Motivul pentru care angajații unei grădini zoologice au trimis un urs panda înapoi în China
Your browser doesn't support HTML5 video.
Animalul va participa la un program de reproducere - lucru stabilit printr-un acord încheiat între cele două state.
Ajuns la "venerabila" vârstă de patru ani şi cântărind puţin peste 100 de kilograme, Bei Bei a fost răsfăţat pe ultima sută de metri în casa în care a crescut, cu un tort de îngheţată. De la mic la mare, vizitatorii s-au înghesuit să îşi facă o ultimă poză cu favoritul lor. Unii dintre fani şi-au ales tzinuta cu mare grijă.
Tânăr: "Acest tricou este de pe vremea când Bei Bei îşi aniversa primul an din viaţă."
Tânărul spune că nu a ratat nicio aniversare a lui Bei Bei. Iar o familie a venit special de la aproape 450 de kilometri depărtare pentru a-l vedea pe ursuleţ înainte ca simpaticul animal să pornească la drum spre China.
Tată: "Am mai vizitat câteva grădini zoologice mari cum ar fi cea din Bronx, Roger Williams din Rhode Island, dar ele nu au urşi panda atât de mari precum acesta, iar fetele mele au vrut neapărat să îl vadă pe Bei Bei."
Copil: "Eşti atât de drăguţ! Mult succes în noua ta casă!"
Un cuplu a condus aproape două ore pentru a lua parte la marele eveniment.
Soție: "Am început să venim aici încă de când ne-am cunoscut. Urşii panda sunt cei care ne-au unit."
Soț: "Ei bine, eu nu am fost un mare iubitor de pândă până când nu am întâlnit-o pe Betty şi dintre toţi urşii pândă pe care i-am văzut aici în toţi aceşti ani, de acesta ne pare rău să îl vedem plecând."
Aşa cum cere un acord încheiat între cele două țări, orice pui de pândă născut în Statele Unite trebuie trimis în China atunci când acesta ajunge la patru ani, vârstă pe care Bei Bei a împlinit-o în luna august. Totul pentru ca ursuleţul să participe la un program de reproducere.
Îngrijitorii le-au dat posibilitatea vizitatorilor să îi scrie lui Bei Bei scrisori, pe care i le vor trimite ursuleţului în China.