Petiţie pentru alipirea unei părţi din Bulgaria la România. "Nu vrem corupţie"

×
Codul embed a fost copiat

Iniţiativă inedită a unui politician bulgar, care propune alipirea nord-vestului ţării sale la România.

Potrivit Nova TV, Boris Kamenov a iniţiat o petiţie pentru declanşarea unui referendum privind alipirea regiunilor Vidin, Vraţa şi Montana din nord-vestul Bulgariei la România. Kamenov spune că oamenii ar scăpa astfel de corupţia din Bulgaria şi a început să strângă semnături.

Nu vrem să fim parte a acestui sistem corupt”, spune Kamenov, evocând tradiţiile revoluţionare ale regiunii. „Aici am luptat întotdeauna pentru democraţia adevărată”.

Politicianul bulgar susţine că sistemul judiciar din România e incomparabil mai eficient decât cel din ţara sa iar lupta anti-corupţie nu e doar un slogan. Recent, preşedintele de la Sofia a respins o lege prin care ţara sa ar fi urmat să aibă o instituţie anti-corupţie, cu puteri chiar mai mari decât DNA de la noi.

Kamenov, care se compară cu Carles Puigdemont, mai spune că în cele 3 regiuni din nord-vestul ţării nu sunt locuri de muncă, în vreme ce în România, şomajul e redus.

Citește și
sediu Consiliu European Bruxelles
AFP: Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, a preluat președinția rotativă a blocului. Ce planuri are

Referendumul ar urma să declare independenţa celor trei regiuni bulgare, care apoi să ceară alipirea la România.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Preşedintele Bulgariei a respins legea anticorupţie, la o zi după ce țara a preluat peședinția UE
Preşedintele Bulgariei a respins legea anticorupţie, la o zi după ce țara a preluat peședinția UE

Preşedintele bulgar Rumen Radev a respins marţi legea anticorupţie adoptată de parlament în decembrie, afirmând că aceasta nu ar permite o investigarea eficientă a reţelelor de corupţie, relatează Reuters.

AFP: Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, a preluat președinția rotativă a blocului. Ce planuri are
AFP: Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, a preluat președinția rotativă a blocului. Ce planuri are

Bulgaria, cel mai sărac membru al Uniunii Europene și care a preluat luni președinția semestrială rotativă a Uniunii Europene, dorește să construiască punți între Europa de Est și cea de Vest, comentează AFP.

Financial Times pune România pe lista tărilor unde independenţa justiţiei e pusă în pericol
Financial Times pune România pe lista tărilor unde independenţa justiţiei e pusă în pericol

România a fost enumerată alături de Ungaria, Bulgaria şi Polonia, printre ţările estice în care independenţa justiţiei este pusă în pericol, într-un editorial publicat în Financial Times.

Liderul socialiștilor și democraților europeni: România și Bulgaria trebuie să adere la spațiul Schengen imediat
Liderul socialiștilor și democraților europeni: România și Bulgaria trebuie să adere la spațiul Schengen imediat

România și Bulgaria sunt „pregătite” să facă parte din spațiul Schengen și trebuie admise cât mai curând posibil, a afirmat europarlamentarul Gianni Pittella, liderului grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.

Recomandări
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich

După controversele legate de zborul întârziat al președintelui Nicușor Dan de la Paris, ministrul Apărării a venit cu explicații.

Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii
Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii

Jumătate de țară este sub un strat consistent de zăpadă. Mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat.

Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate
Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate

Locuitorii din capitala Iranului au strigat din casele lor și s-au adunat în stradă joi seara, după ce prințul moștenitor al țării, aflat în exil, a făcut un apel la o demonstrație în masă, au declarat martori oculari.