Motivul pentru care angajații unei grădini zoologice au trimis un urs panda înapoi în China

×
Publicitate

A fost ultimul weekend pe care un urs panda l-a petrecut la grădina zoo din Washington. Marți, el va pleca spre o nouă casă, în China. Totul, pentru o cauză nobilă.

Animalul va participa la un program de reproducere - lucru stabilit printr-un acord încheiat între cele două state.

Ajuns la "venerabila" vârstă de patru ani şi cântărind puţin peste 100 de kilograme, Bei Bei a fost răsfăţat pe ultima sută de metri în casa în care a crescut, cu un tort de îngheţată. De la mic la mare, vizitatorii s-au înghesuit să îşi facă o ultimă poză cu favoritul lor. Unii dintre fani şi-au ales tzinuta cu mare grijă.

Tânăr: "Acest tricou este de pe vremea când Bei Bei îşi aniversa primul an din viaţă."

Tânărul spune că nu a ratat nicio aniversare a lui Bei Bei. Iar o familie a venit special de la aproape 450 de kilometri depărtare pentru a-l vedea pe ursuleţ înainte ca simpaticul animal să pornească la drum spre China.

Tată: "Am mai vizitat câteva grădini zoologice mari cum ar fi cea din Bronx, Roger Williams din Rhode Island, dar ele nu au urşi panda atât de mari precum acesta, iar fetele mele au vrut neapărat să îl vadă pe Bei Bei."

Copil: "Eşti atât de drăguţ! Mult succes în noua ta casă!"

Un cuplu a condus aproape două ore pentru a lua parte la marele eveniment.

Soție: "Am început să venim aici încă de când ne-am cunoscut. Urşii panda sunt cei care ne-au unit."

Soț: "Ei bine, eu nu am fost un mare iubitor de pândă până când nu am întâlnit-o pe Betty şi dintre toţi urşii pândă pe care i-am văzut aici în toţi aceşti ani, de acesta ne pare rău să îl vedem plecând."

Aşa cum cere un acord încheiat între cele două țări, orice pui de pândă născut în Statele Unite trebuie trimis în China atunci când acesta ajunge la patru ani, vârstă pe care Bei Bei a împlinit-o în luna august. Totul pentru ca ursuleţul să participe la un program de reproducere.

Îngrijitorii le-au dat posibilitatea vizitatorilor să îi scrie lui Bei Bei scrisori, pe care i le vor trimite ursuleţului în China.

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Citește și...
Sticle incendiare, arcuri cu săgeți și baricade, în Hong Kong. Ciocniri violente

A fost din nou o duminică violentă pe străzile din Hong Kong. Manifestanţi pro-democraţie au tras cu arcuri cu săgeţi şi au aruncat proiectile incendiare în poliţişti.

Tragedie în Australia. Populații întregi de urși koala ucise în timpul incendiilor

Hectare întregi de vegetaţie continuă să ardă în sud-estul Australiei. Iar flăcările au curmat până acum viaţa a patru persoane şi au mistuit peste 300 de case.

Mareea continuă să inunde Veneția. Alertă și pentru locuitorii Florenței

Inundaţiile continuă să facă probleme în Italia. Duminică, al treilea vârf de maree în mai puțin de o săptămână a ajuns în Veneția.

Recomandări
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat. Au forțat dispozitivul, iar jandarmii au folosit spray lacrimogen

Protestul fermierilor din București a degenerat, marți, în îmbrânceli între participanți și jandarmi. Forțele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene după ce protestatarii au forțat cordonul.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Chiar și așa, urmează scumpiri istorice la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România va crește.

Dunărea a ajuns la un nivel critic, dar lucrările au fost reduse. De ce a fost retrasă draga principală de la Cernavodă

Deşi în luna septembrie nivelul Dunării a scăzut sub cel din luna precedentă, cel mai important utilaj de dragare nu a mai fost folosit la operaţiunile care ar trebui să asigure necesarul de apă pentru centrala nucleară de la Cernavodă.