Un avion de stingere a incendiilor s-a prăbușit în Grecia. Două persoane au murit

bombardier Canadair
Profimedia

Un avion bombardier Canadair s-a prăbuşit, marţi, în timp ce acţiona pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în Grecia, pe insula Evia, a declarat, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al pompierilor din această ţară, Yannis Artopios.

UPDATE 19:10 - Cele două persoane aflate la bordul avionului au murit, a anunţat Ministerul Apărării, relatează AFP, citată de Agerpres.

''Un avion Canadair grec cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de Platanisto (sat din Evia)'', a declarat purtătorul de cuvânt, în contextul în care Grecia este afectată de incendii şi temperaturi caniculare de peste zece zile.

Deocamdată, nu este clar dacă piloţii au supravieţuit accidentului, scrie şi DPA, citată de Agerpres.

De mai bine de o săptămână, Grecia este devastată de incendii de vegetație, izbucnite pe fondul unei canicule interminabile, cu temperaturi care au depășit duminică și 46 de grade Celsius în mai multe regiuni ale țării. 

Citește și
Lindos Imperial Resort and Spa
Ce a mai rămas dintr-o stațiune de cinci stele din Rodos, după incendiile devastatoare din Grecia | VIDEO

Zeci de mii de turiști au fost evacuați din insulele Rodos și Corfu, în cea mai mare operațiune de acest gen realizată vreodată în Grecia.

România se numără printre țările care au sărit în ajutorul Greciei. Țara noastră a trimis acolo pompieri şi tehnică specifică de intervenţie. 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
Atenţionare de călătorie în Grecia: Risc ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie pentru întreg teritoriul ţării
Atenţionare de călătorie în Grecia: Risc ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie pentru întreg teritoriul ţării

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că autorităţile locale menţin avertizările privind riscul ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie (gradul 5) pentru întreg teritoriul ţării.

Ce a mai rămas dintr-o stațiune de cinci stele din Rodos, după incendiile devastatoare din Grecia | VIDEO
Ce a mai rămas dintr-o stațiune de cinci stele din Rodos, după incendiile devastatoare din Grecia | VIDEO

În imaginile filmate de un turist se văd rămășițele stațiunii de cinci stele Lindos Imperial Resort and Spa, în urma incendiilor devastatoare din Rodos, care au făcut ravagii de aproape o săptămână în Grecia.  

Prim ministrul Greciei, către pompierii români care sting flăcările din Rodos:
Prim ministrul Greciei, către pompierii români care sting flăcările din Rodos: "România, ai recunoștința noastră!"

Prim ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, şi-a exprimat recunoştinţa pentru prezenţa pompierilor români în Grecia, pe insula Rodos, puternic afectată de incendii de vegetaţie, conform unui comunicat al Ambasadei Greciei de la Bucureşti.

Incendiile de vegetație din Grecia în 2023: ce stațiuni și insule sunt cele mai afectate în acest moment
Incendiile de vegetație din Grecia în 2023: ce stațiuni și insule sunt cele mai afectate în acest moment

Zeci de mii de turiști au fost evacuați din insulele Rodos și Corfu, mistuite de incendii devastatoare, în cea mai mare operațiune de acest gen realizată vreodată în Grecia.

 

Incendiile din Grecia în imagini. Zeci de mii de oameni fug din calea flăcărilor devastatoare | Galerie Foto
Incendiile din Grecia în imagini. Zeci de mii de oameni fug din calea flăcărilor devastatoare | Galerie Foto

Pompierii din Grecia se luptă să țină sub control 82 de incendii de vegetație care ardeau în toată țara, dintre care 64 au izbucnit duminică, cea mai călduroasă zi a verii de până acum, scrie The Guardian.

Recomandări
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500

Autorităţile iraniene au arestat membri cheie ai mişcării de protest care a zguduit ţara în ultimele două săptămâni, a declarat şeful poliţiei naţionale.

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.