Lingouri de aur de 5 milioane dolari găsite pe aeroport. De unde proveneau

62064219

O cantitate de 104 kilograme de aur a fost confiscată de National Crime Agency din Marea Britanie, sub suspiciunea că aurul provine din activități ale unor carteluri de droguri.

Impresionanta cantitate de aur se afla în drum spre Elveția din Insulele Cayman, în momentul în care a fost descoperită de ofițerii NCA, luna trecută pe aeroportul Heathrow. Un tribunal a decis, vineri, că lingourile de aur, unele sub formă de inimă, pot fi sechestrate de agenția britanică.

Imagini cu captura impresionantă în galeria foto

Autoritățile din Insulele Cayman investighează cazul, cu sprijinul NCA. Încă nu se cunoaște sursa acestor lingouri de aur, a căror valoare se ridică la 5 milioane de dolari.

"Credem că transportul este legat de cartelurile de droguri ce operează în America de Sud. Multe grupări de crimă organizată se bazează pe abilitatea de a muta banii peste graniță, pentru a-și finanța apoi activitatea criminală", a declarat ofițerul NCA Heathrow, Steve McIntyre.

Citește și
Un stat european vrea să permită importul de arme nucleare. „Legislația nu corespunde nevoilor”
Un stat european vrea să permită importul de arme nucleare. „Legislația nu corespunde nevoilor”

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Citește și...
Un stat european vrea să permită importul de arme nucleare. „Legislația nu corespunde nevoilor”
Un stat european vrea să permită importul de arme nucleare. „Legislația nu corespunde nevoilor”

Helsinki intenționează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând importul, transportul și depozitarea acestor armamente pe teritoriul finlandez, a declarat joi ministrul Apărării, Antti Hakkanen.

Armele SF folosite de americani în lupta cu Iranul. Laserul HELIOS a distrus rachetele, sateliții în infraroșu le-au „văzut”
Armele SF folosite de americani în lupta cu Iranul. Laserul HELIOS a distrus rachetele, sateliții în infraroșu le-au „văzut”

Sateliții cu senzori termici, malware de nivel militar și software de bruiaj radar, toate fabricate în America, au fost folosite în atacarea Iranului. Dar SUA au tras și cu o armă revoluționară.

Război în Iran, a șasea zi. Șeful IDF: Conflictul intră în „următoarea etapă” și va implica „mișcări surprinzătoare”
Război în Iran, a șasea zi. Șeful IDF: Conflictul intră în „următoarea etapă” și va implica „mișcări surprinzătoare”

Israelul a lansat noi atacuri asupra Teheranului, dar și spre gruparea Hezbollah din Beirut, iar Iranul amenință că va răspunde pentru scufundarea navei sale de război. 

Recomandări
Nicușor Dan: Nu se pune problema amplasării unor arme nucleare în România în viitorul mediu
Nicușor Dan: Nu se pune problema amplasării unor arme nucleare în România în viitorul mediu

Nicușor Dan a ținut o conferință de presă la Varșovia, joi seară, în care a vorbit și despre oferta Franței legată de extinderea „umbrelei” nucleare.

Război în Iran, a șasea zi. Șeful IDF: Conflictul intră în „următoarea etapă” și va implica „mișcări surprinzătoare”
Război în Iran, a șasea zi. Șeful IDF: Conflictul intră în „următoarea etapă” și va implica „mișcări surprinzătoare”

Israelul a lansat noi atacuri asupra Teheranului, dar și spre gruparea Hezbollah din Beirut, iar Iranul amenință că va răspunde pentru scufundarea navei sale de război. 

Plan de criză la Guvern. Cele cinci scenarii luate în calcul după scumpirea carburanților provocată de războiul din Iran
Plan de criză la Guvern. Cele cinci scenarii luate în calcul după scumpirea carburanților provocată de războiul din Iran

Prelungirea conflictului din Iran și petrolierele blocate în Strâmtoarea Ormuz au adus o nouă scumpire la benzinăriile din România.