Țara care rămâne fără milionari. Numai în ultimul an a pierdut peste 10.000 dintre cei mai avuți oameni ai săi

milionar
Shutterstock

Peste 10.000 de milionari au plecat din Marea Britanie în ultimul an, arată o analiză a firmei de consultanţă New World Wealth (NWW) publicată în cotidianul "The Times", transmite DPA.

Taxele, creşterea dominaţiei SUA şi Asia în sectorul hi-tech global, diminuarea importanţei bursei de valori de la Londra precum şi deteriorarea sistemului medical se numără printre factorii care stau în spatele acestui exod, susţin analiştii de la New World Wealth (NWW).

Potrivit acestei firme, Marea Britanie a pierdut 10.800 milionari în 2024, comparativ cu 4.200 de milionari pierduţi în 2023. Doar China a pierdut mai mulţi rezidenţi înstăriţi în aceiaşi perioadă.

De asemenea, Marea Britanie a pierdut 16.500 de milionari din cauza migraţiei în perioada 2017-2023, perioadă în care au avut loc Brexitul şi pandemia de coronavirus, arată datele New World Wealth (NWW).

Începând din 1950 şi până la începutul anilor 2000, Marea Britanie, şi în special Londra, a fost una din principalele destinaţii din lume pentru milionari şi a fost foarte populară în rândul familiilor înstărite în Europa continentală, Africa, Asia şi Orientul Mijlociu, susţine directorul de cercetare de la NWW, Andrew Amoils.

Citește și
Londra
Exod al milionarilor din „Raiul bogaților”. Au început să fugă cu miile. Lovitură pentru un stat din Europa

Care sunt principalele destinații ale milionarilor britanici

Paris, Dubai, Amsterdam, Monaco, Geneva, Sydney şi Singapore par a fi principalele destinaţii pentru milionarii care au plecat din Marea Britanie, în timp ce Florida, Algrave, Malta şi riviera italiană sunt şi ele zona atractive pentru retragere.

Andrew Amoils spune că există mai multe motive pentru plecarea milionarilor din Marea Britanie. "Nerezidenţii înstăriţi au fost vizaţi de taxe suplimentare, ceea ce i-a făcut pe mulţi dintre ei să plece din ţară", a spus Andrew Amoils.

În plus, nivelul câştigurilor de capital şi taxele pe proprietăţi imobiliare i-au descurajat pe pensionarii şi proprietarii de firme înstăriţi, iar aceste taxe au avut efecte secundare asupra gestionării de active şi sectorului birourilor de familie, care au dat semne de declin.

"Istoric, o mare parte a atractivităţii Marii Britanii a stat în limba sa, engleza, care este prima sau a doua limbă în rândul majorităţii indivizilor înstăriţi din întreaga lume. Cu toate acestea, de-a lungul timpului asta a devenit mai puţin important pe măsură ce au crescut economiile altor ţări vorbitoare de engleză (SUA, Australia şi Canada)", a spus Amoils.

”Marea Britanie are probleme”

"Mai mult, există acum mai multe pieţe cu venituri mari unde cei care vorbesc doar engleză se pot descurca, inclusiv cele din Singapore, Emiratele Arabe Unite, Noua Zeelandă, Malta, Elveţia şi Mauriţius. Şcolile şi universităţile de top din aceste ţări s-au îmbunătăţit şi ele şi multe dintre ele sunt evaluate acum la egalitate cu cele din Marea Britanie", a adăugat Amoils.

Fondatorul firmei Pimlico Plumbers, Charlie Mullins, care s-a mutat în Spania a declarat pentru cotidianul The Times că: "Marea Britanie are probleme. Nu o să dau vina în întregime pe laburişti, conservatorii au şi ei partea lor de vină, dar laburiştii au înrăutăţit lucrurile. Au majorat taxele, au introdus noi legi cu privire la ocupare forţei de muncă, precum obligaţia de a avea un contract încă din prima zi. Toate acestea îngreunează derularea unei afaceri".

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Un iaht de lux, cu milionari la bord, la un pas să se scufunde din cauza unei uşi deschise. Momentul a fost filmat | VIDEO
Un iaht de lux, cu milionari la bord, la un pas să se scufunde din cauza unei uşi deschise. Momentul a fost filmat | VIDEO

Momentul în care super iahtul Admiral Ethos a fost la un pas să se scufunde în largul coastei din Kefalonia, Grecia, a fost filmat.

 

Exod al milionarilor din „Raiul bogaților”. Au început să fugă cu miile. Lovitură pentru un stat din Europa
Exod al milionarilor din „Raiul bogaților”. Au început să fugă cu miile. Lovitură pentru un stat din Europa

Un număr record de milionari ar urma să părăsească Regatul Unit în acest an, potrivit unor noi cercetări, alegerile generale din acest an fiind aşteptate să amplifice şi mai mult acest exod, transmite CNBC.

Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar

New York are aproape 350.000 de milionari în dolari, nici un alt oraș din lume neavând un număr mai mare.

 

Țara în care trăiesc mai mulți milionari decât populația României. Unde se află bogații lumii
Țara în care trăiesc mai mulți milionari decât populația României. Unde se află bogații lumii

Franţa ocupă în prezent locul trei lume după numărul milionarilor, potrivit ediţiei din 2023 a raportului World Wealth Report, realizat anul acesta în comun de băncile elveţiene Credit Suisse şi UBS, relatează Le Figaro.

 

Prețurile locuințelor de lux din România, în creștere. Care e noua categorie de milionari români care le cauzează
Prețurile locuințelor de lux din România, în creștere. Care e noua categorie de milionari români care le cauzează

Piața locuințelor de lux din România se aliniază treptat la tendințele internaționale. Cu tot mai multe apartamente și case care intră în această categorie, și prețurile au crescut semnificativ.

Recomandări
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

DN1, blocat pe ambele sensuri. La munte se face „schimbul” de turiști
DN1, blocat pe ambele sensuri. La munte se face „schimbul” de turiști

Se circulă bară la bară pe DN1 pe ambele sensuri de mers, semn că la munte se face schimbul de turiști.

Capitala anunță o nouă taxă pentru turiști. Cât au reușit să strângă orașe ca Constanța sau Oradea din taxe similare
Capitala anunță o nouă taxă pentru turiști. Cât au reușit să strângă orașe ca Constanța sau Oradea din taxe similare

Bucureștiul a introdus din acest an o nouă taxă pentru turiști. Din acest an, vizitatorii vor plăti zece lei pe noapte, bani care, potrivit autorităților, vor fi folosiți pentru promovarea Capitalei.