Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reportaj BBC în Adana | Ei sunt anonimii dezastrului din Turcia. Copiii ale căror nume "au fost şterse" de cutremure

Copiii răniți din Spitalul din Adana sunt prea mici pentru a ști cât de mare este pierderea pe care au suferit-o după cutremurele puternice care au avut loc luni, 6 februarie.

O echipă BBC a realizat un reportaj la secția de terapie intensivă a unității sanitare, acolo unde medicii îi îngrijesc pe micuții răniți.

Sunt sute de cazuri de copii neidentificați ai căror părinți au murit sau au fost dați dispăruți. Cutremurele puternice le-au distrus casele și le-au luat și numele.

Mulți dintre copiii salvați dintre ruinele clădirilor care s-au prăbușit în alte regiuni au fost aduși la Adana, pentru că spitalul este încă în picioare. Alte centre medicale din zona dezastrului s-au prăbușit sau sunt avariate.

Astfel, Adana a devenit un centru de salvare. Prin transfer, nou-născuții au fost transportați de urgență aici dintr-o maternitate a unui spital grav afectat din orașul Iskenderun.

Citește și
donare sange
Turcia și Siria au nevoie de ajutor. Ministerul Sănătății a lansat o campanie pentru donare de sânge

Oficialii turci din domeniul sănătății spun că în prezent sunt peste 260 de copii răniți pe care nu i-au putut identifica. Această cifră poate crește semnificativ pe măsură ce harta dezastrului capătă proporții.

Dr Nursah Keskin hrănește cu biberonul o fetiță rănită, în vârstă de șase luni, ai cărei părinți nu pot fi găsiți. Ține în mâna sa mâna micuță a fetiței care stă într-un pătuț cu eticheta: "Anonim".

"Ştim unde a fost găsită şi cum a ajuns aici. Dar încercăm să găsim o adresă. Căutările continuă", explică doctoriţa Keskin, pediatru şi director adjunct al spitalului.

Secția de chirurgie e plină de copii răniți

În spitalul din Adana, coridoarele sunt pline. Supraviețuitorii cutremurului stau în cărucioare sau sunt înveliți cu pături pe saltele în secția de urgențe medicale. Secția de chirurgie este plină și ea de copii răniți.

O altă fetiţă - despre care se crede că are 5 sau 6 ani - are un traumatism cranian şi multiple fracturi. Nu a reuşit să le spună medicilor nici măcar numele ei.

"Din cauza şocului, aceşti copii nu pot vorbi cu adevărat. Ei îşi ştiu numele. Odată ce sunt stabilizaţi, câteva zile mai târziu, putem încerca din nou să vorbim", spune dr. Ilknur Banlicesur, chirurg pediatru.

Oficialii din domeniul sănătăţii au încercat să asocieze copiii neidentificaţi cu adrese. Dar, de multe ori, adresele nu mai sunt altceva decât nişte ruine. În cel puţin 100 de cazuri, copiii fără nume au fost deja luaţi în îngrijire.

Reţelele sociale din Turcia sunt pline postări care arată copii dispăruţi. Cei care postează dau detalii despre etajul la care locuiau în clădirile prăbuşite, în speranţa că ar fi putut fi salvaţi şi duşi la spital. Rudele supravieţuitoare şi oficialii Ministerului Sănătăţii îi caută în centrele medicale. În spitalul din Adana, răniţii continuă să vină. Sunt şocaţi şi epuizaţi.

Toţi de aici sunt supravieţuitori, şi pacienţii, şi medicii.

Dr. Keskin și-a pierdut mai multe rude, apoi s-a refugiat în spital împreună cu copiii ei

Dr. Keskin şi-a pierdut rude în urma cutremurelor şi s-a adăpostit în spital împreună cu copiii ei în timp ce aveau loc replici.

"Sunt bine, încerc să fiu bine, pentru că ei (n.r. - copiii) chiar au nevoie de noi. Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că încă îmi mai am copiii. Nu mă pot gândi la o durere mai mare pentru o mamă decât pierderea copilului ei", mărturiseşte doctoriţa.

Aflați în saloanele spitalului din Adana, mulți tineri pacienţi aşteaptă ca părinţii lor să se întoarcă. Unii au reuşit să fie găsiţi. Dar restul rămân copiii anonimi ai dezastrului.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult