Reacția lui Ion Iliescu la anunțul făcut de Parchet: ”În decembrie 1989, în România a avut loc o Revoluţie”

×
Codul embed a fost copiat

Vineri s-au împlinit 28 de ani, de la momentul în care dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu, a fugit cu elicopterul, de pe clădirea Comitetului Central din Bucureşti.

El a fost alungat de mulţimea înfuriată de masacrul de la Universitate, din noaptea precedentă. Acum procurorii spun că evenimentele sângeroase din acel decembrie tulbure au fost bine coordonate de noii lideri care au preluat puterea. Ion Iliescu i-a contrazis însă astăzi, pe blogul personal, şi spune că în '89 chiar a fost o Revoluţie.

Imediat după ieşirea din scenă a lui Ceauşescu a început organizarea unei noi structuri de conducere.

Marian Lazăr, procuror militar: ''A fost stabilită componența comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, puterea totală în România. Concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere."

Procurorii care anchetează evenimentele de atunci spun că toate evenimentele au fost bine coordonate, inclusiv prin instaurarea psihozei teroriste.

Citește și
Nicolae Ceausescu
Dosarul Revoluției. Au existat trei tentative de asasinare a cuplului Ceaușescu

Ion Iliescu, audiat de procurori în dosarul Revoluţiei, a ripostat pe blogul personal:

"În decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac”, spune acesta.

Ion Iliescu a fost însă marele câştigător al Revoluţiei. Dar nu unul surpriză. Iată ce scria revista Time în 1986, cu mai bine de 3 ani înaintea Revoluţiei, într-un articol despre bătrânii lideri comunişti.

"Ceauşescu, 68 de ani, pare să aibă o sănătate în declin, iar Gorbaciov poate are deja un protejat în aşteptare. Ar putea fi Ion Iliescu, 56 de ani, care a studiat cu liderul sovietic la Moscova."

În evenimentele din decembrie 1989 au murit 957 de oameni, din care peste 700 după 22 decembrie, în lupta cu teroriştii nevăzuţi.

Mesajul integral al lui Iliescu

Ion Iliescu afirmă că, în decembrie 1989, ”în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac”.

Reacția fostului președinte al României vine la scurt timp după ce Parchetul Militar a anunțat că ”diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite”.

Instituţia a anunţat şi că a fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România.

Acum, Ion Iliescu a scris pe blogul personal că ”moștenirea Revoluției Române este una eminamente pozitivă, și ea trebuie apărată”.

Până acum, au fost audiaţi în ”dosarul Revoluției”: fostul preşedinte Ion Iliescu şi reprezentanţii FSN: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Laszlo Tokes, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu.

Iată, integral, textul scris de Ion Iliescu:

Revoluția Română, un act de demnitate națională

Se împlinesc, azi, 22 decembrie 2017, douăzeci și opt de ani de la victoria revoltei populare care a marcat începutul Revoluției Române.

În decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac. A fost o schimbare radicală de sistem politic, s-au schimbat dramatic instituţiile statului, natura lor, s-a trecut de la un regim totalitar la unul democratic. Au apărut instituţii noi, noi drepturi şi libertăţi civice, România s-a deschis spre lume.

Nevoia de libertate, de democrație, a jucat rolul de motor al schimbării. Privațiunile de tot felul, umilințele unei vieți la limita supraviețuirii, din ultimii ani ai ceaușismului, au fost declanșatorul revoltei populare. O revoltă care mocnea, Timișoara fiind locul în care ea a izbucnit la suprafață, după ce la Iași, represiunea Securității a înăbușit o acțiune similară.

Ion Iliescu în 1993:

Democrația s-a construit pe jertfa unor oameni, care au pus viața lor la temelia noii Românii, jertfă pe care o onorăm, și o regretăm, în același timp, pentru că nimeni n-ar trebui să fie obligat să se sacrifice pentru ideile și credințele lui. Pentru ca jertfa lor să aibă un sens pentru noile generații, trebuie ca, alături de drepturi și libertăți, să învățăm să ne asumăm și responsabilitățile care derivă din starea noastră de cetățeni.

