Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ucraina a semnat un pact de securitate cu Franța și Germania foarte important, ”necesar pentru a învinge Rusia”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat un acord bilateral de securitate cu Franța, la câteva ore după ce a făcut același lucru în Germania.

S-a întâmplat vineri seară la Palatul Elysee, unde liderul de la Kiev s-a întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron.

Pactul de securitate cu Franța se extinde pe o perioadă de 10 ani și include angajamente din partea Parisului de a livra mai multe arme și de a antrena soldați.

Mai mult, Franța se obligă să trimită Ucrainei, în acest an, până la 3 miliarde de euro în ajutoare militare.

Emmanuel Macron: ”Această determinare (de a fi alături de Ucraina) este la fel de solidă ca în prima zi și doresc să vă spun că angajamentul nostru față de dumneavoastră nu se va diminua.”

Citește și
Volodimir Zelenski
Reacția lui Zelenski când a aflat că a murit Navalnîi: „Evident, a fost ucis de Putin”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a apreciat că semnarea vineri a acordurilor bilaterale de securitate cu Franţa şi Germania vor "da un impuls Statelor Unite", unde un ajutor de peste 60 de miliarde de dolari este blocat în Camera Reprezentanţilor, notează AFP, potrivit Agerpres.

Aceste acorduri bilaterale nu sunt "o alternativă" la sprijinul din partea Statelor Unite, a declarat el în cursul unei conferinţe de presă la Paris cu omologul său francez, Emmanuel Macron.

"Suntem cu toţii împreună. Şi această alianţă între Statele Unite, Europa, Franţa, Germania, Marea Britanie (...) este necesară pentru a învinge Rusia", a adăugat el.

Marea Britanie a fost primul stat occidental care a încheiat un acord bilateral de securitate cu Ucraina, în 12 februarie, când premierul britanic Rishi Sunak a făcut o vizită la Kiev, reaminteşte AFP, arătând că înţelegerile de acest gen au rolul de a garanta susţinerea pentru Kiev pe termen lung, înainte de aderarea la NATO.

La cel mai recent summit al Alianţei Nord-Atlantice, în iulie 2023, la Vilnus, NATO nu a stabilit un calendar pentru primirea Ucrainei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult