Israelul lansează un nou bombardament la sud de Beirut. Hezbollah lansează rachete în nordul Israelului

62488471

Israelul a lansat miercuri un nou bombardament împotriva zonei Haret Hreik, la sud de Beirut, după câteva zile de calm şi după ce armata sa a avertizat anterior despre un atac iminent, informează EFE.

 

Agenţia naţională de presă libaneză a confirmat atacul împotriva zonei de sud a oraşului Beirut care a avut loc miercuri dimineaţă şi despre care încă nu există alte detalii.

Cu doar o oră mai devreme, în jurul orei locale 6:00 (3:00 GMT), purtătorul de cuvânt de limbă arabă al armatei israeliene, Avichay Adraeea, avertizase pe X că un atac asupra Haret Hreik este iminent şi a îndemnat locuitorii să evacueze zona unde armata israeliană spune că activează miliţia şiită libaneză Hezbollah.

Zonele din apropierea capitalei libaneze au fost atacate sâmbătă de armata israeliană, care a bombardat oraşul Maaysrah din districtul Keserwan, la aproximativ 38 de kilometri nord de capitală, cauzând în jur de 20 de morţi. Joia trecută, cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi alte 117 au fost rănite după două bombardamente israeliene asupra clădirilor din centrul Beirutului, potrivit Ministerului Sănătăţii Publice din Liban.

Cel puţin 2.350 de persoane au fost ucise şi alte 10.906 au fost rănite în urma atacurilor pe care Israelul le-a efectuat asupra mai multor părţi din Liban în ultimul an. Marea majoritate a victimelor sunt însă rezultatul campaniei masive de bombardamente israeliene începută la sfârşitul lunii septembrie.

Ministerului Sănătăţii Publice din Liban a informat că numai luni au murit cel puţin 41 de persoane şi alte 124 au fost rănite în "atacuri ale inamicului israelian".

Armata israeliană a raportat că, la primele ore ale zilei de miercuri, 50 de rachete au fost lansate de pe teritoriul libanez spre nordul Israelului, informaţie confirmată ulterior de gruparea şiită Hezbollah.

Potrivit armatei israeliene, rachetele au fost îndreptate spre zona Safed din nordul Israelului, astfel că alarmele au sunat cu câteva minute înainte pentru a alerta populaţia."Unele dintre proiectile au fost interceptate şi au fost identificate proiectile care au căzut în zonă", au declarat autorităţile israeliene pe canalul lor Telegram.

Deocamdată nu există sesizări privind victime în zonă.

Hezbollah a revendicat atacul, indicând că este vorba de represalii la invazia israeliană."În sprijinul poporului nostru palestinian rezistent din Fâşia Gaza, în sprijinul rezistenţei sale curajoase şi onorabile, în apărarea Libanului (...), luptătorii Rezistenţei Islamice au bombardat la 1:40 a.m. miercuri, 16 octombrie 2024, oraşul ocupat Safed cu un mare baraj de rachete", a indicat gruparea şiită pe canalul Telegram al Rezistenţei Islamice, informaţii preluate de presa locală.

Marţi, adjunctul secretarului general al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat că grupul poate ataca "orice punct" din Israel în cadrul "dreptului său de a se apăra", după ce Israelul şi-a început campania masivă de bombardare.

De când Israelul şi-a lansat ofensiva la sol în sudul Libanului, pe 1 octombrie, cel puţin 14 soldaţi israelieni au fost ucişi în atacuri în jurul graniţei de nord: zece în luptă în sudul ţării şi alţi patru pe teritoriul israelian, în timp ce trei civili au fost ucişi în Israel, în atacurile Hezbollah.

Articol recomandat de sport.ro
Ce este și cum funcționează ECMO, procedura luată în calcul de medici în cazul lui Mircea Lucescu
Ce este și cum funcționează ECMO, procedura luată în calcul de medici în cazul lui Mircea Lucescu
Citește și...
Reguli noi pe aeroporturi din 10 aprilie. Sistemul EES schimbă modul de intrare în UE a călătorilor

Noul de intrare/ieșire al UE (EES) va fi implementat integral începând cu 10 aprilie și ar putea contribui în mod semnificativ la modernizarea sistemelor de control ale UE.

Accident mortal între un tren cu 250 de pasageri și un camion al armatei, în Franța

Un tren de mare viteză (TGV) a intrat în coliziune cu un camion al armatei, marţi dimineaţă, la o trecere la nivel din Noeux-les-Mines, în departamentul Pas-de-Calais, din nordul Franţei, relatează TF1, preluat de News.ro.

Un democrat inițiază procedura de destituire a secretarului Apărării SUA, Pete Hegseth, pe fondul războiului cu Iranul

O deputată democrată din Camera Reprezentanților SUA a anunțat că va depune o moțiune de punere sub acuzare împotriva secretarului apărării Pete Hegseth, pe fondul modului în care acesta a gestionat operațiunile SUA în Iran.

Recomandări
Meteorologii au actualizat avertizarea meteo de vreme rea. Vânt puternic și precipitații în toată țara. Unde va ninge

Meteorologii au actualizat avertizarea de vreme rea pentru România. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a teritoriului, iar temperaturile vor scădea semnificativ în zilele următoare.

Liderul suprem al Iranului nu ar fi capabil să conducă țara. Mojtaba Khamenei, „inconștient” și tratat pentru o boală „gravă”

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este în stare de incapacitate și primește îngrijiri medicale în orașul sfânt Qom, potrivit unei evaluări a serviciilor de informații care sugerează că acesta nu este capabil să conducă țara.

Prețurile la pompă au scăzut după miezul nopții, când a intrat în vigoare reducerea accizei la motorina standard

Plătim mai puțin pentru litrul de motorină standard. Prețul la pompă a scăzut de la miezul nopții, în urma reducerii accizei, decisă de Guvern.