Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Şeful APIA, Ionuţ Lupu, a fost demis. A refuzat plata subvenţiei pentru firmele apropiate familiei lui Paul Stănescu

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Ionuţ Lupu, a fost demis, marţi seara, de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

„Am semnat ordinul de demitere al directorului general al APIA, Ionuţ Lupu, în această seară, din cauza întârzierii plăţilor către fermieri şi a blocajului din sistem. Am avut şedinţă în această seară despre plata subvenţiilor şi deblocarea noilor scheme pentru fermieri, dar acesta nici măcar nu a venit în instituţie. Le-am dat termen celor de la APIA ca în două săptămâni să plătim Ajutoarele Naţionale Tranzitorii şi ecoschema PD-04 privind înverzirea", a declarat, pentru Agerpres, ministrul Florin Barbu.

El a precizat că foarte mulţi fermieri i-au cerut să facă schimbări la APIA din cauza blocajului existent în agenţie. Mai mulţi fermieri au cerut chiar revenirea lui Adrian Pintea la şefia APIA, acesta fiind în prezent secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Demitere cu o zi înainte de ședința privind calendarul alegerilor

O lege modificată în 2023 în Parlament a transformat Delta Dunării în pajişte, pentru care se pot cere subvenţii de milioane de euro de la UE, potrivit unei investigaţii a emisiunii „România, te iubesc” de la Pro TV.

Singurele firme care au acces la aceste subvenţii sunt deţinute de Ştefan Stănescu, fiul lui Paul Stănescu (PSD), şi de un fost consilier al secretarului general al PSD.

Citește și
petre daea
Miting în Capitală cu funcționari APIA. Metafora lui Daea, care neagă o mobilizare de partid

Cele două firme care au concesionat activitatea de recoltare a stufului din Delta Dunării au cerut subvenţie în baza legii. Cererea de plată transmisă de cele două firme, Ecologic Danube SRL şi Biodelta Resurse SRL, fusese iniţial aprobată de APIA Tulcea, dar a fost stopată de structura centrală a instituţiei în urma controalelor lansate.

APIA a stopat plăţile, iar Parchetul European (EPPO) a cerut documente de la instituţiile statului în legătură cu modul în care două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu au ajuns să solicite subvenţii europene de aproape 6 milioane de euro pentru stuful din Delta Dunării.

Demiterea lui Ionuţ Lupu, care e membru PNL, are loc cu o zi înainte de şedinţa decisivă a coaliţiei privind calendarul alegerilor.

Cine va prelua conducerea APIA

Conducerea APIA va fi preluată de Cornel Turcescu, cel care a condus agenţia înainte de venirea lui Ionuţ Lupu, însă posturile de conducere ale agenţiilor de plăţi din subordinea MADR vor fi scoase la concurs în cel mai scurt timp, a mai spus Florin Barbu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult