medicale sunt în topul preferințelor pe lista de beneficii oferite de angajatori, undeva în jur de 30% dintre companii care oferă deja pachete de asigurări de sănătate”.
Cu 20 euro pe lună, printr-o asigurare privată, titularul poate beneficia de consultații de prevenție, analize anuale, second opinion, intervenții chirurgicale complexe și indemnizație pentru boli grave.
Aceste polițe pot fi uneori mai avantajoase decât un abonament privat, pentru că pot fi folosite în momentul în care apare problema medicală.
În 2023 românii au accesat servicii de sănătate în baza asigurărilor voluntare, adică private, în valoare de 458 de milioane de lei, în creștere cu 27% față de anul 2022.
Tendința se menține, spun specialiștii, pentru că în primul trimestru al anului în curs, despăgubirile plătite de companiile de asigurări în baza acestor polițe au crescut cu 25-30% până la 111 milioane de lei. În lipsa asigurărilor private, sumele ar fi fost probabil decontate de la fondul național de asisgurări sociale de sănătate.
În acest timp, angajaţilor li se opresc bani din salariu şi pentru asigurarea medicală obligatorie - 10% din salariul brut, iar suma se împarte între angajat și companie.
La începutul anului, mai mulți parlamentari USR au propus un proiect legislativ care le-ar fi acordat românilor posibilitatea să direcționeze 50% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate aferentă salariului de bază minim brut către un asigurator privat de servicii de sănătate.
Deocamdată nu au convins puterea că e nevoie de un astfel de proiect - el a fost respins de Senat și zace în sertare la Camera Deputaților din primăvară.
Asigurările de sănătate private nu acoperă cheltuielile pentru operaţiile estetice şi nici recuperarea medicală în cazul în care consumaţi droguri, alcool sau se dovedeşte că a existat o tentativă de sinucidere.