Un avion de mici dimensiuni, cu nouă persoane la bord, s-a prăbușit în zona Insulelor Galapagos

avion prăbușit, ecuador,
Profimedia

Un avion de mici dimensiuni, cu nouă persoane la bord, s-a prăbușit, luni, fără a face victime, în largul insulei ecuadoriene San Cristobal, din arhipelagul Galapagos, informează AFP.

"Nu există persoane dispărute sau morţi", a indicat protecţia civilă, adăugând că toate persoanele aflate la bord au fost recuperate "în stare bună de sănătate".

Avionul s-a prăbuşit în mare la aproximativ 1,6 kilometri de plaja Punta Carola, în San Cristobal, una dintre insulele populate situate în estul arhipelagului clasificat de UNESCO drept patrimoniu mondial al umanităţii pentru fauna şi flora sa unică.

El a amerizat la scurt timp după ce a decolat din San Cristobal spre insula Isabela, cea mai mare din Galapagos, situată mai la vest.

Pe înregistrările video postate pe reţelele de socializare se poate vedea micul avion alb plutind pe ape, în ploaia tropicală, şi o barcă pneumatică cu motor venind în ajutor.

Citește și
Poliție SUA
Un avion s-a prăbușit într-o grădină din Țara Galilor. Pilotul a scăpat cu viață, doar cu răni ușoare

Avionul s-a scufundat apoi, a precizat un responsabil al pazei de coastă, potrivit căruia marina şi autorităţile parcului "vor evalua impactul" accidentului asupra mediului.

"Luăm măsurile necesare pentru a conserva mediul marin şi de coastă", a declarat într-o înregistrare video directorul regional al spaţiilor acvatice şi pazei de coastă a insulei, căpitanul Ramiro Armijos.

Conform protecţiei civile locale, cei nouă supravieţuitori, doi membri ai echipajului şi şapte pasageri, printre care o femeie şi doi copii, au fost transportaţi la spitalul din Puerto Baquerizo Moreno, capitala provinciei Galapagos, pentru control medical. Cel puţin un cetăţean chilian ar face parte din grupul de pasageri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer stelar pentru Radu Drăgușin! Echipa care luptă pentru semnătura lui
NEWS ALERT Transfer stelar pentru Radu Drăgușin! Echipa care luptă pentru semnătura lui
Citește și...
Un bărbat a murit pe o plajă din Mexic după ce un avion care transporta parașutiști s-a prăbușit peste el. VIDEO
Un bărbat a murit pe o plajă din Mexic după ce un avion care transporta parașutiști s-a prăbușit peste el. VIDEO

Un bărbat de 62 de ani care se afla pe o plajă din Oaxaca, aflat în sudul Mexicului, a murit după ce un avion care transporta patru parașutisti canadieni a aterizat de urgență în acel loc, a anunțat biroul statal al apărării civile, citat de Reuters.

Un avion s-a prăbușit într-o grădină din Țara Galilor. Pilotul a scăpat cu viață, doar cu răni ușoare
Un avion s-a prăbușit într-o grădină din Țara Galilor. Pilotul a scăpat cu viață, doar cu răni ușoare

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o grădină din Llangefni, un oraș din Țara Galilor.  

Două persoane au murit, după ce un avion privat s-a prăbușit pe o autostradă din Florida. „A pierdut ambele motoare” | VIDEO
Două persoane au murit, după ce un avion privat s-a prăbușit pe o autostradă din Florida. „A pierdut ambele motoare” | VIDEO

Două persoane au murit, vineri, în urma prăbuşirii unui avion privat pe o autostradă din sudul Floridei, SUA, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.  

Un avion s-a prăbușit peste un cartier de case, în Florida. „Sunt mai mulţi morţi”
Un avion s-a prăbușit peste un cartier de case, în Florida. „Sunt mai mulţi morţi”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit joi peste un parc de locuinţe mobile în Clearwater, Florida, în sud-estul SUA, provocând moartea mai multor persoane, au anunţat autorităţile locale, informează vineri AFP.

Un avion de vânătoare F-16 al SUA s-a prăbușit în largul coastelor de vest ale Coreei de Sud
Un avion de vânătoare F-16 al SUA s-a prăbușit în largul coastelor de vest ale Coreei de Sud

Un avion de vânătoare american F-16, victimă a unei "urgenţe în zbor" în largul coastelor de vest ale Coreei de Sud, s-a prăbuşit miercuri, dar pilotul său a fost salvat, a anunţat armata americană.

Recomandări
În ce condiții poate fi încheiat mandatul unui judecător CCR care boicotează votul. „Nu au dreptul să se abțină”
În ce condiții poate fi încheiat mandatul unui judecător CCR care boicotează votul. „Nu au dreptul să se abțină”

Pentru a treia oară, Curtea Constituțională amână soluția pentru proiectul pensiilor magistraților, după ce patru judecători, toți propuși de PSD, nu s-au prezentat la ședință.  

Previziuni economice pentru 2026. Economia crește încet, dar sigur. România poate bifa un record de fonduri europene atrase
Previziuni economice pentru 2026. Economia crește încet, dar sigur. România poate bifa un record de fonduri europene atrase

Economia pornește anul într-un ritm temperat, iar managerii din toate domeniile rămân prudenți în primele luni. Cum costurile sunt tot mari, angajările au fost amânate pentru moment.  

Rusia susține că Ucraina a atacat una dintre reședințele lui Putin. „Schimbăm poziția de negociere”. Reacția Kievului
Rusia susține că Ucraina a atacat una dintre reședințele lui Putin. „Schimbăm poziția de negociere”. Reacția Kievului

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni că Ucraina a încercat să atace reşedinţa preşedintelui Vladimir Putin din regiunea Novgorod.