Putin îi transmite un mesaj lui Trump, după ce a pus condiții privind încetarea focului în Ucraina. Ce spune Kremlinul

Putin își mărește „flota fantomă”. Schemele prin care Kremlinul evită sancțiunile impuse de Occident exporturilor de petrol
IMAGO

Kremlinul a anunţat vineri că preşedintele rus Vladimir Putin a transmis prin emisarul american Steve Witkoff un mesaj pentru omologul său american Donald Trump cu privire la propunerea sa de încetare a focului în Ucraina, informează AFP.

Preşedintele rus "a transmis via Witkoff informaţii şi semnale suplimentare în atenţia preşedintelui Trump", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarându-se "prudent optimist", în timpul briefingului său zilnic.

"Atunci când Witkoff va transmite toate informaţiile preşedintelui Trump, noi vom decide timingul pentru o discuţie" între cei doi preşedinţi, a declarat Peskov.

Sub presiunea SUA, Ucraina a acceptat la începutul acestei săptămâni un armistiţiu imediat şi necondiţionat, dacă acesta va fi de asemenea respectat de Rusia, care până acum a ezitat să dea un răspuns clar.

Joi, Vladimir Putin a emis rezerve, invocând "chestiuni importante" de reglat în prealabil, având totodată grijă să nu respingă complet iniţiativa lui Donald Trump.

Citește și
Energie electrică
Prima ţară care consumă peste 10.000 de miliarde de kWh într-un an. Depășește cu mult SUA și Uniunea Europeană

"Suntem pentru, însă există nuanţe", a declarat preşedintele rus, afirmând că doreşte "să discute despre ele" cu americanii şi "poate să-l sune pe preşedintele" Trump.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat după aceasta "afirmaţiile manipulatorii" ale omologului său rus, acuzându-l că "tărăgănează lucrurile".

Chiar dacă a calificat "foarte promiţătoare" aceste cele mai recente declaraţii ale lui Putin, Trump a avertizat că "ar fi un moment foarte dezamăgitor pentru lume" dacă Rusia va respinge planul său pentru o suspendare timp de 30 de zile a luptelor în Ucraina.

"Mi-ar plăcea să mă văd sau să discut cu el", a adăugat Trump, "însă trebuie reglementată rapid problema" unui armistiţiu, a subliniat Trump.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
Citește și...
Prima ţară care consumă peste 10.000 de miliarde de kWh într-un an. Depășește cu mult SUA și Uniunea Europeană
Prima ţară care consumă peste 10.000 de miliarde de kWh într-un an. Depășește cu mult SUA și Uniunea Europeană

Consumul total de energie electrică al Chinei a depăşit anul trecut, pentru prima dată, pragul de 10.000 de miliarde de kilowaţi-oră (kWh), mai mult decât dublu faţă de cel al Statelor Unite.

Englezii care au și altă cetățenie vor trebui să prezinte pașaportul britanic la întoarcerea în Regatul Unit
Englezii care au și altă cetățenie vor trebui să prezinte pașaportul britanic la întoarcerea în Regatul Unit

Cetățenii britanici care dețin și o altă cetățenie vor fi în curând obligați să intre în Regatul Unit exclusiv cu documente britanice, deoarece modificările de reglementare intră în vigoare începând cu 25 februarie.

 

André Ventura, favorit surpriză în primul tur al alegerilor în Portugalia. Candidatul extremei drepte conduce sondajele
André Ventura, favorit surpriză în primul tur al alegerilor în Portugalia. Candidatul extremei drepte conduce sondajele

Campania pentru primul tur al prezidențialelor din Portugalia s-a încheiat, cu candidatul extremei drepte, André Ventura, văzut drept favorit pentru duminică. Situație fără precedent, deși șansele lui de a câștiga turul doi rămân reduse.

Recomandări
România a cheltuit 7 miliarde de lei pe pensiile speciale ale magistraților în ultimii cinci ani. Câți s-au pensionat
România a cheltuit 7 miliarde de lei pe pensiile speciale ale magistraților în ultimii cinci ani. Câți s-au pensionat

Curtea Constituțională a amânat pentru a patra oară decizia privind pensiile magistraților. De această dată nu a mai lipsit nimeni de la ședință, dar judecătorii au cerut în unanimitate răgaz, până pe 11 februarie, ca să studieze două rapoarte.

Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius
Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius

Gerul a pus stăpânire pe mare parte din România, în special pe zona Moldovei. La Miercurea Ciuc, sâmbătă dimineață au fost și minus 21 de grade Celsius, iar la Botoșani, termometrele s-au oprit la minus 17 grade.  

Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România
Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România

Autoritățile din Lituania au anunțat că Serviciul de Informații al Rusiei a coordonat un grup de 6 indivizi care ar fi pus la cale incendierea unei fabrici de echipamente militare.