Treizeci şi trei de morţi şi 18 dispăruţi la Beijing în urma ploilor torenţiale, anunţă autorităţile chineze | Video

×
Codul embed a fost copiat

Cel puţin 33 de persoane au murit, iar alte 18 au fost date dispărute după cele mai intense ploi înregistrate la Beijing, anunţă miercuri autorităţile, un bilanţ care aproape s-a triplat de marţea trecută, relatează AFP.

Zeci de persoane au murit în inundaţii în nordul Chinei.

Vineri, Beijingul anunţa că în iulie catastrofele naturale s-au soldat cu 147 de morţi sau dispăruţi.

”Aş vrea le transmit condoleanţe profunde celor care au murit în exerciţiul funcţiunii şi victimelor nefericite”, declară într-o conferinţă de presă transmisă în direct de televiziunea publică CCTV viceprimarul Beijingului Xia Linmao.

În procincia vecină Hebei, 15 persoane au murit, iar alte 22 au fost date dispărute.

Citește și
trump bani
Presă: România trebuie să dea 1 miliard de dolari pentru un loc permanent în Consiliul Păcii, unde a fost invitată de Trump

În nordul ţării, la jalin, 14 persoane au murit, iar una a fost dată dispărută duminică.

”Încă mi-e frică când îmi amintesc recentele inundaţii”, declară agenţiei guvernamentale de presă China Nouă un ofiţer de poliţie din satul Jiangxi (sud-est), Zheng Xiaokang.

Milioane de oameni au fost afectaţi de fenomene meteorologice extreme şi valuri de caniculă prelungite în întreaga lume, în ultimele săptămâni, evenimente care, potrivit unor cercetători, sunt exacerbate de modificările climatice.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Presă: România trebuie să dea 1 miliard de dolari pentru un loc permanent în Consiliul Păcii, unde a fost invitată de Trump
Presă: România trebuie să dea 1 miliard de dolari pentru un loc permanent în Consiliul Păcii, unde a fost invitată de Trump

Ţările candidate la un loc permanent în ”Consiliul Păcii” propus de către preşedintele american Donald Trump este necesar să achite un bilet de intrare în valoare de un miliard de dolari, scriu presa americană şi cotidianul online Times of Israel.

Davos 2026: Pe cine a trimis Vladimir Putin să-l reprezinte. Ginerele lui Trump, așteptat la Kremlin
Davos 2026: Pe cine a trimis Vladimir Putin să-l reprezinte. Ginerele lui Trump, așteptat la Kremlin

Vladimir Putin va fi reprezentat la Forumul Economic Mondial de la Davos de către Kirill Dmitriev, emisarul său special. Acesta se va întâlni cu membri ai delegației SUA, din care face parte și președintele Donald Trump.

Julio Iglesias cere clasarea plângerii după acuzații de agresiune sexuală formulate de două foste angajate
Julio Iglesias cere clasarea plângerii după acuzații de agresiune sexuală formulate de două foste angajate

Julio Iglesias a solicitat clasarea plângerii depuse de două foste angajate care îl acuză de delicte sexuale, invocând lipsa competenței justiției spaniole, potrivit AFP.

Recomandări
Tensiuni între partidele de la putere, în prima întâlnire din 2026. Ce vrea PSD pentru a mai susține „reforma lui Bolojan”
Tensiuni între partidele de la putere, în prima întâlnire din 2026. Ce vrea PSD pentru a mai susține „reforma lui Bolojan”

Liderii partidelor de la putere stau luni față-n față pentru prima dată în 2026. Iar tensiunile mocnesc.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.