O turistă de 17 ani a fost filmată când scrijelea zidurile Colosseumului. Câți ani de închisoare riscă

×
Codul embed a fost copiat

O adolescentă de 17 ani, turistă din Elveția, a fost prinsă când scrijelea cu o pietricică ascuțită zidurile faimosului Colosseum.

A filmat-o un ghid, iar imaginile au ajuns la poliție. După ce a văzut că este filmată, fata a fugit la părinții ei, explică ghidul, iar reacția acestora a fost: este doar un copil, nu a gresit cu nimic. Dar tânăra riscă până la 5 ani de închisoare sau o amendă care poate ajunge la 15.000 de euro.

Sâmbătă, un student german, tot de 17 ani, a fost reținut de carabinieri pentru că a degradat monumentul. El a fost "sancţionat administrativ", potrivit agenției Ansa, care nu a precizat valoarea amenzii.

La sfârşitul lui iunie, un instructor de sport bulgar, care trăieşte în Regatul Unit, a indignat Italia prin faptul că şi-a scrijelit numele, şi pe cel al partenerei sale, tot pe Colosseum.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Turistul care şi-a scrijelit numele pe Colosseum afirmă că nu ştia că monumentul este atât de vechi
Turistul care şi-a scrijelit numele pe Colosseum afirmă că nu ştia că monumentul este atât de vechi

Un turist englez şi-a cerut iertare după ce şi-a scrijelit numele pe zidurile celebrului monument Colosseum, ce datează din perioada Romei Antice, informează joi DPA.

Cine era bărbatul filmat când își scrijelea numele pe Colosseumul din Roma. A provocat furie în întreaga lume VIDEO
Cine era bărbatul filmat când își scrijelea numele pe Colosseumul din Roma. A provocat furie în întreaga lume VIDEO

Bărbatul filmat săptămâna trecută în timp ce îşi grava numele pe un zid din amfiteatrul antic Colosseum din Roma este un turist care locuieşte în Marea Britanie, a declarat poliţia italiană, scrie BBC.

 

Târg de Crăciun la Colosseum Mall, între 16 și 18 decembrie. Campanie de strângere de cadouri pentru copiii din orfelinate
Târg de Crăciun la Colosseum Mall, între 16 și 18 decembrie. Campanie de strângere de cadouri pentru copiii din orfelinate

Târgul de Crăciun este un proiect de suflet inițiat de Andrei din simpla dorință de a crea ceva cu adevărat special pentru comunitatea din Sectorul 1

Târg de Crăciun în București, în perioada 16-18 decembrie, cu magicieni, acrobați și muzică live
Târg de Crăciun în București, în perioada 16-18 decembrie, cu magicieni, acrobați și muzică live

Un târg de Crăciun va avea loc în perioada 16,17 și 18 decembrie 2022 în parcarea Colosseum Mall aflată în sectorul 1 din București.

 

Angela Merkel s-a întâlnit cu Papa Francisc în Italia. Ce subiecte au fost dezbătute
Angela Merkel s-a întâlnit cu Papa Francisc în Italia. Ce subiecte au fost dezbătute

Aflată în vizită în Italia, cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit cu Papa Francisc. Cei doi s-au rugat împreună la Colosseum şi au discutat despre probleme precum abuzurile asupra copiilor, dar și despre schimbările climatice.

Recomandări
Peste 137 de miliarde de lei investiţii publice în România în 2025. Care este contribuţia fondurilor europene
Peste 137 de miliarde de lei investiţii publice în România în 2025. Care este contribuţia fondurilor europene

Premierul Ilie Bolojan anunţă, vineri, că investiţiile publice făcute în 2025 au totalizat 137,5 miliarde lei, reprezentând 7,2% din PIB.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Încă un pas către majorarea salariului minim. Patronat: „Pentru firme, va fi foarte greu de acomodat o nouă creștere”
Încă un pas către majorarea salariului minim. Patronat: „Pentru firme, va fi foarte greu de acomodat o nouă creștere”

Proiectul de creștere a salariului minim a ajuns la Consliul Economic și Social. Creșterea a fost negociată în coaliția de guvernare și ar urma să fie implementată de la 1 iulie.