Moștenirea Revoluției Române este una eminamente pozitivă, și ea trebuie apărată de toți cei care cred în libertate și în democrație. Mă înclin în fața memoriei tuturor celor care au luptat pentru libertate în anii totalitarismelor românești, a celor care, în decembrie 1989, au făcut posibilă schimbarea care a adus România în familia națiunilor europene.” - Ion Iliescu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Rebekka Hauri a aprins imaginația fanilor după o postare la piscină: „Te iubesc!”
GALERIE FOTO | Rebekka Hauri a aprins imaginația fanilor după o postare la piscină: „Te iubesc!”
Citește și...
Avertisment al procurorului general: Dosarul Revoluţiei ar putea fi afectat de modificările aduse Codurilor penale
Avertisment al procurorului general: Dosarul Revoluţiei ar putea fi afectat de modificările aduse Codurilor penale

Dosarul Revoluției ar putea fi afectat de modificările care ar urma să fie aduse Codurilor penale, a declarat, marți, procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Dosarul Revoluției. Au existat trei tentative de asasinare a cuplului Ceaușescu
Dosarul Revoluției. Au existat trei tentative de asasinare a cuplului Ceaușescu

Parchetul General a prezentat, luni, probele noi descoperite în Dosarul Revoluției din 1989.

Dosarul Revoluției. Procurori: În decembrie 1989 nu a existat vid de putere. Psihoza teroristă, provocată prin dezinformări
Dosarul Revoluției. Procurori: În decembrie 1989 nu a existat vid de putere. Psihoza teroristă, provocată prin dezinformări

A fost identificată sursa sunetului cu efect de panică emis în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu din 21 decembrie '89 care a dus la izbucnirea protestelor în Capitală, a anunţat luni Parchetul Militar.

Ion Iliescu, audiat de procurori in Dosarul Revolutiei. Fostul presedinte nu se simte vinovat pentru victimele din 1989
Ion Iliescu, audiat de procurori in Dosarul Revolutiei. Fostul presedinte nu se simte vinovat pentru victimele din 1989

Fostul presedinte Ion Iliescu a fost audiat la Parchetul instantei supreme in dosarul Revolutiei

Recomandări
Un nou război comercial între SUA și UE, după noile ”tarife-pedeapsă” anunțate de Donald Trump. Prima reacție europeană
Un nou război comercial între SUA și UE, după noile ”tarife-pedeapsă” anunțate de Donald Trump. Prima reacție europeană

Europa va „fi foarte fermă în apărarea dreptului internațional”, a avertizat președintele Consiliului European, António Costa, adresându-se Washingtonului.

Pericol pe șosele, din cauza gerului extrem. O șoferiță a scăpat la limită după ce o bucată de gheață i-a spart parbrizul
Pericol pe șosele, din cauza gerului extrem. O șoferiță a scăpat la limită după ce o bucată de gheață i-a spart parbrizul

A fost ger năprasnic în jumătate din țară și nu sunt semne că ne mai slăbește. În zori, la polul frigului, s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius. La țară, oamenii se tem să nu rămână fără lemne și să nu li se prăpădească animalele.

ANIMAȚIA exploziei din Alba Iulia. Un tânăr a suferit arsuri pe jumătate de corp, după ce apartamentul lui a sărit în aer
ANIMAȚIA exploziei din Alba Iulia. Un tânăr a suferit arsuri pe jumătate de corp, după ce apartamentul lui a sărit în aer

În Alba Iulia, doi oameni au fost răniți, iar câteva zeci s-au speriat îngrozitor și au ieșit în fugă pe scări. Blocul în care locuiesc a fost zguduit de o explozie violentă provocată, cel mai probabil, potrivit pompierilor, de o acumulare de gaze.