Juncker: Pare să devină un lucru atât de normal să se reintroducă controalele la frontieră. Este o greșeală

Intalnirea presedintelui Klaus Iohannis cu presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker
Agerpres

Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a fost şi premier al Luxemburgului timp de aproape 20 de ani, a criticat reintroducerea controalelor la frontieră în Germania şi în alte state ale Uniunii Europene, relatează sâmbătă dpa.

"Aş vrea să se încheie. Oricine crede că poate reţine refugiaţi în număr mare şi alte persoane cu mandate de arestare la punctele de frontieră oficiale greşeşte", a declarat el pentru dpa.

Potrivit acestuia, contrabandiştii fac tot posibilul pentru a evita controalele oficiale ale poliţiei. Acest lucru este valabil mai ales pentru regiunea din jurul Luxemburgului, unde traficul este intens la graniţele cu Germania, Franţa şi Belgia.

"Mă deranjează că pare să devină un lucru atât de normal să se reintroducă controalele la frontieră. Şi eu nu vreau să mă obişnuiesc cu asta", a mai spus Juncker.

Germania a reintrodus controale la toate frontierele sale pe 16 septembrie, afirmând că a luat această măsură pentru limitarea "migraţiei ilegale" şi protejarea securităţii interne. Alte state UE au reintrodus şi ele controale la frontiere.

Citește și
accident texas
Un băiat de 3 ani a rămas fără mamă, tată și sora de 5 ani, în preajma Crăciunului. O șoferiță băută i-a ucis, în Texas

Acordul Schengen privind libera circulaţie, care urmează să împlinească anul viitor 40 de ani de la semnare, prevede controale la frontiere numai în mod excepţional, în cazul unei "ameninţări grave la adresa ordinii publice sau a securităţii interne", pe o perioadă iniţială de şase luni.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Un băiat de 3 ani a rămas fără mamă, tată și sora de 5 ani, în preajma Crăciunului. O șoferiță băută i-a ucis, în Texas
Un băiat de 3 ani a rămas fără mamă, tată și sora de 5 ani, în preajma Crăciunului. O șoferiță băută i-a ucis, în Texas

Un băiat de 3 ani a rămas orfan după ce o șoferiță care circula pe contrasens a intrat cu mașina în autoturismul familiei sale în timp ce aceasta se îndrepta spre casă de la o petrecere de Crăciun. Mama, tatăl și sora de 5 ani au murit.

Chitaristul și fondatorul trupei britanice Jethro Tull, Mick Abrahams, a murit la vârsta de 82 de ani
Chitaristul și fondatorul trupei britanice Jethro Tull, Mick Abrahams, a murit la vârsta de 82 de ani

Mick Abrahams, chitarist și membru fondator al trupei britanice Jethro Tull, a încetat din viață la 82 de ani, a anunțat solistul Ian Anderson, care l-a numit „chitarist virtuoz”.

China sancționează 20 de companii americane și zece directori pentru vânzarea de arme către Taiwan în ultimii ani
China sancționează 20 de companii americane și zece directori pentru vânzarea de arme către Taiwan în ultimii ani

China a anunţat vineri sancţiuni împotriva a 20 de companii americane de apărare şi a zece dintre directorii acestora pentru implicarea lor în livrarea de armament către Taiwan în ultimii ani, informează EFE.

 

Recomandări
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe atenționări și avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, ce vizează intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, în mare parte din țară.

Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina
Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina

Rusia a lovit fără milă blocuri de locuințe, chiar și în ziua de Crăciun. Valul de drone și rachete a ucis joi cel puțin 5 oameni și a rănit zeci, în mai multe orașe ucrainene.

Cozile foamei. Sute de italieni au stat la rând ore întregi pentru niște mâncare și cadouri gratuite pentru copii
Cozile foamei. Sute de italieni au stat la rând ore întregi pentru niște mâncare și cadouri gratuite pentru copii

Peste 400 de oameni au așteptat ore întregi la cozi infernale, pentru a primi pungi cadou cu mâncare și mici cadouri pentru copii, în Milano.