Israelul anunţă că a paraşutat ajutoare umanitare în Fâşia Gaza. Foametea face în continuare victime în enclava palestiniană

gaza
Getty

Israelul a anunţat, duminică dimineaţă, că a paraşutat ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, după săptămâni de presiuni internaţionale pentru a permite alimentelor şi altor produse vitale să ajungă la populaţia înfometată din enclava palestiniană.

Israelul, care asediază Fâşia Gaza de la începutul războiului împotriva Hamas, la 7 octombrie 2023, a impus o blocadă ermetică asupra teritoriului la începutul lunii martie, care nu a fost relaxată decât parţial la sfârşitul lunii mai, ceea ce a condus la penurii severe de alimente şi bunuri esenţiale.

Paraşutarea a fost „efectuată în coordonare cu organizaţiile internaţionale şi dirijată de Cogat (o agenţie a Ministerului Apărării, n.r.)”, a precizat armata într-un comunicat postat pe Telegram sâmbătă seara, adăugând că a constat în „şapte loturi de ajutoare conţinând făină, zahăr şi conserve”.

Apărarea civilă palestiniană a anunţat sâmbătă că 40 de persoane au murit în urma bombardamentelor şi tirurilor israeliene.

În cursul nopţii, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat „o pauză umanitară” în centrele civile şi coridoarele umanitare pentru a permite distribuirea ajutorului umanitar, acuzând ONU pentru blocaj, potrivit News.ro.

Citește și
Keir Starmer
Londra pregătește livrări aeriene de ajutor umanitar în Gaza și sprijină evacuarea copiilor bolnavi

ONU şi ONG-urile au avertizat cu privire la o creştere a malnutriţiei infantile şi la riscul unei foamete generalizate în rândul celor peste două milioane de locuitori.

O ambarcaţiune condusă de mişcarea pro-palestiniană „Flotila Libertăţii”, care se îndrepta spre Gaza încărcată cu ajutoare, a fost interceptată de armata israeliană, potrivit imaginilor live difuzate sâmbătă de grup.

Interceptarea sa a fost confirmată de Israel, care a declarat că nava se află în prezent „în siguranţă, în drum spre coasta israeliană”.

Presată în special de Paris, Berlin şi Londra să „ridice imediat restricţiile privind livrarea de ajutoare”, armata israeliană a anunţat sâmbătă că primele lansări de paraşute din partea ţărilor străine vor fi reluate în seara respectivă.

Această metodă, utilizată deja în 2024 în special de Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Franţa, a fost criticată de mai mulţi responsabili umanitari, care au considerat-o periculoasă şi limitată, subliniind că nu poate înlocui ruta terestră.

Sâmbătă, Marea Britanie a anunţat că se pregăteşte să lanseze ajutoare şi să evacueze „copiii care au nevoie de asistenţă medicală”, în colaborare cu „parteneri precum Iordania”.

Emiratele au declarat că vor relua „imediat” paraşutările.

Şeful agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (Unrwa), Philippe Lazzarini, a declarat sâmbătă că reluarea paraşutărilor a fost un răspuns „ineficient” la dezastrul umanitar în curs.

"Picajele aeriene nu vor pune capăt agravării foametei. Ele sunt costisitoare, ineficiente şi pot chiar ucide civili înfometaţi", a spus el.

„Nu putem accepta ca oamenii, şi un număr mare de copii, să moară de foame”, a afirmat preşedintele francez Emmanuel Macron într-o declaraţie, după o întâlnire cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi.

În opinia sa, conferinţa care va avea loc luni şi marţi la sediul ONU din New York „trebuie să deschidă o nouă dinamică în favoarea unei soluţionări juste şi durabile a conflictului israeliano-palestinian, pe baza a două state, singura soluţie capabilă să garanteze pacea şi securitatea pentru toţi în regiune”.

Războiul a fost declanşat de un atac fără precedent desfăşurat de mişcarea islamistă Hamas în Israel la 7 octombrie 2023, care s-a soldat cu moartea a 1 219 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale.

În replică, Israelul a lansat o ofensivă care s-a soldat cu cel puţin 59 733 de morţi în Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Hamas, pe care ONU le consideră fiabile.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Hamas reacționează la declarațiile lui Trump. Mișcarea respinge acuzațiile privind blocarea păcii
Hamas reacționează la declarațiile lui Trump. Mișcarea respinge acuzațiile privind blocarea păcii

Hamas a calificat sâmbătă drept „şocante” afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump conform cărora mişcarea islamistă palestiniană nu doreşte un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza şi „vrea să moară”.

Londra pregătește livrări aeriene de ajutor umanitar în Gaza și sprijină evacuarea copiilor bolnavi
Londra pregătește livrări aeriene de ajutor umanitar în Gaza și sprijină evacuarea copiilor bolnavi

Regatul Unit se pregăteşte să livreze pe cale aeriană ajutor umanitar populaţiei din Fâşia Gaza aflate în ''nevoie disperată'', a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al guvernului britanic.

Trump: „Hamas vrea să moară”. SUA s-au retras din negocierile pentru încetarea focului în Gaza
Trump: „Hamas vrea să moară”. SUA s-au retras din negocierile pentru încetarea focului în Gaza

Președintele Donald Trump a declarat vineri că Hamas „nu a vrut să încheie un acord” și că „vor să moară”, susținând că gruparea dorește să păstreze ostaticii pentru a-și menține puterea de negociere.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.