„Majoreta lui Putin” a izbucnit după ce fiul său este acuzat că a fugit de războiul din Ucraina | FOTO

vladimir putin, vladimir solovyov
Imago

Unul dintre cei mai înflăcărați suporteri ai lui Vladimir Putin și, totodată, poate cel mai important om televiziune din Rusia a luat foc, în direct, după ce patriotismul propriului său fiu a fost pus sub semnul întrebării.

Vladimir Soloviov (foto, dreapta), unul dintre cei mai influenți propagandiști din Rusia, supranumit de presa internațională drept „majoreta lui Putin”, a fost decorat în repetate rânduri cu medalii de către președintele Vladimir Putin și se se crede o persoană al cărei patriotism este ireproșabil. Soloviov promovează agresiv invazia Ucrainei, călătorește frecvent pe frontul ucrainean și încurajează orice bărbat rus apt de muncă să se înroleze sau să se ofere voluntar.

Aproape de fiecare dată când are o intervenție la TV, Soloviov are un temperament fanatic și se revoltă fără jenă împotriva tuturor celor care nu participă la așa-numita "operațiune militară specială". Tot el este și cel care se revoltă împotriva tinerilor ruși care au reușit să scape din Rusia, după ce a fost anunțat primul val de mobilizare.

În ceea ce privește conflictul din Ucraina, Soloviov descrie această luptă ca fiind un alt "Mare Război Patriotic", "jihad" sau "război sfânt" al Rusiei împotriva Occidentului.

Cel mai recent, în timpul emisiunii sale "Full Contact" de luni, prezentatorul a afirmat că tinerii au jucat un rol esențial în cel de-al Doilea Război Mondial. El a subliniat că este o obligație patriotică a fiecărui tânăr rus de sex masculin să contribuie la război.

Citește și
Vladimir Soloviov
Delir la televiziunea din Rusia. Propagandistul preferat al lui Putin cere bombardarea bazelor militare din România

Fiul lui Soloviov, fotomodel în Londra

Dar cu doar o zi mai devreme, un mesaj pe Twitter devenit viral l-a ironizat pe fiul cel mare al lui Soloviov, Daniil Soloviov, în vârstă de 21 de ani, acuzându-l că lucrează ca model masculin la Londra în loc să se ofere voluntar pentru a merge la luptă în războiul provocat Putin. Mesajul a inclus o fotografie a lui Soloviov cu fiul său, pe lângă mai multe fotografii ale lui Daniil, inclusiv una care pare a fi făcută în mod profesionist, potrivit Daily Beast.

 

Până marți, gazda nu a avut de ales decât să abordeze zvonul viral. În stilul său tipic, Soloviov a explodat într-o altă tiradă furioasă.

Cu o exasperare teatrală, Soloviov a povestit că și-a prins fiul la telefon pentru a discuta despre o acuzație potrivit căreia acesta ar fi lucrat ca model în Marea Britanie. El a recunoscut că fiul său a studiat într-adevăr la Londra în urmă cu câțiva ani, dar a subliniat că Daniil se află în prezent la Moscova, "trăind o viață dificilă a unui tânăr obișnuit" și "nu încearcă să se eschiveze de la nimic". Soloviov a subliniat că fiul său este un adult și își trăiește viața în felul său, susținând că este irelevant "dacă tatălui său îi place sau nu".

Soloviov i-a catalogat pe contestatari săi și ai fiului său drept "bestii" și acuzându-i că sunt plătiți de ucraineni. Prezentatorul TV a amenințat că va da în judecată pe oricine va publica o afirmație potrivit căreia fiul său ar fi în prezent fotomodel la Londra.

Articol recomandat de sport.ro
„Merită să-ți sacrifici copilăria pentru o medalie?” Fosta gimnastă, Monica Roșu, a răspuns fără ezitare, la Poveștile Sport.ro
„Merită să-ți sacrifici copilăria pentru o medalie?” Fosta gimnastă, Monica Roșu, a răspuns fără ezitare, la Poveștile Sport.ro
Citește și...
Vladimir Soloviov îndeamnă Moscova să bombardeze Germania după „decizia de a trimite tancuri în Ucraina”
Vladimir Soloviov îndeamnă Moscova să bombardeze Germania după „decizia de a trimite tancuri în Ucraina”

SUA și Germania au informat că sunt pregătite să trimită tancuri în Ucraina, după săptămâni de discuții și negocieri, scrie Sky News.

Delir la televiziunea din Rusia. Propagandistul preferat al lui Putin cere bombardarea bazelor militare din România
Delir la televiziunea din Rusia. Propagandistul preferat al lui Putin cere bombardarea bazelor militare din România

Prezentatorul rus Vladimir Soloviov, supranumit propagandistul lui Putin, a cerut bombardarea bazelor militare din Europa folosite pentru a instrui militarii ucraineni sau pentru a trimite ajutoare către Kiev.  

Delir la televiziunea de stat rusă: ”Tovarăşul Stalin a făcut o greşeală că a permis Germaniei să existe”
Delir la televiziunea de stat rusă: ”Tovarăşul Stalin a făcut o greşeală că a permis Germaniei să existe”

Propagandistul Rusiei, Vladimir Soloviov, susține, în cadrul emisiunii pe care o are la televeiziune de stat rusă, că Stalin a făcut o mare greşeală că a permis Germaniei să existe.

Recomandări
Rubio: SUA nu au nevoie de petrolul din Venezuela, ci de supremație în emisfera vestică. ”Toți președinții au făcut la fel”
Rubio: SUA nu au nevoie de petrolul din Venezuela, ci de supremație în emisfera vestică. ”Toți președinții au făcut la fel”

După atacul american de sâmbătă dimineață, Venezuela are astăzi doi așa-ziși președinți. Delcy Rodriguez, vicepreședinta lui Maduro, a acceptat să preia funcția, la insistențele miniștrilor.

Rogobete: Avem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem. Cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control
Rogobete: Avem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem. Cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat duminică seară că sistemul de rezidenţiat trebuie regândit, deoarece numărul rezidenţilor este de trei ori mai mare decât locurile disponibile în sistemul medical românesc.

Eurostat: România are cea mai mare diasporă din UE. Câți români și-au părăsit țara pentru un trai mai bun peste hotare
Eurostat: România are cea mai mare diasporă din UE. Câți români și-au părăsit țara pentru un trai mai bun peste hotare

Suntem țara europeană cu cei mai mulți cetățeni stabiliți în străinătate. Peste 3 milioane trăiesc legal în statele Uniunii, potrivit Eurostat. Numărul este mai mare în realitate, dacă ne gândim că nu toți apar în statisticile oficiale.