Ion Iliescu, audiat de procurori in Dosarul Revolutiei. Fostul presedinte nu se simte vinovat pentru victimele din 1989

×
Publicitate

Fostul presedinte Ion Iliescu a fost audiat la Parchetul instantei supreme in dosarul Revolutiei

Fostul presedinte Ion Iliescu a declarat joi, dupa ce a fost audiat timp de doua ore la Parchetul instantei supreme, ca este martor in dosarul Revolutiei si ca a avut "o discutie amicala” cu procurorii militari care fac cercetari pentru infractiuni contra umanitatii in aceasta cauza. Intrebat daca se simte vinovat pentru oamenii care au murit la Revolutie, Ion Iliescu a spus: "Pentru ce? … Trebuie sa ai discernamant (sa pui aceasta intrebare, n.r.)”. Ion Iliescu s-a urcat apoi in masina care il astepta la intrarea in sediul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a plecat fara sa mai faca alte declaratii despre audierea sa in dosarul Revolutiei.

Fostul presedinte Ion Iliescu a venit joi la Parchetul instantei supreme, fiind citat pentru a fi audiat in calitate de martor in dosarul Revolutiei, in care se fac cercetari pentru infractiuni contra umanitatii. Fostul presedinte a fost deja pus sub acuzare in Dosarul Mineriadei pentru crime impotriva umanitatii.

Ion Iliescu iese de la parchetul general unde a fost audiat in Dosarul Revolutiei

La intrarea in sediul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Ion Iliescu nu a dorit sa spuna in ce dosar a fost chemat de procurori si daca are calitate de martor sau daca anchetatorii il vor pune sub acuzare. Potrivit unor surse judiciare, Ion Iliescu va da declaratii de martor in dosarul Revolutiei, in care in prezent se fac cercetari in rem, pentru infractiuni contra umanitatii.

In cadrul anchetei, procurorii militari ai Parchetului instantei supreme au audiat, in ultima perioada, mai multi fosti membri ai Consiliului Frontului Salvarii Nationale si au cerut acte de la mai multe institutii, care vor fi folosite in ancheta in care se fac cercetari pentru infractiunii contra umanitatii. Printre cei care au fost audiati de procurori, in calitate de martor, sunt fostul premier Petre Roman, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, Laszlo Tokes, Ion Caramitru si Mircea Dinescu.

Mircea Dinescu se prezinta la sediul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (Parchetul General) pentru a fi audiat in calitate de martor in dosarul Revolutiei din 1989

Procurorii militari sustin ca toti cei care au fost impuscati mortal sau raniti in zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 sunt victime ale unui plan bine stabilit de manipulare si diversiune menit nu doar sa ajute la preluarea puterii, ci si la pastrarea ei.

"Din actele dosarului rezulta ca pentru pastrarea puterii, prin actiunile desfasurate si masurile dispuse, noua conducere politica si militara instaurata dupa data de 22.12.1989 a determinat uciderea, ranirea prin impuscare, vatamarea integritatii fizice si psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui numar mare de persoane, fapte care se circumscriu conditiilor de tipicitate ale infractiunii contra umanitatii prevazute de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i si k Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal", informeaza Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PiCCJ).

Potrivit procurorilor, "Situatia premisa a infractiunii contra umanitatii referitoare la existenta unui atac generalizat rezulta din numarul mare de localitati in care au avut loc incidente armate cu consecintele mentionate anterior. Din modul in care s-a produs acest atac reiese existenta unui plan dupa care s-a actionat, plan care a urmarit crearea unei stari de confuzie in randul fortelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apararii Nationale si difuzarea unor ordine, rapoarte si informatii false, scoaterea in strada si inarmarea populatiei, respectiv crearea aparentei unui 'razboi civil' in care sa se confrunte unitati inarmate apartinand Ministerului Apararii Nationale si Ministerului de Interne sau aceluiasi minister, in scopul preluarii puterii si legitimarii noilor lideri."

Ion Iliescu la parchetul general

"In realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Romana care a transmis comunicate alarmiste si uneori false, la taierea legaturilor telefonice si aducerea la conducerea ministerelor de forta a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinta generarii unui 'razboi' psihologic si mediatic care a condus la producerea a numeroase victime".

Articol recomandat de sport.ro
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Citește și...
Pe jos, printre TIR-uri, asa sunt nevoiti sa mearga la scoala unii elevi din Romania anului 2017. Explicatia autoritatilor

Se intampla intr-o localitate din judetul Dambovita, unde zeci de copii isi pun vietile in primejdie in fiecare zi.

Doua persoane au ajuns la spital, dupa ce taxiul in care se aflau a intrat intr-o fantana, in Capitala. Masina ar fi derapat

Accident, joi dimineata, in centrul Capitalei. Doua persoane, un barbat si o femeie, au ajuns la spital dupa ce taxiul in care se aflau a intrat in plin intr-o fantana din zona Unirii.

Barbat amendat cu 1.000 de lei, dupa ce a facut scandal si a spart un geam la Spitalul Judetean din Galati. De ce s-a enervat

Barbatul care a venit cu sotia bolnava la Spitalul Judetean din Galati si a injurat personalul medical, dupa care a spart un geam, nemultumit ca trebuie sa astepte pana femeia este consultata, a fost amendat de jandarmi cu 1.000 de lei.

Recomandări
Cei trei judecători CCR care s-au opus „amendamentului Fritz”. De ce au considerat că legea este retroactivă

Trei judecători ai CCR au avut o opinie separată față de decizia care a declarat constituțional „amendamentul Fritz”. În viziunea lor, acesta încalcă principiul neretroactivității legii.

CNSU a aprobat noi măsuri de urgență pentru Cernavodă. Cum va fi asigurată apa necesară răcirii reactoarelor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o nouă hotărâre, care cuprinde mai multe măsuri și intervenții în regim de urgență pentru a asigura debitul de apă necesar în continuare pentru răcire la CNE Cernavodă.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.