Dăncilă și Dragnea anunță 8 miniștri schimbați. Paul Stănescu pleacă de la Dezvoltare, Olguța Vasilescu preia Transporturile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Este vorba despre Paul Stănescu. Pe de altă parte, 3 dintre demnitarii care se vor instala în Guvern au mai fost la Palatul Victoria, în perioada lui Sorin Grindeanu.
Lista remaniaţilor a fost decisă de Liviu Dragnea şi de apropiaţii acestuia în şedinţe informale care au avut loc duminică noaptea, dar și luni dimineaţă. Liderii PSD au votat fără obiecţii demiterea lui Paul Stănescu, fost vicepremier şi ministru al Dezvoltării.
Iniţial, acesta a fost susţinut puternic de premierul Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă: ”Înlocuitorul lui Stănescu, este Ilan Laufer, fost ministru în cabinetul Grindeanu.”
Acesta are 35 de ani şi s-a remarcat în spaţiul public în special prin aparițiile în revistele mondene. Laufer are o avere impresionantă -o casă în Corbenca şi două terenuri, 7 apartamente în Bucureşti, dintre care 3 închiriate, o limuzină, o motocicletă şi trei ceasuri de peste 10.000 de euro fiecare. Noul ministru este susţinut puternic de preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene.
De la şefia Transporturilor pleacă Lucian Șova. În locul său se va instala Lia Olguța Vasilescu. Portofoliul de la Muncă a ajuns astfel la un alt om de încredere al preşedintelui PSD, deputatul Mihai Budai.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, n-a mai aşteptat remanierea şi şi-a anunţat demisia.
"Vreau să rămân la partid. Vin doi ani grei", a spus Fifor.
În locul lui vine senatorul Gabriel Leş. Acesta a mai fost ministru al Apărării în 2017, timp de câteva luni, în timpul guvernării Grindeanu, când a fost remaniat pe motiv că nu comunica.
Şi noul ministru al Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, a mai fost ministru, dar la IMM-uri.
La Cultură, George Ivaşcu este schimbat cu senatorul Daniel Breaz, iar de la Economie pleacă Dănut Andrușcă şi vine Niculae Badalau. Acesta din urmă a fost iniţial alături de contestatarii lui Dragnea, după care a schimbat tabăra.
Declarațiile premierului Viorica Dăncilă:
- La Transporturi - Lia Olguța Vasilescu. Am văzut ca are capacitatea de a duce la bun sfârșit proiecte majore pentru România - legea salarizării, legea pensiilor. Această capacitate cred că o face pe doamna Lia Olguța Vasilescu un candidat foarte bun pentru acest portofoliu
- Ministerul Muncii și Justiției Sociale a ramas vacant. Am propus pentru acest minister pe Marius Budăi - este șeful comisiei pentru buget finanțe și bănci, iar acest lcuru este dublat de experiența pe care o are în domeniul social
- La Economie - Nicolae Bădălău. Este nevoie de o persoană cu autoritate pentu a accelera acitivitatea
- La Ministerul Comunicatiilor - Alexandru Petrescu. Este fost ministru în cadrul Ministerului pentru IMM-uri. Experiența lui îl ajută sa dea un răspuns pozitiv în cadrul acestui minister
- Ministerul Culturii - prof univ Daniel Breaz. Cred că avem nevoie de rigurozitatea matematică a domnului profesor care să miște lucrurile în mine
- Ministerul Tineretului și Sportului - Bogdan Matei
- Ministerul Dezvoltării regionale și Administrației Pubice avem revenirea unui fost ministru - Ilan Laufer
- Ministerul Apărării Naționale. Mihai Fifor lasă un minister la cheie. Gabriel Leș a mai avut funcția de ministrul al Apărării
Propunerile de remanieri vor fi transmise preşedintelui Klaus Iohannis, pentru ca şeful statului să semneze decretele în acest sens.