Israelul lansează un nou bombardament la sud de Beirut. Hezbollah lansează rachete în nordul Israelului

62488471

Israelul a lansat miercuri un nou bombardament împotriva zonei Haret Hreik, la sud de Beirut, după câteva zile de calm şi după ce armata sa a avertizat anterior despre un atac iminent, informează EFE.

 

Agenţia naţională de presă libaneză a confirmat atacul împotriva zonei de sud a oraşului Beirut care a avut loc miercuri dimineaţă şi despre care încă nu există alte detalii.

Cu doar o oră mai devreme, în jurul orei locale 6:00 (3:00 GMT), purtătorul de cuvânt de limbă arabă al armatei israeliene, Avichay Adraeea, avertizase pe X că un atac asupra Haret Hreik este iminent şi a îndemnat locuitorii să evacueze zona unde armata israeliană spune că activează miliţia şiită libaneză Hezbollah.

Zonele din apropierea capitalei libaneze au fost atacate sâmbătă de armata israeliană, care a bombardat oraşul Maaysrah din districtul Keserwan, la aproximativ 38 de kilometri nord de capitală, cauzând în jur de 20 de morţi. Joia trecută, cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi alte 117 au fost rănite după două bombardamente israeliene asupra clădirilor din centrul Beirutului, potrivit Ministerului Sănătăţii Publice din Liban.

Cel puţin 2.350 de persoane au fost ucise şi alte 10.906 au fost rănite în urma atacurilor pe care Israelul le-a efectuat asupra mai multor părţi din Liban în ultimul an. Marea majoritate a victimelor sunt însă rezultatul campaniei masive de bombardamente israeliene începută la sfârşitul lunii septembrie.

Ministerului Sănătăţii Publice din Liban a informat că numai luni au murit cel puţin 41 de persoane şi alte 124 au fost rănite în "atacuri ale inamicului israelian".

Armata israeliană a raportat că, la primele ore ale zilei de miercuri, 50 de rachete au fost lansate de pe teritoriul libanez spre nordul Israelului, informaţie confirmată ulterior de gruparea şiită Hezbollah.

Potrivit armatei israeliene, rachetele au fost îndreptate spre zona Safed din nordul Israelului, astfel că alarmele au sunat cu câteva minute înainte pentru a alerta populaţia."Unele dintre proiectile au fost interceptate şi au fost identificate proiectile care au căzut în zonă", au declarat autorităţile israeliene pe canalul lor Telegram.

Deocamdată nu există sesizări privind victime în zonă.

Hezbollah a revendicat atacul, indicând că este vorba de represalii la invazia israeliană."În sprijinul poporului nostru palestinian rezistent din Fâşia Gaza, în sprijinul rezistenţei sale curajoase şi onorabile, în apărarea Libanului (...), luptătorii Rezistenţei Islamice au bombardat la 1:40 a.m. miercuri, 16 octombrie 2024, oraşul ocupat Safed cu un mare baraj de rachete", a indicat gruparea şiită pe canalul Telegram al Rezistenţei Islamice, informaţii preluate de presa locală.

Marţi, adjunctul secretarului general al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat că grupul poate ataca "orice punct" din Israel în cadrul "dreptului său de a se apăra", după ce Israelul şi-a început campania masivă de bombardare.

De când Israelul şi-a lansat ofensiva la sol în sudul Libanului, pe 1 octombrie, cel puţin 14 soldaţi israelieni au fost ucişi în atacuri în jurul graniţei de nord: zece în luptă în sudul ţării şi alţi patru pe teritoriul israelian, în timp ce trei civili au fost ucişi în Israel, în atacurile Hezbollah.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Casa Albă: Rusia încearcă să submineze votul din Republica Moldova

Rusia încearcă să submineze viitoarele alegeri prezidenţiale din Republica Moldova şi a cheltuit milioane de dolari pentru a face acest lucru, a declarat marţi Casa Albă, potrivit AFP.

Avion Air India, escortat de aeronave de luptă din Singapore după o ameninţare cu bombă

Forţele Aeriene din Singapore au mobilizat două aeronave de luptă, ca răspuns la o ameninţare cu bombă vizând un avion Air India Express care avea destinaţia în oraşul-stat, a afirmat ministrul Apărării, scrie The Guardian.

Rușii se apropie. Autorităţile ucrainene au ordonat evacuarea unui oraş-cheie şi a altor trei localităţi din Harkov

Autorităţile ucrainene au ordonat evacuarea unui oraş-cheie şi a altor trei localităţi din nord-estul regiunii Harkov, în timp ce forţele ruseşti se apropie, iar oficialii se confruntă cu dificultăţi în a asigura utilităţile pe parcursul iernii.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.