Ucraina și Rusia, bătălie legală privind motivul declanșării războiului. Moscova a atacat Kievul la Curtea Internaţională

Proces Ucraina - Rusia
Getty

Rusia a atacat luni Ucraina la Curtea Internaţională de Justiţie, unde ucrainenii au deschis un proces în care îi acuză pe ruşi de folosirea nejustificată a unor acuzaţii de genocid ca motiv pentru invazia declanşată în februarie 2022, transmite AFP.

În faţa CIJ, unul din reprezentanţii Moscovei, Ghenadi Kuzmin, a acuzat Kievul că este "departe de adevăr" când susţine că Rusia a invocat Convenţia ONU privind genocidul ca pretext pentru război.

AFP reaminteşte că preşedintele rus Vladimir Putin a justificat invadarea Ucrainei inclusiv prin acuzaţii de genocid practicat de ucraineni împotriva rusofonilor din estul ţării lor.

În 26 februarie 2022, la două zile după ce forţele ruse au atacat pe teritoriul ucrainean, Kievul a sesizat CIJ, respingând "categoric" ideea genocidului şi susţinând că acest pretext al Moscovei încalcă Convenţia din 1948 a Naţiunilor Unite privind genocidul, potrivit Agerpres.

Kuzmin a argumentat că simplele "declaraţii" despre genocid nu pot fi reţinute conform dreptului internaţional, inclusiv Convenţiei menţionate, şi a afirmat că guvernul ucrainean este "rusofob şi neonazist". El este primul diplomat rus care se adresează instanţei respective în acest dosar.

Citește și
accident feroviar spania
Tragedia feroviară din Spania, cu cel puțin 21 de morți și 75 de răniți, e ”complet ciudată”. 484 de oameni erau în trenuri

"În ceea ce priveşte preocupările exprimate faţă de ameninţarea de genocid, aşa cum am indicat, acestea nu ar trebui să surprindă, având în vedere politicile regimului de la Kiev, ferm ancorate în istorie, doctrinele şi practicile naziste", a declarat reprezentantul Moscovei în faţa magistraţilor CIJ, la numai câţiva metri de înalţii oficiali ucraineni prezenţi.

Concluzia lui Kuzmin a fost că poziţia juridică a Ucrainei "nu poate fi susţinută" şi "contravine jurisprudenţei bine stabilite" a CIJ.

Procesul se referă la legitimitatea unui ordin de încetare a războiului venit din partea Curţii - cea mai înaltă instanţă a ONU. În martie anul trecut, CIJ s-a situat de partea Ucrainei, cerând Rusiei să "suspende imediat" operaţiunile militare de pe teritoriul ucrainean.

Rusia susţine că CIJ nu are jurisdicţie, deoarece dosarul ucrainean nu se încadrează în Convenţia privind genocidul. De altfel, Moscova nici nu şi-a trimis până acum reprezentanţi la audieri, pe motiv că nu a avut suficient timp pentru a-şi pregăti poziţia.

Ucraina urmează să răspundă marţi la argumentele prezentate luni de Rusia. Peste 30 de alte state, aliate din Occident ale Ucrainei, vor putea interveni. Audierile se vor încheia în 27 septembrie, după care judecătorii se vor pronunţa asupra competenţei CIJ; ei ar putea lua decizia după o perioadă mai lungă, chiar de câteva luni.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Tragedia feroviară din Spania, cu cel puțin 21 de morți și 75 de răniți, e ”complet ciudată”. 484 de oameni erau în trenuri
Tragedia feroviară din Spania, cu cel puțin 21 de morți și 75 de răniți, e ”complet ciudată”. 484 de oameni erau în trenuri

Accidentul feroviar cu zeci de morți și răniți, în sudul Spaniei, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în provincia Cordoba, este ”complet ciudat”, potrivit autorităților. 484 de pasageri se aflau în cele două trenuri.  

Pieţele globale se pregătesc pentru noi turbulenţe după ameninţarea lui Trump cu tarife asupra Europei din cauza Groenlandei
Pieţele globale se pregătesc pentru noi turbulenţe după ameninţarea lui Trump cu tarife asupra Europei din cauza Groenlandei

Pieţele financiare internaţionale devin volatile după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat cu tarife suplimentare împotriva unor state europene în contextul disputei privind Groenlanda.

Elon Musk cere până la 134 mld. dolari de la OpenAI şi Microsoft, invocând câştiguri necuvenite din sprijinul său iniţial
Elon Musk cere până la 134 mld. dolari de la OpenAI şi Microsoft, invocând câştiguri necuvenite din sprijinul său iniţial

Elon Musk cere despăgubiri de până la 134 de miliarde de dolari de la OpenAI şi Microsoft, acuzând că cele două companii au obţinut „câştiguri necuvenite” datorită sprijinului său iniţial, potrivit unui document depus la un tribunal federal din SUA.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 21 de oameni au murit și peste 30 răniți grav după ciocnirea a două trenuri de mare viteză
Tragedie în Spania. Cel puțin 21 de oameni au murit și peste 30 răniți grav după ciocnirea a două trenuri de mare viteză

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut cel puţin 21 de morţi şi peste 30 de răniţi grav în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine,